Enforcement jurisdiction for Supreme Court judicial costs and formal validity of collection summons

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 12 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 840/2/2009 s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a contestației la executare formulată de petiționarul E.N., împotriva deciziei penale nr. 41/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin sentința penală nr. 268 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 7237/2/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul E.N. împotriva rezoluției din 13 februarie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

A obligat petiționarul la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1641 din 12 mai 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins recursul petiționarului, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar a fost obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Ulterior, prin decizia nr. 41 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea, în principiu, a contestației în anulare formulată de același contestator împotriva deciziei penale nr. 1641 din 12 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 28 ianuarie 2009, a fost înregistrată pe rolul instanței de fond, contestația la executare formulată de petiționarul E.N., critica acestuia vizând greșita obligare la plata cheltuielilor judiciare.

Instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 463 și art. 464 C. proc. pen., a apreciat contestația ca fiind nefondată.

S-a reținut că somația a fost emisă împotriva persoanei menționate în decizia nr. 1641 din 12 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar suma indicată este în cuantumul dispus de instanță.

Cu privire la celelalte aspecte invocate de contestator privind lipsa numelui judecătorului și grefierului care au emis somația, s-a apreciat că acestea nu se încadrează în cazurile de contestație, deoarece actul a fost emis de instanța competentă, are semnăturile celor în drept, precum și ștampila instanței, fiind emis cu respectarea termenelor prevăzute de lege.

Împotriva hotărârii instanței de fond, a declarat recurs contestatorul E.N. solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea contestației.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul formulat în raport cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 418 alin. (1) C. proc. pen., instanța de executare este instanța care a judecat în primă instanță, chiar dacă hotărârea a rămas definitivă la instanța de apel sau la instanța de recurs.

De la această regulă se face excepție cu privire la hotărârile pronunțate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece aceasta nu îndeplinește niciodată atribuția de instanță de executare.

Astfel, potrivit art. 418 alin. (2) C. proc. pen., hotărârile pronunțate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție și rămase definitive se pun în executare, după caz, de Tribunalul Municipiului București sau de Tribunalul militar teritorial cu sediul în București.

Actele de punere în executare a hotărârilor penale definitive nu sunt aduse la îndeplinire de un complet de judecată al instanței de executare, ci de un judecător delegat cu executarea.

În ceea ce privește punerea în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat aceasta se realizează, astfel cum prevăd dispozițiile art. 443 C. proc. pen. și art. 442 C. proc. pen., de către organele care, potrivit legii, execută amenda penală.

În cauza dedusă judecății, contestatorul E.N., urmare respingerii plângerii împotriva rezoluției procurorului, a recursului, respectiv, a contestației în anulare a fost obligat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În atare condiții, prima instanță, a pus în executare hotărârile penale definitive, fiind emisă somația în condițiile legii.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul contestatorului E.N., ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul E.N. împotriva sentinței penale nr. 36 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.