Restitution of expropriated property and equivalent reparatory measures under Law No. 247/2005; evidentiary sufficiency of succession proof and cadastral registration based on technical expertise.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the municipal defendant, thereby rendering the appellate decision irrevocable and upholding the lower courts' ruling that ordered the specific restitution of land parcels and residential spaces to the claimants, along with the right to receive equivalent reparatory measures for non-restitutable apartments. The dispute arose from the abusers expropriation of private property, with the defendant challenging the claimants' procedural standing, the administrative documentation requirements, the order of adjudication, and the validity of the technical expertise used for property division. The court held that the claimants validly demonstrated their status as successors to the tabular owners under Law No. 10/2001, emphasized that judges have a duty to ensure the discovery of truth even if evidence is supplemented in the judicial phase, and clarified that the technical expertise served only as proof for the court's independent order of cadastral registration, while the right to equivalent reparatory measures was established under Title VII of Law No. 247/2005 without specifying concrete amounts.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 22 din Legea nr. 10/2001, art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Restitution of expropriated property and equivalent reparatory measures under Law No. 247/2005; evidentiary sufficiency of succession proof and cadastral registration based on technical expertise: The dispute arose from the abusers expropriation of private property, with the defendant challenging the claimants' procedural standing, the administrative documentation requirements, the order of adjudication, and the validity of the technical expertise used for property division. The court held that the claimants validly demonstrated their status as successors to the tabular owners under Law No. 10/2001, emphasized that judges have a duty to ensure the discovery of truth even if evidence is supplemented in the judicial phase, and clarified that the technical expertise served only as proof for the court's independent order of cadastral registration, while the right to equivalent reparatory measures was established under Title VII of Law No. 247/2005 without specifying concrete amounts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, cited as the basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 643 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, au fost admise, în parte, contestațiile formulate de reclamanții N.L., (C.E.C. și F.N., au fost anulate dispozițiile nr. 3750/2003 și 3812/2003 emise de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, au fost admise, în parte, notificările formulate de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 și a fost dispusă dezmembrarea parcelei cu nr. top 5222/2, înscrisă în CF 4834 Cluj, în suprafață de 974 mp, conform variantei 3 din partajare din suplimentul de expertiză tehnică întocmit de expert B.V., și anume, parcela cu nr. top nou 5222/2/1, în suprafață de 110 mp, teren – cale de acces, parcela cu nr. top nou 5222/2/2, în suprafață de 579 mp, teren situat în str. P.; parcela cu nr. top nou 5222/2/3, în suprafață de 285 mp, teren situat la aceeași adresă, care vor fi reînscrise în favoarea aceluiași proprietar, Statul Român.
Prin aceeași sentință a fost dispusă restituirea, în natură, a parcelei cu nr. top nou 5222/2/2, în suprafață de 579 mp, în favoarea reclamantei N.L., a parcelei cu nr. top nou 5222/2/3, în suprafață de 285 mp, în favoarea reclamanților C.E.C. și F.N., în cote egale și a parcelei cu nr. top nou 5222/2/1, în suprafață de 110 mp, în indiviziune forțată, în favoarea reclamantei N.L., în cotă de ½ și reclamanților C.E.C. și F.N., în cote egale de câte ¼ parte fiecare, precum și restituirea în natură a spațiilor comerciale situate în Cluj-Napoca, respectiv a apartamentelor din imobilul înscris în CF coloana 123184 Cluj și CF ind. 123185 Cluj, în favoarea reclamanților C.E.C. și F.N., în cote egale de câte ¼ și a reclamantei N.L., în cotă de ½.
Instanța de fond a mai dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților, în cotele menționate, cu titlu de lege asupra imobilelor restituite în natură, a stabilit dreptul reclamanților de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele din imobilul în litigiu, a constatat renunțarea reclamantei N.L. la judecarea acțiunii în privința pârâtei A.P.A.P.S., a respins acțiunea îndreptată împotriva pârâtului M.F.P., pentru lipsa calității procesuale pasive și l-a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți, în toate fazele procesuale, și anume, 4.747 lei către reclamanta N.L. și 492,5 lei către reclamanții C.E.C. și F.N.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții și-au dovedit calitatea de succesori ai proprietarilor tabulari, că parcelele de teren sunt libere de construcții și că pentru apartamentele ce nu pot fi restituite în natură, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 103/A din 7 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, iar apelantul a fost obligat să le plătească intimaților cheltuielile de judecată suportate în apel, respectiv 773,50 lei către N.L. și 1750 lei către C.E.C. și F.N.
Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că reclamanții nu au înțeles ca, în faza administrativă, să completeze înscrisurile doveditoare ale calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, din cele depuse nerezultând calitatea acestora de moștenitori, că pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent se impunea predarea documentației Secretariatului Comisiei Centrale, că a fost inversată ordinea în care trebuiau soluționate capetele de cerere și că varianta 3 propusă de expertul tehnic nu constituie documentație cadastrală întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată de Agenția Națională sau de oficiile teritoriale.
Recursul este nefondat.
Reclamanții au respectat prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001, depunând în faza administrativă înscrisurile doveditoare cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului și a calității acestora de moștenitori ai proprietarilor tabulari, de la care imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea statului.
Chiar dacă aceste înscrisuri ar fi fost completate în faza judiciară, instanțele de fond și apel aveau obligația de a-și baza soluțiile și pe aceste acte, deoarece, procedând în sens contrar ar fi încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Instanța de fond, a cărei soluție a fost confirmată de instanța de apel a constatat doar dreptul reclamanților de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind apartamentele din imobil, fără a stabili în concret în ce constau aceste măsuri.
Ordinea în care instanța de fond a soluționat capetele de cerere cuprinse în acțiunile reclamanților nu este de natură a influența soluția pronunțată, astfel că și această critică este neîntemeiată.
Ultimul motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, deoarece, instanța a dispus intabularea dreptului de proprietate, iar nu expertul tehnic, expertiza tehnică neavând decât valoarea unei probe.
În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva Deciziei nr. 103/A din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.