Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3886/2009 AI generated

Night-shift salary supplement claim; validity of procedural suspension for non-appearance without prior request for judgment in absentia

Case Number Decizia nr. 3886/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, leaving in force the lower court's procedural order to suspend the proceedings. The case involved an administrative claim by a plaintiff seeking payment of night shift salary supplements and an attestation document from a public school inspection agency, which was challenged when both legally cited parties failed to appear at the scheduled hearing without requesting judgment in absentia or providing immediate proof of impossibility. Applying Article 242(1)(2) of the Code of Civil Procedure, the court held that the suspension was legally justified because the appellant's post-hoc assertion of medical reasons was unsupported by evidence establishing that his hospitalization coincided with the specific date of the hearing, thus failing to overturn the procedural decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 pct. 2 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Night-shift salary supplement claim; validity of procedural suspension for non-appearance without prior request for judgment in absentia: În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. „Instanța va suspenda judecata dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii”.

Keywords

AI generated
suspension of payments judgment in absentia non-administrative dispute procedural orders Civil Procedure Code unauthorized absence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 25 februarie 2009, reclamantul D.C. a chemat în judecată Inspectoratul Școlar al Județului Bacău solicitând obligarea acestuia să-i achite drepturile salariale cuvenite pentru timpul lucrat în ture de noapte precum și eliberarea unei adeverințe privind calculul sporului de noapte.

Prin încheierea de ședință din 19 martie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ, constatând că părțile deși legal citate nu s-au prezentat la termenul de judecată și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății cauzei.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul D.C., a declarat recurs susținând că nu s-a putut prezenta la termen din motive medicale.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. „Instanța va suspenda judecata dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii”.

Cum în cauză, pentru termenul din 19 martie 2009, părțile legal citate, nu s-au prezentat și nu au învederat un motiv de imposibilă prezentare și mai mult nu au cerut în scris judecarea cauzei în lipsă, legal și temeinic, Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ a dispus suspendarea judecării pricinii.

Susținerea reclamantului potrivit căreia starea de sănătate nu i-a permis să se prezinte la termen, în lipsa unor dovezi certe din care să rezulte acest aspect, în mod firesc nu poate constitui temei pentru admiterea recursului. Aceasta cu atât mai mult cu cât din actele medicale depuse la dosar, a rezultat că reclamantul s-a aflat internat într-o perioadă care excede termenului de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.C. împotriva încheierii din 19 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2009.