Bank guarantee restitution claim rejected for failure to prove export conditions; appeal dismissed as unfounded.

S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „F.” SA Suceava împotriva sentinței civile nr.633 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a referit că recurenta reclamantă SC „F.” SA Suceava a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 pct.2 C. proc. civ.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 august 2002 la Curtea de Apel București, SC „F.” SA Suceava a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.633 din 18 iulie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând casarea hotărârii pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii, recurenta a susținut că a realizat licențele de export din contingentul anului 1995, astfel încât sentința pronunțată în cauză este nelegală.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.633 din 18 iunie 2002, Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC „F.” SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

S-a reținut că prin acțiunea înregistrată la 20 martie 1996 pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Comerțului la plata sumei de 9.500.000 lei, cu titlu de garanție bancară, reținută nelegal în baza scrisorii de garanție nr.174/1995 cu obligarea la cheltuieli de judecată, întrucât suma de 9.500.000 lei i-a fost reținută nelegal, deoarece încasările la licența de export au fost efectuate în termen.

Excepția ridicată de Ministerul Industriei și Comerțului de autoritatea de lucru judecat, a fost respinsă, întrucât nu a fost îndeplinită tripla identitate (obiect, părți și cauză). Astfel în pricina ce a făcut obiectul deciziei nr.421 din 9 februarie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr.774/1999 reclamanta solicita suma de 234.200.000 lei cu titlu de daune corespunzând unui număr de 4 scrisori bancare cu nr.159,164,165 și 166 din 6 iunie 1995.

În cauza de față, în discuție este suma de 9.500.000 lei reprezentând garanție bancară.

Cât privește obiectul cauzei, este de reținut că reclamanta în calitate de agent economic ce a solicitat licențe pentru export pentru masa lemnoasă nu a probat la dosar îndeplinirea condițiilor prevăzute de H.G. nr.449/1992 pentru restituirea acestei sume constituită cu titlu de garanție bancară.

A mai reținut instanța de fond că reclamanta nu a probat că a depus documentele justificative pentru susținerea cererii de deblocare, astfel că în mod legal i s-a refuzat restituirea garanției, reclamanta neinvocând în concret motivele de nelegalitate ale refuzului de a i se restitui suma reținută cu titlu de garanție bancară.

În raport de recursul declarat în cauză și în raport de sentința recurată se constată că sentința atacată este legală și temeinică, recurenta neinvocând un motiv care să se verifice în raport de actele cauzei și care să determine constatarea abuzului intimatei pârâte.

Neexistând dovezi că reclamantei i s-ar fi vătămat un drept recunoscut de lege în mod corect instanța de fond a respins acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.C. „F.” SA Suceava împotriva sentinței civile nr.633 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2003.