Appeal against extension of preventive measure dismissed as inadmissible; no remedy under art. 140³ C. pr. pén.

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Numitul P.A.G., cercetat în calitate de inculpat în dosarul nr. 206/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., structura centrală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 2481, cu referire la art. 248 C. pen., a formulat plângere împotriva Ordonanței nr. 206/P/2006 din data de 22 aprilie 2009 prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.

A solicitat în baza art. 1402 alin. (7) C. proc. pen., revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.

În motivarea plângerii se arată că prin încheierea dispusă în dosarul nr. 2803/2/2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., de luare a măsurii arestării preventive, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 1451 C. proc. pen. și a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 29 de zile, de la data de 26 martie 2009 până la data de 23 aprilie 2009.

Măsura dispusă a devenit irevocabilă prin respingerea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin ordonanța nr. 206/P/2006 din 22 aprilie 2009 emisă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Structura Centrală, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile de la data de 23 aprilie 2009 până la data de 22 mai 2009.

În motivarea temeiurilor prelungirii măsurii, procurorul a apreciat că în continuare subzistă temeiurile care au fost avute în vedere de către instanță cu prilejul dispunerii inițiale a măsurii, în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de către art. 143 C. proc. pen., sub aspectul existenței de probatorii și indicii temeinice, astfel cum sunt definite de art. 681 C. proc. pen., date, care în opinia parchetului, justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele cât și necesitatea asigurării desfășurării normale a procedurii judiciare.

Inculpatul a susținut ilegalitatea Ordonanței din 22 aprilie 2009 prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara a fost emisă de către unul dintre procurorii ce efectuează urmărirea penală și anume procurorul N.M.

Că, așa cum rezultă din actele și măsurile dispuse în dosar, urmărirea penală este efectuată în speță pendinte de către un organ judiciar compus din doi procurori.

Măsurile procesuale sunt definite în literatura de specialitate ca fiind „instituții de constrângere ce pot fi dispuse de către organele judiciare penale pentru buna desfășurare a procesului penal”.

În speță, deși actul procesual trebuia să fie voința organului judiciar, unică și indivizibilă, în realitate, actul procesual reprezintă voința exclusivă a unui singur procuror dintre cei doi abilitați să efectueze urmărirea penală și anume numai a procurorului N.M.

Măsura procesuală în discuție a fost criticată și pentru caracterul ei nejustificat, pentru prejudiciile patrimoniale, directe și indirecte, produse prin limitarea nejustificată a libertății sale de mișcare în afara frontierelor României, în condițiile în care conexiunile de afaceri ale inculpatului au un caracter internațional, și care, în absența sa, au în mod dramatic de suferit.

Un ultim argument în sprijinul tezei, conform căreia libertatea de mișcare a persoanei, nu poate fi limitată decât în situații de necesitate, dar conturate, a fost adus, prin interpretarea provederilor Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Înregistrată ca plângere, la Curtea de Apel București, secția I penală, aceasta a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea dată în ședința din Camera de Consiliu, din data de 27 aprilie 2009.

În esență, prima instanță a înlăturat, ca neîntemeiate, toate criticile aduse de inculpat ordonanței atacate.

S-a arătat că din Ordonanța Parchetului dispusă la 22 aprilie 2009 rezultă că, inculpatul P.A.G. este cercetat penal sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 248 C. pen., activitate presupus infracțională și încadrarea juridică avută în vedere și de instanța Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub aspectul existenței indiciilor temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care este cercetat, atunci când a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

În aceste împrejurări și în condițiile în care pentru luarea acestei măsuri, mijloacele de probă administrate, nu au fost de natură să conducă, la dispariția acestor indicii temeinice, s-a constatat că la momentul soluționării plângerii de față, nu poate fi primită apărarea inculpatului, în sensul că, în cauză, nu există indicii temeinice de comitere a infracțiunilor.

Nici critica inculpatului referitoare la nelegalitatea ordonanței parchetului pentru motivul nesemnării acesteia de către ambii procurori desemnați să efectueze urmărirea penală nu poate fi primită, neindicându-se vreun text de lege procesual-penal, încălcat.

Nelegalitatea invocată de inculpat privind un act procesual și procedural efectuat în faza urmăririi penale, în fapt, nu există, în această fază aplicându-se, alte norme procesuale, decât cele din faza judecății.

Nici invocarea incidenței, în această fază și pentru motivul arătat, nu are, de asemenea, vreun suport juridic.

Analizând toate condițiile necesare luării măsurii preventive față de inculpat, prima instanță a constatat că această măsură este prevăzută de lege, a fost luată de autoritățile judiciare competente cu respectarea procedurilor legale, fiind necesară, dar și justificată, în derularea procedurii judiciare față de inculpat încât, nu există nici un impediment legal sau de altă natură, pentru ca această măsură să nu fie prelungită.

Așa fiind, prin încheierea din 27 aprilie 2009, Curtea de apel a respins plângerea petentului.

Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat recursul de față.

Recursul este inadmisibil și instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității, în raport de prevederile art. 1403 pct. 1 teza 2 C. proc. pen.

Textul invocat prevede, într-adevăr, că „Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac”.

În concordanță cu prevederile acestui text de lege este, neîndoielnic că, inculpatul P.A.G. nu poate avea calea recursului împotriva încheierii recurate, care este definitivă, de la lege.

În favoarea acestei soluții, s-au pronunțat și Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Soluția nu vine în contradicție nici cu Convenția pentru drepturile omului, conform cu prevederile acesteia existând obligațiile asigurării accesului la justiție și la desfășurarea unui proces echitabil.

Or, prin soluționarea plângerii recurentului, de către prima instanță, s-a asigurat controlul justiției, asupra măsurii luate de procuror și aceasta, în condițiile unui proces, desfășurat cu toate garanțiile prevăzute de lege. Accesul liber la justiție nu presupune și recursul.

În sfârșit, rațiunile ce au determinat luarea măsurii preventive de către procuror și de menținere a ei de către prima instanță, nu încalcă, nici dispozițiile art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4, referitoare la libera circulație a persoanelor.

Așa fiind, în raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului P.A.G. împotriva încheierii de ședință din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, ca inadmisibilă, și să-l respingă, ca atare.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.A.G. împotriva încheierii de ședință din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3792/2/2009 (957/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2009.