Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3222/2009 AI generated

Maintenance of preventive detention for high-risk drug trafficking: concrete danger to public order under mandatory imprisonment threshold

Case Number Decizia nr. 3222/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the preventive detention order issued by the Bucharest Court of Appeal and obliging the appellant to pay 300 RON in judicial fees, thereby allowing the lower court's decision to remain in force. The dispute concerned the legality of maintaining preventive detention for a defendant convicted of high-risk drug trafficking, who argued that one year and two months in custody was sufficient given his cooperation and that release would not endanger public order. The court held that detention remained necessary under Article 148(f) and Article 160(b)(3) of the Code of Criminal Procedure, as the offense carried a potential sentence exceeding four years and the nature of the crime created a concrete risk to public order, justifying the continued deprivation of liberty.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b alin. (3) C. proc. pen, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 76 C. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 3002 C. proc. pen; Maintenance of preventive detention for high-risk drug trafficking: concrete danger to public order under mandatory imprisonment threshold: Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani, văzând că sunt îndeplinite condițiile impuse de acest text de lege, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Keywords

AI generated
preventive detention drug trafficking criminal sentence public danger judicial law concrete danger

Cited Legislation

AI generated
art. 160b alin. (3) C. proc. pen
Pentru a dispune astfel s-a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000
la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 76 C. pen
a), c) și art. 76 C. pen.
art. 148 lit. f) C. proc. pen
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen.
art. 3002 C. proc. pen
Potrivit art. 3002 C. proc. pen.
art. 160b C. proc. pen
în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b C. proc. pen.
art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen
Față de aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut starea de arest preventiv a apelantului inculpat B.A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 150/UP din 5 august 2008 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, alături de alți inculpați.

Pentru a dispune astfel s-a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva a cestei încheieri a declarat recurs inculpatul, susținând că în cauză s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri și a solicitat punerea sa în libertate. S-a mai susținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa pe tot parcursul procesului penal, a colaborat cu organele de anchetă în scopul aflării adevărului și o perioadă de 1 an și 2 luni de detenție, consideră că este un interval de timp suficient pentru a determina instanța să aprecieze că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența bunul mers al procesului penal.

Recursul nu este fondat.

Prin sentința penală nr. 298 F din data de 17 martie 2009 Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) și art. 76 C. pen.

În sarcina inculpatului B.A. s-a reținut că la datele de 15 aprilie 2008, 27 februarie 2008 și 11 martie 2008 a vândut colaboratorului „P.M.” câte două doze de heroină.

Hotărârea a fost atacată cu apel la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani, văzând că sunt îndeplinite condițiile impuse de acest text de lege, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b C. proc. pen.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, instanța a procedat corect menținând această măsură, reținând că în cauză există indicii temeinice privind comiterea faptei, ce rezultă din procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale de investigații, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor din mediul ambiental, procesele-verbale de investigare sub acoperire, procesele-verbale de consemnare a declarațiilor colaboratorilor, procesele-verbale de constatare a infracțiunilor, procesele-verbale de percheziție și rapoartele de constatare tehnico-științifice, declarațiile martorilor.

Pe de altă parte s-a reținut că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani și față de natura și împrejurările săvârșirii faptei punerea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 43021/3/2008 (nr. 933/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.