Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1923/2009 AI generated

Validity of withdrawal of execution challenge in absence of judicial review of voluntary revocation of appeal

Case Number Decizia nr. 1923/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal, upholding the appellate court's decision to take note of the withdrawal of the execution challenge and ordering the appellant to pay 300 RON in judicial costs, thereby leaving the initial withdrawal ruling in force. The dispute centered on a prisoner serving a 20-year sentence for aggravated robbery and death of the victim, who initially challenged the execution of the judgment alleging confusion between the applied charges of robbery and murder, but subsequently revoked his challenge during a hearing where he was assisted by a court-appointed attorney. The court determined that the revocation was a free and voluntary act of will, resulting in the non-resolution of the merits; applying Articles 461 lit. c) and 385^15(1)(1)(b) of the Code of Criminal Procedure, the court found the appeal unfounded because the lower courts correctly dismissed the case based on the withdrawal, and thus affirmed the procedural dismissal without examining the substantive legality of the foreign criminal judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 461 lit. c) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 38514 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Validity of withdrawal of execution challenge in absence of judicial review of voluntary revocation of appeal: The dispute centered on a prisoner serving a 20-year sentence for aggravated robbery and death of the victim, who initially challenged the execution of the judgment alleging confusion between the applied charges of robbery and murder, but subsequently revoked his challenge during a hearing where he was assisted by a court-appointed attorney. The court determined that the revocation was a free and voluntary act of will, resulting in the non-resolution of the merits; applying Articles 461 lit. c) and 385^15(1)(1)(b) of the Code of Criminal Procedure, the court found the appeal unfounded because the lower courts correctly dismissed the case based on the withdrawal, and thus affirmed the procedural dismissal without examining the substantive legality of the foreign criminal judgment.

Keywords

AI generated
rulings determining validity judicial review revocation of suspended sentence code of criminal procedure freeing of prisoners murder

Cited Legislation

AI generated
art. 461 lit. c) C. proc. pen
Fiind invocate dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, Judecătoria Gherla, prin sentința penală nr.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
The procedural basis for imposing judicial costs on the appellant as a consequence of the dismissal.
art. 38514 C. proc. pen
art. 38514 C. proc. pen., rap.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen
The main ground for dismissing the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

The main ground for dismissing the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

The procedural basis for imposing judicial costs on the appellant as a consequence of the dismissal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 54 din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 1473/2/2009 s-a luat act de declarația de retragere a contestației formulată de condamnatul M.B.

A obligat condamnatul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 62 din 16 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București ( fil. 11 dos. fond), a fost recunoscută sentința penală nr. K/100/96 din 5 iunie 1997 a Tribunalului Regional din Niș, modificată prin sentința penală nr. Kz.I.1318/1318/97 din 19 noiembrie 1998 a Curții Supreme a Serbiei din Belgrad, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului M.B. la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă prev. de art. 169 alin. (2) rap. la art. 168 alin. (1) din Codul penal al Serbiei.

S-a reținut în fapt că în data de 15 iunie 1996, în localitatea Donji Androvac, inculpatul M.B. împreună cu alte persoane, au lovit cu un corp dur, cu mâinile și picioarele pe partea vătămată K.B., provocându-i leziuni traumatice grave care au condus, ulterior la decesul victimei. În aceste împrejurări inculpatul a sustras din locuința victimei suma de 700 mărci germane, aparatură electronică și obiecte de vestimentație.

Prin contestația la executare înregistrată sub nr. 205/235/2009 la Judecătoria Gherla, condamnatul contestator a invocat dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., susținând că a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei constatând însă că după ce a fost transferat în România execută o pedeapsă pentru infracțiunea de omor în timp ce al doilea participant la săvârșirea faptei, inculpatul K.Z., execută o pedeapsă pentru infracțiunea de tâlhărie.

Fiind invocate dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, Judecătoria Gherla, prin sentința penală nr. 203 din 9 februarie 2007, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.

Această instanță, la termenul de judecată din 3 martie 2009, a luat act de manifestarea de voință a contestatorului condamnat în sensul retragerii contestației.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs condamnatul M.B., solicitând a se dispune casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare, pentru a se pronunța pe fondul cauzei, deoarece, deși inițial și-a retras contestația, a revenit ulterior, solicitând să i se aplice legea mai favorabilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu disp. art. 38514 C. proc. pen., rap. la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Contestatorul condamnat M.B., se afla încarcerat, la data formulării contestației, în Penitenciarul Gherla, având de executat o pedeapsă de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. K.100/96 din 5 iunie 1997 a Tribunalului Regional din Niș – modificată prin sentința penală nr. Kz.I.nr.1318/1997 din 19 noiembrie 1998 a Curții Supreme a Serbiei din Belgrad – recunoscută, ulterior prin sentința penală nr. 62 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București.

Fiind invocate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, art. 461 lit. c) C. proc. pen., în mod corect Judecătoria Gherla și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.

Această din urmă instanță, la termenul de judecată din 3 martie 2009 a luat act de manifestarea de voință a condamnatului în sensul retragerii contestației.

Se constată că, la termenul indicat anterior, contestatorul condamnat, s-a aflat în stare de detenție fiind asistat de apărător din oficiu.

În atare condiții, se constată că manifestarea de voință a fost liberă, contestatorul condamnat, solicitând instanței a se lua act în acest sens, împrejurare care, în mod evident a condus la nerezolvarea fondului cauzei. Aceiași concluzie rezultă și din înscrisul depus de contestator (fil.20-21 dos. fond), prin care cere „ anularea cererii de contestație”.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul contestatorului condamnat M.B., menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.B. împotriva sentinței penale nr. 54 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.