Post-expropriation land restitution: evidentiary sufficiency for identifying public utility impediments under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2003, astfel cum a fost precizată (f. 124 dosar fond) reclamantele P.M. și P.O.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea, anularea dispoziției nr. 1330 din 1 septembrie 2003 emisă de pârât și obligarea acestuia să emită o dispoziție de restituire în natură pentru suprafața de 1260 m.p. din imobilul înscris inițial în CF Sebeș situat în Oradea.

În motivarea cererii, reclamanta P.M. a învederat că imobilul solicitat a fost dobândit în anul 1969 în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la acea dată și că în baza Decretului nr. 159 din 20 august 1974 le-a fost expropriată suprafața de 1431 m.p. din imobilul astfel dobândit.

Au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 120 m.p. situată pe topograficul 126 pe care o stăpânesc și în prezent, precum și astfel cum rezultă din precizarea de acțiune a suprafeței de 1260 m.p., situată pe același topografic, care nu este afectat de utilități și poate face obiectul restituirii în natură.

Prin sentința civilă nr. 719/ C din 25 octombrie 2006, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.M. și a anulat dispoziției nr. 1330 din 1 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea.

A fost obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură pe seama reclamantei pentru suprafața de 1260 m.p. din imobilul înscris inițial în CF Sebeș, condiționat de restituirea sumei de 3.219,75 lei vechi de către reclamantă, sumă ce va fi actualizată la data plății cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P.O. ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta este persoană îndreptățită în sensul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 10/2001, că imobilul solicitat face parte din categoria imobilelor preluate abuziv potrivit art. 2 alin. (1) din același act normativ și că potrivit expertizei efectuate în cauză suprafața de 1260 m.p. este liberă, putând fi astfel restituită în natură.

Apelul declarat de pârâții Primăria municipiului Oradea și Instituția Primăriei municipiului Oradea împotriva susmenționatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 22/ A din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Instanța de apel a reținut, în esență, ca nefiind fondate criticile privind existența unor impedimente de restituire, cu consecința imposibilității restituirii bunului solicitat în natură, sens în care s-a evocat alături de prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 republicată ce consacră prevalența restituirii bunului în natură și concluziile lucrărilor de specialitate efectuate în cauză (expertiza B.V. și contraexpertiza N.P.G. ș.a.), care conchid, (cu referire la suprafața de 1.260 m.p.), că imobilul este liber și nu este afectat de vreo utilitate publică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Oradea criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în dezvoltarea căruia a învederat imposibilitate restituirii bunului solicitat în natură, întrucât astfel cum rezultă din nota internă emisă de instituția Arhitectului Șef din cadrul Primăriei municipiului Oradea la care sunt anexate răspunsurile primite de la furnizorii de utilități publice, terenul în litigiu, situat între blocuri, este traversat de rețele electrice, rețele termice secundare, rețea apă – canal, rețea monitorizare, cămin de tragere, cămin apartamente, amenajări ce nu permit restituirea lui în natură și care fac ca hotărârea instanței de apel să fie dată cu aplicarea greșită a legii.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată „în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător”.

Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” din conținutul textului legal citat are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicații (străzi, alei, terase etc.), dotări tehnico-edilitare subterane (conducte de alimentare cu apă, gaz, petrol, etc.), amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice și alte asemenea, situații ce se constituie în impedimente la restituirea în natură a bunului solicitat în procedura Legii nr. 10/2001 și atrag acordarea/propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de aceeași lege.

Determinarea destinației actuale a imobilului și implicit a existenței/inexistenței amenajărilor vizate de textul legii speciale ca făcând improprie restituirea bunului în natură, presupunea însă, întotdeauna, în faza administrativă a procedurii și, consecutiv în etapa sa judiciară, identificarea cu exactitate a bunului și vecinătăților sale, destinația și suprafața acestuia (teren), precum și existența și utilizarea amenajărilor subterane, respectiv supraterane, ceea ce presupune efectuarea unor lucrări de specialitate în materie.

În speță, deși administrată proba menționată, atât la judecata în fața primei instanțe, cât și în apel (contraexpertiza efectuată de mai mulți experți) nu a fost determinat cu certitudine, deși sunt depuse înscrisuri în acest sens (f. 12 – 17 dos. apel) dacă terenul solicitat în prezenta procedură (situat în Oradea) este traversat de rețele subterane și individualizarea traseului acestora.

Se reține astfel din schița de identificare a imobilului solicitat, poziționat între blocurile de la aceeași adresă, că acesta este traversat de rețea canalizară menajeră, tronson rețea secundară apă, rețea principală apă, rețea monitorizare, cămin tragere, cămin apartamente, amenajări a căror existență nu a fost determinată în cauză de nici una din lucrările administrate de cele două instanțe.

Ca urmare, în raport de cele ce preced și de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi admis cu consecința casării deciziei curții de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea suplimentării probatoriului în scopul determinării cu exactitate ca existenței/inexistenței amenajărilor pretins aflate pe terenul în litigiu cu mențiunea ca experții să verifice, în raport de înscrisurile invocate de pârâți și aflate în dosarul curții de apel și evidențele persoanelor (furnizori de utilități) la care apar a fi înscrise aceste utilități inclusiv schițele întocmite la momentul edificării acestora.

Va fi individualizată cu exactitate suprafața în litigiu cu menținerea poziționării sale față de blocurile între care este situată (dimensiuni, distanțe) și a destinației sale actuale în raport de evidențele existente la nivelul primăriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva Deciziei nr. 22 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.