Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6473/2009 AI generated

Start of appeal period for public prosecutor: calculation from communication to specific prosecutorate when it participated in the instance

Case Number Decizia nr. 6473/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the prosecutor’s appeal for annulment, annulled the prior ICCJ decision that had dismissed the public prosecutor’s appeal as late, and remanded the case for random distribution to adjudicate the appeal on the merits. The dispute concerned the procedural timeliness of a public prosecutor’s appeal against a civil decision rendered by the Court of Appeal of Craiova, where the ICCJ had previously calculated the appeal period based on service to a lower-level prosecutor’s office rather than the specific prosecutor’s office that participated in the proceedings. The decisive legal basis was the interpretation of the appeal deadline for prosecutors under the Code of Civil Procedure and Law No. 304/2004, which mandates that when a prosecutor participates in the hearing, the appeal period begins from the communication of the decision to that specific prosecutor’s office, rendering the original dismissal a material error that warranted annulment via the appeal for annulment.

Legislator headnote

AI generated

art. 319 C. proc. civ, art. 301 C. proc. civ, art. 318 alin. (1) C. proc. civ, art. 3011 C. proc. civ; Start of appeal period for public prosecutor: calculation from communication to specific prosecutorate when it participated in the instance: The dispute concerned the procedural timeliness of a public prosecutor’s appeal against a civil decision rendered by the Court of Appeal of Craiova, where the ICCJ had previously calculated the appeal period based on service to a lower-level prosecutor’s office rather than the specific prosecutor’s office that participated in the proceedings. The decisive legal basis was the interpretation of the appeal deadline for prosecutors under the Code of Civil Procedure and Law No. 304/2004, which mandates that when a prosecutor participates in the hearing, the appeal period begins from the communication of the decision to that specific prosecutor’s office, rendering the original dismissal a material error that warranted annulment via the appeal for annulment.

Keywords

AI generated
procedural deadline annulment proceedings civil judgment public service calculation error public hearing

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

The primary legal ground cited for admitting the appeal for annulment due to a material error in the determination of the appeal deadline.

Art. 319 C. proc. civ.

Procedural rule governing the admissibility and scope of the appeal for annulment as applied in the operative order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 4454 din 31 mai 2007, a respins ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei civile nr. 932 din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova. A respins ca nefondat recursul Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj împotriva aceleiași decizii.

Prin contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza l-a și ale art. 319 C. proc. civ., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea acesteia, desființarea deciziei pronunțată în dosarul nr. 12789/54/2006 și rejudecarea recursului. A arătat că în situația în care procurorul nu a fost prezent la judecarea cauzei, termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii, iar în situația în care a participat la judecarea cauzei, termenul curge de la comunicare. Conform dispozițiilor Legii nr. 304/2004, republicată, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității și subordonării ierarhice, exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești și participă la judecată în condițiile legii. Dovada de comunicare a hotărârii recurate pentru Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a participat prin procurorul de ședință la judecarea apelului, s-a făcut la data de 22 decembrie 2006, iar termenul s-a împlinit, potrivit dispozițiilor art. 101 - 102 C. proc. civ. la 8 ianuarie 2007, astfel încât, în mod eronat, a fost respins recursul ca tardiv, avându-se în vedere dovada comunicării către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Contestația în anulare este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Împotriva deciziei nr. 932 din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a declarat recurs la data de 5 ianuarie 2007 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin decizia nr. 4454 din 31 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca tardiv recursul declarat împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Craiova, reținând că decizia nr. 932 din 29 noiembrie 2006 a fost comunicată Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj la 18 decembrie 2006, iar recursul a fost declarat la 5 ianuarie 2007, în afara termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., calculat potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) din același cod.

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În înțelesul textului de lege mai sus citat, se reține că prin această cale de atac se tinde la anularea unei hotărâri pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

În speță, se observă că la pronunțarea soluției de respingere ca tardivă a recursului declarat împotriva deciziei curții de apel, nu s-a avut în vedere faptul că respectiva hotărâre a fost comunicată recurentului, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 22 decembrie 2006.

Potrivit art. 3011 C. proc. civ. raportat la art. 284 alin. (4) din cod, pentru procuror, termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii în cazurile în care a participat la judecarea cauzei, ca în speța de față.

Conform dispozițiilor Legii nr. 304/2004, republicată, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității și subordonării ierarhice, exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești și participă la judecată în condițiile legii.

În consecință, se reține că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, căruia i s-a comunicat hotărârea la data de 22 decembrie 2006, a declarat în termen, la 5 ianuarie 2007, recursul împotriva deciziei nr. 932 din 29 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Pentru cele ce preced, urmează a se admite contestația în anulare, a se anula decizia atacată și a se trimite dosarul pentru repartizare aleatorie în vederea judecării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Admite contestația în anulare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 4454 din 31 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Anulează decizia atacată.

Trimite dosarul pentru repartizare aleatorie în vederea judecării recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.