Constitutional exception inadmissible for lack of causal link where evidence voluntarily surrendered rather than forcibly seized

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin Decizia penală nr. 2359 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5283/1/2009, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.S. și M.M. împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 5956/211/2006.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

1. Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, având pe rol spre soluționare recursurile declarate de inculpații M.S., M.M. și de către partea civilă D.G.F.P. a Județului Cluj împotriva Deciziei penale nr. 72/A din data de 23 martie 2009, pronunțată în Dosar nr. 5956/211/2006 al Tribunalului Cluj, la termenul din 9 iunie 2009 a fost sesizată de către inculpați, prin apărător ales, cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen. Prin aceeași cerere, inculpații au solicitat și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției.

Prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în Dosarul nr. 5956/211/2006, instanța de ultim control judiciar a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpații M.S. și M.M., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., obligându-i la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat și fixând, totodată, termen pentru soluționarea cauzei, în recurs, la 23 iunie 2009.

Pentru a dispune astfel, instanța de ultim control judiciar a constatat că, din punct de vedere formal, cerințele de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate nu sunt îndeplinite în speță, nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen. nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, s-a reținut că dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. pen. reglementează ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri și prevăd că organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune ridicarea silită a obiectelor sau înscrisurilor cerute, dacă acestea nu sunt predate de bunăvoie.

De asemenea, s-a relevat că dispozițiile art. 96 C. proc. pen. instituie obligația organelor de urmărire penală de a ridica obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, iar art. 97 C. proc. pen. reglementează obligația persoanei fizice sau juridice, în posesia căreia se află obiectele sau înscrisurile, de a le preda, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanței de judecată, la cererea acestora.

Totodată, s-a mai constatat că, din procesul-verbal încheiat la data de 14 iunie 2002 de către organele de poliție, a rezultat că au fost descoperite obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, menționându-se că „în urma controlului efectuat documentele găsite în biroul magazinului și menționate în prezentul proces verbal au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor". De asemenea, așa cum a rezultat din scriptul intitulat „Dovadă”, încheiat la data de 5 iulie 2002, respectivele obiecte și înscrisuri au fost predate de bunăvoie de către inculpatul M.S., administrator la SC S. SRL, documentul fiind semnat și ștampilat cu mențiunea „Am predat”, iar obiectele și înscrisurile respective au fost predate de bunăvoie, în temeiul art. 97 C. proc. pen.

S-a conchis că obiectele respective nu au fost ridicate silit, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., astfel că s-a constatat că acest text de lege nu a fost aplicat în speța de față.

Constatând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., nu are legătură cu obiectul cauzei dedusă judecății, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a considerat că nu se impunea analiza detaliată a tuturor aspectelor evidențiate de cei doi inculpați în argumentarea admisibilității excepției și, prin urmare, a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.

2. Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, au formulat recurs, prin apărător ales, avocat I.E., inculpații M.S. și M.M., întemeind-o pe dispozițiile art. 29 și următoarele din Legea nr. 47/1992, fără însă a o motiva în scris.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin 3 C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că recursurile formulate de inculpații M.S. și M.M. sunt nefondate, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curții, urmând ca pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei să se suspende.

Or, în speță, Înalta Curte a constatat că instanța de ultim control judiciar a apreciat, în mod justificat, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 alin. 1 C. proc. pen. nu are legătură cu cauza dedusă judecății, în raport cu infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați, în primă instanță.

Pe de altă parte, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că prin Decizia penală nr. 45/R/2009 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. 67/33/2009, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții M.S. și M.M. împotriva încheierii penale din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj. Așadar, anterior, prin încheierea pronunțată la 12 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de aceeași inculpați, de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea aceleiași excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., apreciind-o ca neavând nici o legătură cu speța dedusă judecății.

Prin urmare, recursurile declarate de inculpați au fost apreciate ca nefondate întrucât, pe de o parte, textul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., atacat cu excepția de neconstituționalitate, nu are legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății iar, pe de altă parte, a mai fost supus anterior analizei, fiind, de asemenea, respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu aceeași excepție, invocată de către aceeași inculpați.

B. Împotriva acestei decizii, inculpații M.S. și M.M. au formulat contestație în anulare la data de 1 iulie 2009, susținând că la data soluționării recursurilor nu au fost citați, nefiind îndeplinită procedura de citare.

1. La termenul din 21 octombrie 2009, contestația în anulare a fost admisă în principiu, reținându-se că a fost formulată în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., că motivul invocat – referitor la lipsa de procedură cu inculpații la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs – este prevăzut de art. 386 lit. a C. proc. pen. și că la dosarul cauzei există dovezi în acest sens.

2. Examinând pe fond contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte a constatat la termenul de astăzi că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va fi admisă, fiind incidente dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., ce se referă la cazul când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Or, în speță, motivul invocat de inculpați în cerere referitor la lipsa de procedură cu aceștia, este real, întrucât la termenul din 22 iunie 2009, când au avut loc dezbaterile ocazionate de judecarea recursurilor declarate în cauză, procedura de citare nu a fost îndeplinită. În acest sens, există o mențiune expresă în practicaua deciziei, respectiv: „Procedura de citare nu a fost îndeplinită cu recurenții inculpați ale căror dovezi de citare nu au fost restituite la dosar”.

Ca atare, văzând și dispozițiile art. 392 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, urmare admiterii contestației în anulare, a desființat Decizia penală nr. 2359 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5283/1/2009 și a procedat, de îndată, la rejudecarea recursurilor.

3. În motivarea recursurilor, recurenții – inculpați, prin apărătorul ales, au reiterat susținerile din fața primei instanțe de recurs, așa cum sunt ele consemnate și în practicaua deciziei, solicitând, în esență, să se constate că există legătură de cauzalitate între prevederile art. 99 alin. (1) C. proc. pen. și cauza dedusă judecății și, deci, cererea de sesizare este admisibilă, întrucât contravin dispozițiilor art. 20 și 27 din Constituția României și art. 8 din C.E.D.O.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile formulate de inculpații M.S. și M.M. sunt nefondate.

Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă - art. 99 alin. (1) C. proc. pen. ce reglementează ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri și prevăd că organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dispune ridicarea silită a obiectelor sau înscrisurilor cerute, dacă acestea nu sunt predate de bunăvoie - nu au legătura de cauzalitate cu obiectul judecății.

Aceasta întrucât, pe o parte, inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați, în primă instanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 12, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual, prev. și ped. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - inculpatul M.S. și, respectiv pentru săvârșirea complicității la infracțiunile de evaziune fiscală și fals intelectual, prev. și ped. de art. 26 C. pen., rap. la art. 14 din Legea nr. 87/1994 și fals intelectual, prev. și ped. de art. 40 C. pen. din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - inculpata M.M., iar, pe de altă parte, obiectele și înscrisurile respective nu au fost ridicate silit, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., așa cum reiese din înscrisul denumit „Dovadă”, încheiat la data de 5 iulie 2002, ce atestă că obiectele și înscrisurile menționate în procesul verbal au fost predate de bunăvoie, în temeiul art. 97 C. proc. pen., de către inculpatul M.S., administrator la SC S. SRL, documentul fiind semnat și ștampilat cu mențiunea „Am predat”.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat că o cerere similară de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea aceleiași excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., formulată tot în cauza de față, a fost respinsă prin încheierea pronunțată la 12 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 45/R/2009 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în Dosarul nr. 67/33/2009.

Pentru aceleași considerente, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 42/1992 (nu are legătura de cauzalitate cu obiectul judecății), astfel că a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.S. și M.M. împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, iar conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții - inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatorii inculpați M.S. și M.M. împotriva Deciziei penale nr. 2359 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 5283/1/2009.

Desființează decizia penală mai sus menționată, și rejudecând:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții M.S. și M.M. împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 5956/211/2006.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2009.