Competence for military reserve compensation claims: application of labor law vs. administrative litigation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 5 septembrie 2001, reclamantele N.S.C. și N.R.E. au chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 59.964.560 lei și a dobânzii legale aferente.

În motivarea cererii, reclamantele au învederat că în calitate de succesoare legale ale locotenent - colonelului N.E., decedat la 19 aprilie 2001, au dreptul de a li se restitui diferența neachitată la trecerea în rezervă din suma reprezentând ajutorul neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară, prevăzut de Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca fiind beneficiarul sumelor reținute din drepturile bănești acordate ofițerului la trecerea în rezervă , cu titlu de impozit pe venit.

Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 11622 din 30 noiembrie 2002 a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, cu motivarea că obiectul litigiului îl constituie un conflict de muncă, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 168/1999 și art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ.

La rândul său, Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 1335 din 20 martie 2002 a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Cluj, ceea ce se contestă fiind refuzul unor autorități publice de a achita sumele solicitate, prin interpretarea unei legi fiscale, respectiv O.G. nr. 73/1999.

Prin sentința civilă nr. 173 din 22 mai 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca inadmisibilă și ca o consecință și cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantele au formulat acțiunea, fără a parcurge etapa procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, obligatorie și constituind un fine de neprimire.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantele N.S.C. și N.R.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantele au arătat că litigiul a fost în mod greșit calificat ca fiind de contencios administrativ.

În realitate, obligația de a plăti drepturile salariale compensatorii fiind consecința raporturilor juridice de muncă care au existat între părți, competența soluționării cauzei revine instanței de drept comun.

Examinând cauza față de motivul invocat, în raport de prevederile art. 304 și 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca, ca instanță de drept comun.

Astfel, cererile reclamantelor nu-și găsesc temeiul juridic în prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, pârâtul Ministerul Apărării Naționale emițând statele de plată nominale în baza cărora N.E. a beneficiat de ajutor la trecerea în rezervă și de plăți compensatorii nu în calitate de autoritate publică, ci de unitate angajatoare.

Actele normative aplicabile în cauză, Legea nr. 138/1999 și O.G. nr. 7/1998 care prevăd drepturile salariale compensatorii pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare, nu reglementează nici ele competența specială a instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiilor privind plata sau cuantumul sumelor acordate cadrelor militare trecute în rezervă, devenind aplicabilă norma generală înscrisă în art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

În condițiile în care actele contestate, privind plata sumelor încasate de ofițerul N.E. nu au caracterul unor acte administrative de autoritate, competența de examinare a legalității acestora și soluționare a cererii de despăgubiri aparține instanței de drept comun.

Față de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de N.S.C. și N.R.E., împotriva sentinței civile nr. 173 din 22 mai 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.