Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7362/2009 AI generated

Adoption validity questioned; restitution ruling quashed and remanded for heir-status retrial.

Case Number Decizia nr. 7362/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) allowed the claimant’s appeal, quashed the Court of Appeal Timișoara’s decision no. 287 of 10 December 2008, and remanded the case to the same court for retrial, thereby favoring the claimant in a dispute over restitution of nationalized apartments under Law no. 10/2001. The procedural history involved a prior remand decision (no. 5033/2006) recognizing the claimant as a beneficiary heir, which the trial court followed by annulling the mayor’s refusal order and directing in-kind restitution and compensation; the Court of Appeal then reversed, holding that the claimant had lost inheritance rights due to full adoption and that a Hungarian-issued heirship certificate was ineffective in Romania under the *lex rei sitae* rule of Law no. 105/1992. On appeal, the High Court found the lower court misapplied prior rulings and failed to clarify the nature of the 1953 adoption (full or limited), especially since official documents (birth and marriage certificates) listed the biological father after the adoption date, raising questions about the applicability of Civil Code rules and Decrees no. 131/1949, 182/1954, and 32/1954, which govern pre-existing adoptions and their transformation. Because the record was insufficient to resolve these factual and legal issues, the Court remanded for additional evidence and proper determination of the claimant’s heir status, leaving the prior restitution order not in force pending retrial.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 66 din Legea nr. 105/1992, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 313 C. proc. civ; Adoption validity questioned; restitution ruling quashed and remanded for heir-status retrial: 287 of 10 December 2008, and remanded the case to the same court for retrial, thereby favoring the claimant in a dispute over restitution of nationalized apartments under Law no. 10/2001. The procedural history involved a prior remand decision (no. 5033/2006) recognizing the claimant as a beneficiary heir, which the trial court followed by annulling the mayor’s refusal order and directing in-kind restitution and compensation; the Court of Appeal then reversed, holding that the claimant had lost inheritance rights due to full adoption and that a Hungarian-issued heirship certificate was ineffective in Romania under the *lex rei sitae* rule of Law no. 105/1992. On appeal, the High Court found the lower court misapplied prior rulings and failed to clarify the nature of the 1953 adoption (full or limited), especially since official documents (birth and marriage certificates) listed the biological father after the adoption date, raising questions about the applicability of Civil Code rules and Decrees no. 131/1949, 182/1954, and 32/1954, which govern pre-existing adoptions and their transformation. Because the record was insufficient to resolve these factual and legal issues, the Court remanded for additional evidence and proper determination of the claimant’s heir status, leaving the prior restitution order not in force pending retrial.

Keywords

AI generated
certificate of inheritance adoption law restitution of property validity of marriage status of beneficiary nationalized property

Cited Legislation

AI generated
art. 3 din Legea nr. 10/2001
173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara a reținut că reclamanta și-a probat calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
art. 66 din Legea nr. 105/1992
va produce efecte juridice pe teritoriul României – unde succesiunea este supusă regulii „lex rei sitae’’ – consacrată de art. 66 din Legea nr. 105/1992.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
– invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 313 C. proc. civ
Basis for allowing the appeal and ordering the retrial by the appellate court.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 5033/2006
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 5033/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că reclamanta S.H.M.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 313 C. proc. civ.

Basis for allowing the appeal and ordering the retrial by the appellate court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 553 din 9 martie 2007 Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de reclamanta S.H.M. împotriva Municipiului Timișoara și anulând dispoziția nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara a reținut că reclamanta și-a probat calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. În consecință pârâtul a fost obligat să emită dispoziția motivată de restituire în natură a apartamentelor situate în Timișoara, și de acordare a despăgubirilor pentru restul apartamentelor vândute foștilor chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 5033/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că reclamanta S.H.M. a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001 în calitate de moștenitoare a fostului proprietar tabular de la care a fost naționalizat imobilul în litigiu – respectiv P.S. născută M. – potrivit certificatului de moștenitor emis de autoritățile maghiare – apostolat potrivit convenției de la Haga.

Totodată s-a mai stabilit că imobilul a fost în proprietatea defunctei P.S., născută M. – potrivit mențiunilor din CF Timișoara și a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.

Prin Decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 553/903/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș pe care a schimbat-o – în sensul respingerii contestației formulate de S.H.M. împotriva dispoziției nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara.

S-a reținut că după înregistrarea dosarului la Tribunalul Timiș în temeiul Deciziei nr. 5033/2006 și pe parcursul soluționării apelului împotriva sentinței nr. 553/2007 a Tribunalului Timiș, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara a inițiat o acțiune prin care a solicitat să se constate că certificatul de moștenitor, emis de autoritățile maghiare și care o legitimau pe contestatoare ca succesoare a defunctei M.S.P. – nu își poate produce efectele pe teritoriul României. Ulterior, la momentul în care hotărârea în acea cauză a rămas irevocabilă, s-a procedat la repunerea pe rol a apelului.

Prin Hotărârea irevocabilă nr. 1050 din 3 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara – s-a statuat că certificatul de moștenitor emis de autoritățile maghiare după succesiunea defunctei P.J.M.S.M. decedată la 20 octombrie 1977 în favoarea reclamantei H.M.S. va produce efecte juridice pe teritoriul României – unde succesiunea este supusă regulii „lex rei sitae’’ – consacrată de art. 66 din Legea nr. 105/1992.

Instanța a mai statuat că lipsa de efecte juridice a certificatului de moștenitor emis în favoarea pârâtei S.H.M. nu aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești prin care s-a recunoscut pârâtei calitatea procesuală de a solicita măsuri reparatorii pentru imobilele naționalizate aflate pe teritoriul României, pentru simplul motiv că această problemă de drept nu a format obiect de dezbatere în proces, valabilitatea certificatului de moștenitor nefiind pusă în discuție.

Prin Decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008 curtea de apel a mai reținut că prin adopția reclamantei de către L.N., aceasta a pierdut toate drepturile și obligațiile față de părintele său firesc – P.T. cât și față de rudele acestuia, ceea ce înseamnă că potrivit legii române ea nu are vocație la succesiunea bunicii naturale paterne P.M.S.M. Legea aplicabilă moștenirii defunctei P.M.S.M. este legea română, ceea ce înseamnă că reclamanta contestatoare, deși rudă de sânge cu defuncta, ea nu poate veni la succesiunea acesteia, deoarece a pierdut acest drept prin adopția sa de către L.N.

Prin sentința nr. 1072 din 19 mai 1953, contestatoarea S.H. a fost înfiată cu efecte depline în temeiul Decretului nr. 131 din 1 aprilie 1949 – act normativ care modifică C. civ. – de numitul L.N. Ca urmare, prin adopție au încetat toate drepturile și obligațiile adoptatei față de părinții firești și rudele acestora, astfel reclamanta contestatoare nu poate avea chemare la succesiunea bunicii paterne P.S.M.

Împotriva Deciziei nr. 287 din 10 decembrie 2008 a declarat recurs S.H.M. – invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că în mod greșit instanța nu a reținut legitimarea sa de urmașă îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prin vocația la succesiunea defunctei P.S.M. Procedând în acest mod instanța a ignorat îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție – și statuările Deciziei nr. 5033 din 24 mai 2006 prin care i s-a reținut recurentei – contestatoare calitatea de succesoare a proprietarului tabular.

Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5033/2006 în legătură cu legitimarea contestatoarei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, în calitate de succesoare legală a proprietarului tabular – sunt lipsite de eficacitate în raport de statuările Deciziei nr. 1050/2008 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată ulterior – prin care s-a concluzionat în sensul că certificatul de moștenitor emis în beneficiul reclamantei de către autoritatea maghiară competentă nu își produce efectele pe teritoriul României, întrucât potrivit legislației naționale aplicabile, adopția cu efecte depline o înlătură pe reclamanta S.H. de la moștenirea părinților biologici și a rudelor acestora. Mai mult, se constată din examinarea Deciziei nr. 5033 din 24 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că aspectele derivate din regulile de drept internațional privat, desprinse din Legea nr. 105/1992 nu au constituit obiect de analiză pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, care s-a mărginit să stabilească pe baza actelor de stare civilă raporturile de rudenie dintre reclamanta S.H. și familia P. – fără a avea în vedere, actele de adopție ale reclamantei de către L.N. – depuse în fond după casare și fără ca în fața acestei instanțe să se fi invocat excepția ineficacității certificatului de moștenitor emis de autoritățile maghiare.

În dezlegarea aspectului legat de legitimarea contestatoarei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 stabilirea naturii adopției – cu efecte restrânse sau depline, este esențială, și din acest punct de vedere, nici tribunalul și nici curtea de apel nu au manifestat preocupare. Concluzia potrivit căreia adopția contestatoarei s-a făcut cu efecte depline nu își găsește acoperire în probele dosarului.

Dispozitivul sentinței civile nr. 1072 din 19 mai 1953 pronunțată de Tribunalul Popular Timișoara, care atestă adopția minorei H.P.K. născută la 9 ianuarie 1944 la Timișoara (din părinții T. și M.P.K.) de către L.N. nu este suficient pentru a se concluziona în sensul naturii adopției, chiar dacă se face mențiunea potrivit căreia „adoptatul se va bucura de toate drepturile unui copil legitim”.

Dificultatea în determinarea efectelor acestei sentințe este cu atât mai mare, cu cât certificatul de naștere eliberat la 29 iulie 1955 (după adopție) atestă că H.P., adoptată K. are ca părinți pe P.K.T.I. (adică tatăl firesc) și nu tatăl adoptator și P.K.M.M. (pag. 38 Dosar nr. 1557/2004).

Tot aceiași părinți figurează și în certificatul de căsătorie al contestatoarei (care apare cu numele de familie L.) la mai bine de 11 ani de la adopție (fila 32 Dosar nr. 1557/2004).

Evident că această situație pune în discuție dacă nu cumva, adopția contestatoarei s-a înfăptuit în condițiile codului civil, prin ignorarea Decretului nr. 131/1949 și a Decretului nr. 182/1954 în vigoare la data pronunțării sentinței nr. 1072/1953.

Se impune pentru deplina edificare, atașarea la dosarul cauzei a sentinței nr. 1072/1953 cu mențiunea definitivă, in extenso și legalizată, existentă la Dosarul nr. 4054/C/2005, a certificatului de înfiere (fila 11) din 27 iulie 1955 și care pune în discuție incidența Decretului nr. 182/1954 ce permitea transformarea adopțiilor încuviințate înainte de 1 februarie 1954 – data intrării în vigoare a codului familiei, în înfiere cu efecte depline.

Efectele adopției consfințită prin sentința nr. 1072/1953 și ale certificatului de înfiere din 1955 trebuie analizate în lumina art. 90 din Decretul nr. 32/1954 – potrivit căruia, adopțiile și înfierile încuviințate înainte de intrarea în vigoare a codului familiei rămân supuse legilor în vigoare la data când au fost încuviințate numai în ce privește validitatea lor. Toate celelalte dispoziții C. fam. privitoare la înfiere vor fi aplicabile de la data intrării în vigoare a codului familiei atât adopțiilor cât și înfierilor încuviințate înainte de această dată.

În acest cadru legal vor fi examinate și demersurile întreprinse de autorii contestatoarei pentru transformarea adopției încuviințate înainte de intrarea în vigoare a codului familiei în înfiere, în temeiul Decretului nr. 182/1954.

Întrucât aspectele mai sus evidențiate implică suplimentarea probatoriilor, fondul pricinii nu este încă elucidat, motiv pentru care făcându-se în cauză aplicarea art. 313 C. proc. civ. – recursul contestatoarei va fi admis iar Decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara casată cu trimitere aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.H.M. împotriva Deciziei nr. 287 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2009.