Admissibility of post-consummation telephone intercepts as evidence in influence peddling prosecution

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Teleorman, secția penală, prin sentința penală nr. 98 din 21 octombrie 2008, a dispus condamnarea inculpatului D.M.C., la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în forma prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 – modificată, cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni stabilit conform art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, evaluând probele strânse la urmărirea penală, cât și cele administrate în cursul cercetării judecătorești, a reținut ca situație de fapt următoarele:

În luna iulie 2007, M.C.R., s-a înscris la concursul organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Al.D.Ghica” Teleorman, în vederea ocupării unei funcții de „servant”.

După depunerea dosarului, martorul a fost contactat pe terasa restaurantului V. din Alexandria, unde era angajat ca ospătar.

În aceste împrejurări, inculpatul i-a spus martorului că îi cunoaște pe membrii comisiei de examinare, foști colegi ai săi, și a pretins suma de 3.000 lei pentru a interveni la aceștia cu scopul ca martorul să promoveze examenul. Cu aceeași ocazie, inculpatul D.M.C. a mai pretins suma de 1500-2000 Euro bani pe care M.C.R. trebuia să-i dea după promovarea examenului.

După această discuție, la câteva zile, martorul a predat inculpatului suma de 3000 lei dându-i-se și în această împrejurare asigurări că va interveni pentru promovarea examenului.

Întrucât martorul nu a promovat testul psihologic probă eliminatorie, nu a mai putut participa la examen.

Pentru a-și recupera suma de 3000 lei, martorul l-a contactat pe inculpat în mai multe rânduri a primit suma de 400 lei în decembrie 2007, ocazie cu care au convenit ca diferența să-i fie restituită în rate lunare.

Întrucât diferența de 2600 lei nu a fost restituită potrivit înțelegerii, la data de 18 aprilie 2008 martorul, însoțit de tatăl său M.C. s-a deplasat la sediul ISU – Teleorman pentru a încerca recuperarea banilor. Inculpatul i-a înmânat martorului M.C.R. un card emis de BRD pe numele său, asigurându-l că vor merge împreună la un bancomat să retragă banii.

Întrucât nici în urma acestei întâlniri nu și-a recuperat diferența de bani, la data de 22 aprilie 2008, M.C.R., a denunțat fapta la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Anticorupție București – Biroul Anticorupție Teleorman.

Urmare evaluării situației prezentate, s-a solicitat și autorizat prin încheierea nr. 22 I din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Teleorman, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de denunțător și inculpat, din care rezultă cu certitudine, predarea sumei de bani, în cuantum de 3000 lei, scopul în realizarea căruia au fost pretinși și primiți de inculpat de la denunțător.

În raport de probele administrate, instanța de fond a reținut dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante justificate de datele care caracterizează pozitiv persoana sa, reducând cuantumul sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.

Ca modalitate de executare, în raport de circumstanțele personale și reale în care s-a comis infracțiunea, s-a apreciat că suspendarea condiționată este adecvată, fiind de natură să asigure scopul educativ preventiv enunțat de art. 52 C. pen.

Împotriva sentinței inculpatul a declarat apel invocând critici de nelegalitate constând în aceea că vinovăția s-a reținut exclusiv prin interpretarea și evaluarea unor probe nelegale, solicitându-se achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a cerut ca fapta săvârșită să fie apreciată ca lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, invocându-se ca temei de achitare dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen. cu consecința aplicării unei amenzi administrative.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 16/A din 23 ianuarie 2009, a respins apelul inculpatului ca nefondat.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că situația de fapt stabilită corespunde probelor interpretare judicios, vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată fiind dovedită în afara oricărui dubiu.

Relevante în acest sens sunt transcrierile înregistrărilor convorbirilor purtate între inculpat și martorul M.C.R.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., greșita condamnare pentru infracțiunea de trafic de influență, o faptă pe care nu a comis-o, reținută în sarcina sa numai prin interpretarea unor probe nelegale.

Astfel, în opinia inculpatului, înregistrările convorbirilor telefonice au fost obținute ilegal, după ce pretinsa faptă s-a consumat, așa încât, aceste mijloace de probă nu puteau fi folosite pentru trimiterea în judecată și, ulterior, condamnarea sa.

Într-o teză subsidiară, inculpatul solicită aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 181 C. pen., fapta săvârșită să fie apreciată ca lipsită de pericolul social al unei infracțiuni.

Soluționând recursul inculpatului conform art. 38514 alin. (1) C. proc. pen., prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, Înalta Curte constată nefondată calea de atac.

Situația de fapt stabilită de prima instanță răspunde exigențelor prevăzute de art. 62 C. pen., potrivit cărora, în vederea aflării adevărului, se impune lămurirea cauzei sub toate aspectele, pe bază de probe, aprecierea fiecărei probe făcându-se conform art. 63 C. pen. în urma examinării coroborate a tuturor probelor administrate.

Potrivit dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen. interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, printre alte condiții determinate și în cazul în care există date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni.

Odată efectuate, înregistrările autorizate ale convorbirilor telefonice, acestea trebuie redate integral, conform art. 913 alin. (1) C. proc. pen., într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.

Toate aceste dispoziții procesuale, au fost respectate de organele de urmărire penală, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate între inculpat și denunțător fiind autorizată – prin încheierile Tribunalului Teleorman din 23 aprilie 2008, (filele 92,98,99) – așa încât critica, în sensul că mijloacele de probă – respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor au fost obținute ilegal, este nefondată.

Este lipsită de relevanță împrejurarea că fapta s-a comis în iulie 2007, câtă vreme după formularea denunțului la data de 22 aprilie 2008, tocmai pentru stabilirea situației faptice cu care organul de urmărire penală a fost sesizat, s-a solicitat autorizarea legală a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat.

În plus, din conținutul mesajelor SMS și al convorbirilor așa cum au fost redate în procesele-verbale, mijloace de probă, se poate constata realitatea faptei denunțate, respectiv primirea sumei de 3000 lei de către inculpat în schimbul promisiunii făcute martorului, de a-l ajuta să promoveze examenul, prin influența pe care pretindea că o are față de colegii examinatori.

Necesitatea administrării acestor mijloace de probă era evidentă, având în vedere infracțiunea săvârșită, faptă de corupție, care prin natura sa se comite în condiții de clandestinitate, fără să fie adusă la cunoștința altor persoane decât celor interesate în traficarea, respectiv, cumpărarea pretinsei sau realei influențe.

De remarcat este că solicitarea martorului adresată repetat inculpatului, a fost în sensul restituirii sumei nerecuperate la data denunțului și nicidecum o provocare a inculpatului de a comite infracțiunea, faptă consumată așa încât să devină incidente dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Concluzionând, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată a fost stabilită judicios, prin interpretarea coroborată a probelor administrate, care exclude apărarea formală în sensul că banii au fost dați cu titlu de împrumut.

Neîntemeiată este și cererea de a se aprecia fapta ca lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, instanțele evaluând temeinic toate circumstanțele în care fapta s-a consumat, și imprimă acesteia pericol social în înțelesul legii penale.

În raport de cele arătate, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.M.C. împotriva deciziei penale nr. 16/A din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2009.