Compensation for property eviction post-privatization: market value damages and inapplicability of the three-month prescriptive period for privatization operations.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P. SA, societate aflată în procedura falimentului, a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 240.000 RON, reprezentând contravaloarea activului M.O., activ ce a ieșit din patrimoniul său printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2000 s-a privatizat în baza O.U.G. nr. 88/1997, fiind încheiat în acest sens contractul de privatizare nr. A.G. nr. 21/2000 și la acest moment exista în patrimoniul său activul sus menționat, compus din construcție și teren în suprafață de 1398,04 m.p. În baza unei hotărâri definitive și irevocabile, activul a fost restituit și predat foștilor proprietari. În consecință, echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului i se cuvine potrivit dispozițiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 și Legea nr. 137/2002.

La data de 27 noiembrie 2008, reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 527.544,20 RON rezultată în urma expertizei tehnice efectuată în cauză. De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2008, instanța a respins excepțiile formulate de către pârâtă privind necompetența teritorială a Tribunalului Argeș, excepția netimbrării acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune.

Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială nr. 1130/ C din 27 noiembrie 2008, a admis acțiunea precizată în privința majorării câtimii obiectului și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 527.544,20 lei despăgubiri ca echivalent al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a activului M.O. În esență, prima instanță a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, întrucât societatea reclamantă s-a privatizat în anul 2000, iar activul M.O. a ieșit din patrimoniul său în temeiul unei hotărâri definitive și irevocabile. În consecință, a constatat că despăgubirea cuvenită în temeiul dispozițiilor precitate, va fi calculată la valoarea de circulație și nu la valoarea contabilă.

Sentința a fost apelată de către pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI.

Pârâta apelantă a criticat soluția primei instanțe pentru motivul că instanța de fond, în mod greșit a respins excepția necompetenței teritoriale a instanței. Un alt aspect greșit interpretat, este cel legat de dispozițiile privind prescripția dreptului material la acțiune, acțiunea fiind prescrisă. Pe fondul cauzei greșit au fost acordate despăgubiri la valoarea de circulație a activului.

Soluționând apelul, Curtea de Apel Pitești Comercială Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 20/ A-C din 4 martie 2009, a reținut că apelul pârâtei este nefondat.

În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale, instanța de apel a reținut că prin art. 8 C. proc. civ., a fost instituită o regulă specială a competenței teritoriale, astfel încât dispozițiile art. 5 și 10 C. proc. civ., nu sunt aplicabile. Față de excepția netimbrării acțiunii, instanța a apreciat-o nefondată în raport de prevederile Legii nr. 85/2006. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a reținut că întrucât în litigiul de față se valorifică un drept la reapararea prejudiciului creat prin restituirea unui imobil ulterior procesului de privatizare a societății, încheiat în anul 2000, dispozițiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997 nu sunt aplicabile, care dispun cu privire la operațiuni anterioare procesului de privatizare. În ceea ce privește momentul de la care curge acest termen, Curtea de Apel a constatat că acesta este momentul de la care bunul a ieșit efectiv din patrimoniul reclamantei, respectiv data încheierii procesului verbal de predare a imobilului. Pe fondul cauzei, dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 trebuie interpretate în sensul reparării integrale a pagubei, adică reclamantul este îndreptățit la recuperarea prețului plătit și a sporului de valoare intervenit între perioada încheierii contractului și momentul la care a fost evins.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta A.V.A.S., în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susținut următoarele:

- instanțele de fond și apel nu au avut în vedere dispozițiile imperative ale art. 5 teza I C. proc. civ., care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, locul executării contractului de privatizare este sediul vânzătorului, deoarece plățile au fost făcute în București. Dispozițiile art. 8 C. proc. civ., nu pot fi reținute, întrucât cererea de despăgubire a fost formulată împotriva A.V.A.S și nu împotriva Statului Român. Locul executării contractului este în București și nu în județul Argeș. În consecință, apreciază că litigiul trebuie soluționat de Tribunalul București, secția comercială.

- ambele instanțe au aplicat texte privitoare la termenul general de prescripție, considerând în mod eronat că termenul de 3 luni prevăzut de art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997 nu este aplicabil în cauză și pe cale de consecință că reclamanta a formulat acțiunea în termen. Data nașterii dreptului la acțiune nu o poate reprezenta decât momentul în care hotărârea de restituire a rămas irevocabilă, respectiv data la care a fost respins recursul reclamantei. Chiar dacă bunul nu a fost predat foștilor proprietari, reclamanta a avut doar un drept de folosință și nu un drept de proprietate.

- apreciază încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea n. 137/2002 și a dispozițiilor art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, precum și a termenului general prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958;

- în ceea ce privește acordarea de despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului restituit în natură și nu la cea contabilă a considerat-o greșită, în opinia sa despăgubirea neputând depăși valoarea contabilă a activelor. De asemenea, arată că din valoarea contabilă a imobilului s-ar cuveni despăgubiri în proporție de 90,19 %, diferența urmând a fi suportată de ceilalți acționari.

- citând art. 30 din Legea nr. 137/2002, care a modificat cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997, completată de Legea nr. 99/1999, susține că valoarea despăgubirii nu poate depăși 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător ;

- hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1084, 1341 și 1344 C. civ.;

Intimata prin întâmpinare a răspuns punctual criticilor aduse deciziei pronunțată de instanța de apel și în final a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Referitor la motivul de recurs referitor la necompetența materială a instanței subsumat art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în raport de dispozițiile art. 8 C. proc. civ., care instituie o competență alternativă și având în vedere calitatea A.V.A.S., de instituție publică implicată în procesul de privatizare, sesizarea Tribunalului Argeș este legală.

Criticile privitoare la aplicarea dispozițiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., nu vor fi reținute în raport de dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă a instanței locului unde obligația a luat naștere, respectiv localitatea Pitești.

În consecință, având în vedere opțiunea reclamantei privind alegerea instanței competente, conform art. 12 C. proc. civ., problema competenței teritoriale nu mai poate fi pusă în discuție.

Critica privind respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune este nefondată. Instanța de apel a respins excepția invocată, având în vedere că extinderea prevederilor art. 3228 din Legea nr. 99/1999 și la alte situații decât cele prevăzute de text nu este posibilă, pentru că se abate de la domeniul de aplicare al legii speciale. Astfel, dispozițiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, se referă la un termen de prescripție de 3 luni aplicabil însă doar introducerii cererilor prin care se atacă o operațiune sau un act, respectiv se valorifică un drept specific procedurii de privatizare conferit de actele normative citate privitor la privatizarea societăților comerciale, litigii care sunt de competenta curții de apel, ca primă instanță. În speța de față, întrucât se valorifică un drept, născut ulterior privatizării, corect instanțele au apreciat că acțiunea reclamantei este de drept comun, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Termenul special de prescripție de 3 luni este aplicabil numai pentru cereri în legătură cu procesul de privatizare, situație care nu se regăsește în speța de față.

În privința momentului de la care începe termenul de prescripție referitor la dreptul reclamantei de a formula cererea de chemare în judecată, dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 stabilesc că acest moment coincide cu data executării hotărârii de restituire a imobilului. Susținerea pârâtei, potrivit căreia termenul de prescripție al exercitării dreptului material la acțiune începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești de restituire în natură a imobilului este contrazisă și de faptul că de la data predării efective a imobilului către fostul proprietar, se naște dreptul reclamantei de a formula acțiunea în despăgubiri.

Critica privind cuantumul despăgubirilor acordate prin invocarea art. 30 din Legea nr. 137/2002, care a modificat O.U.G. nr. 88/1997, completată de Legea nr. 99/1999 este nefondată. Legea nr. 137/2002 prevede expres prin alin. (3) al art. 30 că dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare cumpărare încheiate înainte de intrarea acesteia în vigoare. Ori, în speța de față, actul de vânzare cumpărare de acțiuni s-a încheiat în anul 2000, iar acțiunea în despăgubiri a fost întemeiată pe dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată de Legea nr. 99/1999 în vigoare la acea dată.

În consecință, modul de determinare a cuantumului despăgubirilor stabilit de Legea nr. 137/2002 nu-i este aplicabil acestui litigiu, întrucât privatizarea a avut loc înainte de intrarea sa în vigoare.

Despăgubirea la valoarea de circulație a imobilului retrocedat este corectă în raport de lipsa unor dispoziții care să limiteze reparația. Art. 324 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997 stabilește obligația instituțiilor publice implicate de a plăti societăților comerciale, care au suferit un prejudiciu în urma restituirii imobilelor către foștii proprietari, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari. Această despăgubire se poate stabili de instituțiile publice implicate de comun acord cu societățile comerciale iar în caz de divergență, prin justiție.

Critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1337 C. civ., referitoare la evicțiune vor fi înlăturate, întrucât ambele instanțe au analizat obligația de despăgubire sub incidența O.U.G. nr. 88/1997 și nu prin raportare la dispozițiile Codului civil.

În ceea ce privește cererea formulată de intimata SC P. SA Pitești, privind acordarea de cheltuieli de judecată, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că documentele depuse în copie la dosarul cauzei nu constituie înscrisuri justificative care să stea la baza acordării cheltuielilor de judecată.

Față de cele ce preced, recursul potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 20/ AC din 4 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Respinge, cererea intimatei privind cheltuieli de judecată ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.