Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2409/2009 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to invoke statutory grounds of illegality

Case Number Decizia nr. 2409/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal on cassation null and void, thereby leaving the appellate decision that dismissed the initial action in force. The dispute concerned a civil commercial lawsuit originally dismissed by the first-instance court and subsequently upheld by the Court of Appeal, against which the claimant filed a cassation appeal. The court found that the appellant's arguments were limited to factual disputes and evidence appraisal rather than addressing statutory grounds for legal error, failing to comply with the mandatory requirements for a valid cassation appeal. Under Article 3021(1) and Article 304 of the Civil Procedure Code, the court ruled that a cassation appeal must specifically invoke one of the enumerated grounds of illegality listed in Article 304, paragraphs 1-9; since the appellant failed to develop any such legal arguments, the court applied the statutory sanction of nullity under Article 3021(1) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to invoke statutory grounds of illegality: Examinând recursul, Înalta Curte constată că motivele invocate de către recurenta-reclamantă în susținerea recursului său nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., toate criticile formulate vizând situația de fapt sau aspecte de apreciere a probelor.

Keywords

AI generated
invocation of statutory grounds article of civil procedure plea of nullity factual grounds commercial dispute rulings determining validity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3523, pronunțată la data de 16 octombrie 2008, în dosarul nr. 1036/63/2008, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâta SC C.D. SA Craiova.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamanta M.F.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 31, pronunțată la data de 18 februarie 2009, a respins apelul declarat de reclamanta M.F. împotriva sentinței nr. 3523 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1036/63/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C.D. SA Craiova. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a declarat recurs, în termen, reclamanta M.F., solicitând admiterea recursului.

În recursul său, reclamanta a relevat situația de fapt în cauză și a criticat decizia instanței de apel deoarece nu au fost analizate corect toate probele aflate la dosar, făcând trimitere la notele de constatare întocmite.

Examinând recursul, Înalta Curte constată că motivele invocate de către recurenta-reclamantă în susținerea recursului său nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., toate criticile formulate vizând situația de fapt sau aspecte de apreciere a probelor.

Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înțelege a critica hotărârea atacată.

În cauză, recurenta nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 3021 și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., și cum recurenta nu s-a conformat acestei dispoziții legale imperative;

Constatând, deopotrivă, că, în lipsa motivelor de ordine publică, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității, prevăzută de art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. și va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUME LE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta M.F. împotriva deciziei nr. 31 din 18 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2009.