Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8712/2009 AI generated

Forest land property reconstitution and post-transfer appellate jurisdiction under Article 40(5) Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 8712/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the Court of Appeal of Timișoara is the competent body to adjudicate the appeal filed against the Tribunal of Arad’s civil decision of 21 February 2008, thereby prevailing in the jurisdictional dispute over the Tribunal of Covasna. The underlying litigation concerned a land ownership case involving the cancellation and reconstitution of property rights over forest land, which triggered an appeal by a state forestry administration after the Tribunal had reversed a lower court’s judgment. The procedural complexity arose from a transfer of the case to the Tribunal of Covasna for potential recusal or conflict issues, leading to competing claims of incompetence; the decisive legal basis for the final determination was Article 40(5) of the Code of Civil Procedure, which the Court interpreted to mean that acts performed prior to the transfer remained valid because the substantive judgment was issued before the transfer order was pronounced, and Article 320(3), which mandates the immediate higher court of the rendering tribunal to hear the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 40 alin. (2) C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 40 alin. (5) C. proc. civ; Forest land property reconstitution and post-transfer appellate jurisdiction under Article 40(5) Civil Procedure Code: The underlying litigation concerned a land ownership case involving the cancellation and reconstitution of property rights over forest land, which triggered an appeal by a state forestry administration after the Tribunal had reversed a lower court’s judgment. The procedural complexity arose from a transfer of the case to the Tribunal of Covasna for potential recusal or conflict issues, leading to competing claims of incompetence; the decisive legal basis for the final determination was Article 40(5) of the Code of Civil Procedure, which the Court interpreted to mean that acts performed prior to the transfer remained valid because the substantive judgment was issued before the transfer order was pronounced, and Article 320(3), which mandates the immediate higher court of the rendering tribunal to hear the appeal.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict transfer of property transfer of competence Civil Procedure Code right to property procedural rights

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 40 alin. (5) C. proc. civ.

Provision cited to establish that prior procedural acts remained valid because the case was adjudicated before the transfer order, thereby justifying the rejection of the alternative jurisdictional theory and determining the competent court.

art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Provision cited to define the appellate jurisdiction rules that require the Court of Appeal of Timișoara to solve the appeal as the superior instance to the Tribunal of Arad.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 198/ R din 21 februarie 2008, Tribunalul Arad a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea S.M.O.R.I. împotriva deciziei nr. 1168/ R din 25 octombrie 2007 a Tribunalului Arad, a anulat această din urmă hotărâre, a admis recursul declarat de C.J.S.D.P.T. Arad și cererea de intervenție formulată de R.N.P. – R. prin D.S. Arad împotriva sentinței civile nr. 678 din 28 iunie 2007 a Judecătoriei Lipova.

A modificat în parte sentința judecătoriei, în sensul că a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei S.M.O.R.I. pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestieră, pe vechile amplasamente, conform documentației de la dosar fond și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

La 10 martie 2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Arad, recursul declarat de C.J.S.D.P.T. Arad împotriva deciziei civile nr. 198 din 21 februarie 2008 a Tribunalului Arad, prin care s-a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei menționate, menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 1168/ R din 25 octombrie 2007 a Tribunalului Arad.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția Președintelui Secției Civile și de proprietate intelectuale din data de 25 februarie 2008, în temeiul art. 40 alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecata.

Prin încheierea nr. 4648 din 8 iulie 2008, urmare soluționării cererii de strămutare formulată de S.M.O.R., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis-o și a strămutat judecata procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. 69/108/2008 al Tribunalului Arad, de la această instanță, la Tribunalul Covasna, păstrând actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare.

Tribunalul Covasna, prin încheierea pronunțată la 23 septembrie 2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rolul său și trimiterea pricinii, Curții de Apel Timișoara, în vederea soluționării recursului declarat de C.J.S.D.P.T. Arad împotriva deciziei nr. 198/ R din 21 februarie 2007 a Tribunalului Arad, apreciind că strămutarea dosarului nr. 69/108/2008 al Tribunalului Arad, la Tribunalul Covasna nu-și mai produce efectele.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin încheierea nr. 1054 din 30 octombrie 2008, la rându-i s-a dezinvestit, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare, Tribunalului Covasna.

Pentru a se desesiza a reținut că art. 40 alin. ultim C. proc. civ., trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care instanța a săvârșit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării și hotărârea pronunțată sunt desființate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.

Tribunalul Covasna, prin decizia civilă nr. 495 din 2 decembrie 2008, și-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de C.J.S.D.P.T. Arad împotriva aceleiași decizii, în favoarea Curții de Apel Timișoara, cu motivarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut toate actele îndeplinite de Tribunalul Arad înaintea strămutării, iar Tribunalul Covasna nu este abilitat a cenzura sau analiza dispozițiile instanței supreme.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 2/ PI/CC din19 martie 2009, apreciind la rându-i, că nu este competentă a soluționa recursul, și constatând ivit conflictul negativ de competență a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală pentru a soluționarea acestuia.

Prin regulator de competență, Înalta Curte de casație și Justiție urmează a aprecia că soluționarea recursului [(cu respectare prevederilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ.)] revine Curții de Apel Timișoara.

Este de observat că, în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. (5) C. proc. civ., potrivit care instanță pe rolul căreia se afla dosarul înainte de strămutare, în cazul în care a săvârșit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării și hotărârea pronunțată sunt desființate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.

Ulterior soluționării cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut actele de procedură îndeplinite de Tribunalul Arad, înainte de strămutare.

În speța dedusă judecății, cauza, respectiv contestația în anulare a fost soluționată la 21 februarie 2008, deci anterior pronunțării încheierii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la 8 iulie 2008, prin care s-a admis cererea de strămutare și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Covasna.

Așa fiind, recursul urmează a fi soluționat de Curtea de Apel Timișoara, instanța superioară Tribunalului Arad nefiind întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 40 alin (5) C. proc. civ., urmând ca instanța competentă a soluționa recursul să aibă în vedere și prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a recursului declarat de C.J.S.D.P.T. Arad Arad împotriva deciziei nr. 198/ R din 21 februarie 2008 a Tribunalului Arad, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2009.