Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1950/2009 AI generated

Denial of criminal prosecution for police officers based on insufficient evidence of misconduct in case management

Case Number Decizia nr. 1950/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the prior decision that rejected the criminal complaint, and ordered the appellant to pay 200 lei in judicial costs. The dispute centered on a challenge to a prosecutor’s resolution not to initiate criminal proceedings against two police officers for alleged professional misconduct under Article 246 of the Penal Code, where the complainant argued the officers improperly handled cases in which he was a party. Relying on Article 2781(8)(b) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the preliminary investigation established the officers acted in compliance with legal provisions, and no specific indicia or evidentiary means were identified to justify overturning the non-prosecution decision or referring the matter back to the prosecutor.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 246 C. pen, art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Denial of criminal prosecution for police officers based on insufficient evidence of misconduct in case management: The dispute centered on a challenge to a prosecutor’s resolution not to initiate criminal proceedings against two police officers for alleged professional misconduct under Article 246 of the Penal Code, where the complainant argued the officers improperly handled cases in which he was a party. Relying on Article 2781(8)(b) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the preliminary investigation established the officers acted in compliance with legal provisions, and no specific indicia or evidentiary means were identified to justify overturning the non-prosecution decision or referring the matter back to the prosecutor.

Keywords

AI generated
police misconduct criminal prosecution evidentiary orders matter in dispute costs of investigation judicial investigation
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Provides the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din 18 martie 2009, Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.N., împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 584/P/2008 din 16 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rezoluția menționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.C.D., subinspector de poliție, și R.D., agent șef de poliție, ambii din cadrul I.J.P. Buzău pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a mai reținut că cercetarea prealabilă împotriva celor doi polițiști a fost declanșată de o plângere penală formulată de petentul N.N.

Instanța a motivat că din conținutul sesizării și actele anexate a reieșit că persoana vătămată este nemulțumită de modul în care cei doi lucrători de poliție au instrumentat unele dosare în care N.N. era parte.

Potrivit celor reținute de Curtea de Apel Ploiești, actele premergătoare efectuate în cauză au stabilit că cele sesizate de petent nu s-au confirmat; că cei doi prezumtivi făptuitori au instrumentat dosarele la care face referire petentul cu respectarea dispozițiilor legale și au propus procurorului soluțiile pe care le-au considerat temeinice și legale. De altfel, aceste propuneri au fost confirmate de procuror.

Împotriva sentinței menționate a formulat recurs petentul N.N. care, în esență, a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva celor doi polițiști.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., pentru a desființa o rezoluție sau ordonanță a procurorului de neurmărire penală, și trimitere a cauzei la procuror, judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului indicând faptele și împrejurările ce urmează a fi lămurite și prin ce anume mijloace de probă.

Or, din actele de cercetare prealabilă nu rezultă motive ori împrejurări care ar face necesară trimiterea cauzei la procuror. Nu există indicii sau temeiuri care să susțină acuzațiile persoanei vătămate împotriva celor doi polițiști.

Dacă petentul era nemulțumit de soluția propusă de organele de cercetare ale poliției și de soluția adoptată de procuror în cauza în care cei doi intimați au făcut cercetări, acesta putea să folosească procedura controlului actelor de neurmărire penală prevăzută în art. 2781 C. proc. pen., ca și în cauza de față.

Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul petentului și-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.N. împotriva sentinței penale nr. 49 din 18 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2009.