Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3918/2009 AI generated

Constitutional unconstitutionality exception against Law 356/2006 rejected for lack of nexus to criminal case

Case Number Decizia nr. 3918/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the defendant's appeal, upholding the Court of Appeal's earlier decision to reject the constitutional unconstitutionality exception, thereby leaving the lower court's refusal to refer the matter to the Constitutional Court in force. The case involved a criminal appeal where the defendant challenged Law No. 356/2006, arguing that legislative modifications by the Chamber of Deputies without subsequent Senate approval violated the constitutional principle of bicameralism under Article 61(2). The court ruled the exception inadmissible under Article 29(1)-(3) of Law No. 47/1992, determining that the alleged legislative procedural defect bore no nexus to the resolution of the underlying criminal case, and ordered the appellant to pay 200 lei in state judicial expenses, including 100 lei for official defense.

Legislator headnote

AI generated

art. 61 alin. (2) din Constituția, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 C. proc. pen; Constitutional unconstitutionality exception against Law 356/2006 rejected for lack of nexus to criminal case: Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a apreciat că excepția este inadmisibilă fiind contrară dispozițiilor precizate, neavând legătură cu soluționarea cauzei.

Keywords

AI generated
objection of unconstitutionality judicial law constitutional principle procedural orders offenses against legal certainty criminal revision proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 61 alin. (2) din Constituția
356/2006 încalcă prevederile art. 61 alin. (2) din Constituția României, care statuează principiul bicameralismului parlamentar în România.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 29 alin.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Recursul urmează să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul obligat conform art.
art. 192 C. proc. pen
pen., iar recurentul obligat conform art. 192 C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea din 13 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, în dosarul nr. 38/233/2004 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurentul inculpat I.A., privind excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 356/2006.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele :

Investită cu soluționarea recursurilor, declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul I.A., împotriva deciziei penale nr. 513/A din 3 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, la termenul de judecată din 13 noiembrie 2009, inculpatul prin apărător a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 356/2006 și a cerut sesizarea Curții Constituționale.

Inculpatul a susținut că dispozițiile Legii nr. 356/2006 încalcă prevederile art. 61 alin. (2) din Constituția României, care statuează principiul bicameralismului parlamentar în România. Astfel, Senatul a adoptat proiectul legii înaintat de Guvernul României iar Camera Deputaților – Cameră decizională a dezbătut și adoptat legea cu modificări și adăugiri de noi articole. Aceste modificări și adăugiri nu au fost avizate de Consiliul Legislativ și nici adoptate de Senat.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a apreciat că excepția este inadmisibilă fiind contrară dispozițiilor precizate, neavând legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva încheierii a declarat recurs oral inculpatul, care nu a depus motive de recurs și nu s-a prezentat să-l susțină.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în oricare fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 356/2006 care potrivit susținerilor inculpatului încalcă prevederile art. 61 alin. (2) din Constituția României, care statuează principiul bicameralismului parlamentar în România, nu are legătură cu soluționarea recursului.

Așa fiind, în mod temeinic și legal instanța de recurs a respins excepția ca inadmisibilă și a fixat termen pentru judecarea recursului la 8 decembrie 2009.

Recursul urmează să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul obligat conform art. 192 C. proc. pen. la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 38/233/2004.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.