Validity of post-dissolution sale: personal liability for unauthorized operations rather than absolute nullity under Law 31/1990

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 602 din 15 aprilie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictor cu pârâtele SC C.L.I. SA Slatina și SC C.L.I. SA Slatina, sucursala București, și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 28 iunie 2007, dispunând repunerea părților în situația anterioară. Prin aceeași sentință a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta în interes propriu SC I.G. SRL.

Instanța de fond a reținut că prin hotărârea A.G.A. din 4 iunie 2007 s-a decis dizolvarea societății reclamante și numirea în calitate de lichidator a d-lui B.F., hotărârea menționată fiind înregistrată în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial.

Când procedura de lichidare era deja declanșată societatea reclamantă prin împuternicit A.O.R. a încheiat contractul de vânzare - cumpărare a unor bunuri proprietatea societății cu pârâta SC C.L.I. SA Slatina, sucursala București, în calitate de cumpărător, încălcându-se astfel prevederile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, fapt ce atrage nulitatea contractului încheiat cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin decizia nr. 175 din 29 septembrie 2008 a admis apelurile declarate de pârâta SC C.L.I. SA Slatina și intervenienta SC I.G. SRL, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis cererea de intervenție și a respins acțiunea lichidatorului reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare menționat.

Instanța de apel a reținut că la data de 18 iunie 2007, reprezentantul asociatului unic al reclamantei, desemnat să exercite atribuțiile A.G.A. în cadrul societății a mandatat pe A.O.R. să negocieze și să semneze în numele său contractul de vânzare - cumpărare contract care s-a încheiat însă anterior publicării hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial, care astfel nu-i era opozabilă, pe de o parte, iar pe de altă parte, sancțiunea încălcării prevederilor art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu este nulitatea actului încheiat în aceste condiții ci răspunderea personală și solidară a persoanelor vinovate de nerespectarea lor, în speță a reprezentantului asociatului unic.

Reținând ca nedovedite dubla calitate de reprezentant al părților contractante și inducerea în eroare a reprezentantului reclamantei cu privire la prețul vânzării, susținută de lichidatorul reclamantei și nici prețul derizoriu, care se stabilește prin mecanismul cerere - ofertă din momentul vânzării, și că, deci, nu există nicio cauză de nulitate care să afecteze contractul încheiat, acțiunea cu acest obiect a fost respinsă, reținând ca operantă și obligația instituită de art. 1339 C. civ.

În contra deciziei menționate a declarat recurs societatea reclamantă prin lichidator pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare invocă:

1. nemotivarea deciziei sub aspectul fraudei tranzacției și neexaminarea în apel a situației de fapt deși a invocat că mandatarul a încheiat actul de vânzare - cumpărare acționând în dublă calitate, reprezentând interesele ambelor părți contractante, inducând în eroare mandantul în acordarea împuternicirii de vânzare a imobilului în cauză prin prezentarea unei situații nereale cu privire la bonitatea agenției imobiliare;

2. interpretarea greșită a prevederilor art. 233 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în sensul că acest text de lege ar institui sancțiunea răspunderii personalului de conducere, întrucât nu instituie o atare sancțiune de vreme ce nu prevede și o obligație a lichidatorului de a se îndrepta împotriva administratorului ci dar o posibilitate în acest sens;

3. interpretarea greșită a prevederilor art. 234 din Legea nr. 31/1990 întrucât în cazul în care societatea dizolvată a fost constituită pe o durată nelimitată, trecerea termenului de 30 de zile nu este necesară pentru opozabilitatea față de terți întrucât textul are în vedere numai societatea constituită pe durată determinată;

4. recurenta - reclamantă nu avea o obligație de răspundere pentru evicțiune în condițiile în care actul a fost încheiat de o persoană ce nu mai reprezenta societatea, fiind deja numit un lichidator judiciar.

Intimata SC I.G. SRL București a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Arată intimata că decizia a fost motivată sub aspectul criticii privind existența fraudei la încheierea contractului în sensul că aceasta nu a fost dovedită iar respingerea probei cu martori de către instanța de apel nu este un motiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ. Mai precizează că instanța de apel a interpretat corect prevederile art. 233 și art. 234 din Legea nr. 31/1990, în cauză avându-și aplicarea și prevederile art. 1554 C. civ. și art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Cât privește obligația de garanție pentru evicțiune ea există, instanța de apel reținând corect identitatea de persoane dintre vânzătoarea din contract și reclamanta din cauza de față.

Recursul nu este fondat.

1. Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că decizia atacată, contrar susținerii recurentei, a fost motivată în fapt și în drept sub aspectul tuturor criticilor formulate în apel, inclusiv al „fraudei tranzacției” și al încheierii actului de către mandatar în dublă calitate, reținându-se că acestea nu au fost dovedite, așa încât dezvoltarea acestui motiv neîncadrându-se în prima ipoteză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primit. De altfel, din chiar modul în care se prezintă situația de către recurentă se poate constata ca nefiind întrunite nici condițiile inducerii în eroare a mandantului sub aspectul existenței unor manopere dolosive și nici cele ale dublei reprezentări, mandatara perfectând actul în baza procurii încheiată în acest scop, clară și neechivocă sub aspectul condițiilor vânzării, inclusiv al prețului acesteia care a fost determinat.

2. Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care are ca obiect interpretarea de către instanța de apel a prevederilor art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, precum și a prevederilor art. 234 din aceeași lege, Înalta Curte constată interpretarea corectă de către instanța de apel a prevederilor legale incidente.

Astfel, art. 233 alin. (2) din legea menționată dispune: „Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directorul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni. În caz contrar, aceștia sunt personal și solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse”.

Prin urmare, textul de lege citat stipulează clar și neechivoc sancțiunea pentru încălcarea interdicției instituită directorilor și administratorilor ca fiind răspunderea patrimonială pentru acțiunile întreprinse, iar nu sancțiunea nulității, cum greșit susține recurenta, așa încât instanța de apel a făcut aplicarea acestui text, nefiind necesară interpretarea lui față de precizia redactării.

Cât privește interpretarea art. 234 C. proc. civ., instanța de apel nu a făcut nici interpretarea și nici aplicarea lui, recurenta fiind în eroare. Ceea ce decizia atacată afirmă alternativ la invocarea sancțiunii prevăzută de art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este că hotărârea de dizolvare a societății nefiind publicată în Monitorul Oficial la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare în speță ea nu era, oricum, opozabilă terțului cumpărător, fără relevanță însă față de obiectul acțiunii de chemare în judecată: constatarea nulității vânzării în speță.

Tot fără relevanță în raport de obiectul acțiunii este și critica și respectiv motivarea sub aspectul obligației de răspundere pentru evicțiune câtă vreme contractul de vânzare în speță este valabil încheiat, nefiind întrunite condițiile pentru această formă de răspundere.

Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Pucioasa prin lichidator B.F. împotriva deciziei nr. 175 din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2009.