Eligibility of children born during parental displacement for ethnic persecution reparation benefits under Law 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice (Supreme Court of Cassation and Justice) dismissed the appeal filed by the County Pension House, leaving in force the appellate decision that annulled the administrative decision denying benefits to the claimant and ordering the pension authority to recognize her status as a beneficiary of the reparation legislation. The dispute concerned the claimant's eligibility for benefits under Law No. 189/2000, which compensates Romanian citizens for ethnic persecution, including displacement, expelusion, or refuge, between September 1940 and March 1945; the pension authority had rejected the claim on the grounds that the claimant was not born at the time her parents were displaced and thus did not have a domicile from which to be expelled. The Court held that under Article 1 of Ordinance No. 105/1999, approved by Law No. 189/2000, and its implementing norms, the reparation measure extends to children born during their parents' period of refuge or displacement, as the law has a reparation character aimed at alleviating the major deprivations caused by ethnic persecution in the Vienna Award zone, rendering the argument that the claimant lacked legal capacity or domicile at the exact moment of expulsion irrelevant to her entitlement.
Legislator headnote
AI generatedart.242 pct.2 C.proc. civ; Eligibility of children born during parental displacement for ethnic persecution reparation benefits under Law 189/2000: Instanța a reținut că potrivit art.1 lit.c din O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu (lit.c).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr.377/CA/P din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a referit că recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 pct.2 C.proc. civ.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23 iulie 2002, Casa Județeană de Pensii Bihor a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.377/CA/2002 a Curții de Apel Oradea, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că în mod întemeiat Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 pentru stabilirea calității de beneficiar al legii, a respins cererea petentei, prin decizia nr.56 din 15 mai 2002, întrucât reclamanta nu era născută la data strămutării părinților săi și deci, nu avea un domiciliu de unde să fie strămutată.
A susținut recurenta că instanța de fond, în mod greșit a interpretat prevederile Legii nr.189/2000 că situația de strămutat este un statut al persoanei care se acordă de statul primitor și care nu conferă refugiatului nici cetățenie și nici domiciliul statului respectiv, refugiatul rămânând cu domiciliul și cetățenia statului de unde s-a refugiat.
De asemenea, s-a susținut că petenta neexistând cu capacitate juridică la data strămutării, aceasta nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr.189/2000.
Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiție, reține următoarele:
Prin sentința nr.377 din 24 iunie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea formulată de reclamanta T. A. și a anulat hotărârea nr.56 din 14 mai 2002 emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța a reținut că potrivit art.1 lit.c din O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu (lit.c).
Prin normele de aplicare a ordonanței aprobate prin H.G. nr.127/2000, în art.2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
Din interpretarea textelor de lege sus-citate instanța a reținut că strămutarea din localitatea de domiciliu în alta, pe criterii etnice este o formă de persecuție etnică, iar copiii acestor persoane au statutul părinților, chiar dacă s-au născut în perioada de refugiu a părinților lor.
Curtea Supremă de Justiție constată că din actele aflate la fila 15 și 16 din dosarul nr.2670/2002 al Curții de Apel Oradea, părinții petentei au fost expulzați din satul Mihai Bravu, unde locuiau în județul Bihor în perioada 1940 și 1945, conform certificatului C/175 din 16 martie 2001.
Petenta s-a născut în 1943, deci în perioada în care părinții săi au fost expulzați.
Legea nr.189/2000 se constituie într-un act cu caracter reparatoriu pentru cetățenii români ce au avut de suferit persecuții etnice printre altele prin strămutare, expulzare, refugiu.
Este cert că această persecuție etnică impusă cetățenilor români ce locuiau în zona cedată Ungariei prin Dictatul de la Viena, a presupus privațiuni majore.
Așa fiind, faptul că petenta s-a născut în perioada în care părinții ei au fost alungați din gospodăria lor din satul Mihai Bravu, nu are relevanță sub aspectul statutului acesteia care a fost de copil născut în timpul refugiului părinților ei.
Cum timp de 2 ani aceasta a locuit cu părinții ei în altă localitate decât satul părinților ei, este firesc și în sensul esenței Legii nr.189/2000, ce are un caracter reparatoriu, ca petenta să beneficieze de prevederile acestui act normativ în raport de timpul petrecut în refugiu.
Rezultă deci că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul declarat contrazicând esența Legii nr.189/2000, a motivelor pentru care ea a fost adoptată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr.377/CA/P din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2003.