Insurer’s annulment claim for fraud fails; appeal rejected as unfounded, prior judgments stand.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3234 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC O. SA în contradictoriu cu pârâții SC T.P.G. SRL și A.N.A.R., D.A. Mureș, acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de asigurare facultativă de garanție din 27 noiembrie 2003 și a poliței de asigurare de garanție din 27 noiembrie 2003, emise de SC A. SA.

În motivarea hotărârii se rețin următoarele: între SC T.P.G. SRL și A.N.A.R. s-a încheiat la data de 27 noiembrie 2003 contractul de prestări servicii prin care prestatorul SC T.P.G. SRL se angaja să recupereze creanțele A.N.A.R. ce nu au fost încasate prin efort propriu. În schimbul acestui serviciu s-a prevăzut un comision de 5% din valoarea creanțelor achitate integral. Tribunalul a constatat că voința reală a părților contractului de prestări servicii a fost ca prestatorul SC T.P.G. SRL să preia creanțele pentru recuperare și să figureze cu un debit față de creditoarea beneficiară a serviciilor A.N.A.R. și ca urmare, A.N.A.R. devenea creditoare, iar SC T.P.G. SRL debitoare pentru sumele din facturile ce trebuiau recuperate, ceea ce înseamnă că SC T.P.G. SRL a primit un credit cu o valoare reprezentată de valoarea creanțelor cedate și cu scadența prevăzută de art. 11 din contract. Întrucât orice credit comportă un risc economic al nerestituirii sale de către debitor, instanța a mai constatat că părțile au încheiat concomitent și un contract de asigurare facultativă de garanție, contract ce are natura unui contract de asigurare a creditului și prin care riscul de nerestituire a creanțelor cedate spre recuperare a fost preluat de asigurătorul SC A. SA, beneficiar al asigurării fiind A.N.A.R. Prestatorul SC T.P.G. SRL a emis o factură pentru A.N.A.R. în valoare de 5 miliarde lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform art. 3 din contract, factură considerată de către Tribunal ca fiind o problemă separată a contractului de prestări servicii, iar contractul de asigurare protejează patrimoniul A.N.A.R. și nu patrimoniul SC T.P.G. SRL pentru plata serviciilor prestate de aceasta. Instanța de fond a apreciat că emiterea acestei facturi nu înseamnă că riscul asigurat s-a produs ci, doar faptul că SC T.P.G. SRL se consideră îndreptățit la plata serviciilor de recuperare evaluate la 5 miliarde lei.

Acțiunea în anulabilitate pentru dol a contractului de asigurare facultativă și a poliței a fost găsită neîntemeiată, întrucât nu s-a probat intenția de a induce în eroare cocontractantul SC A. SA la momentul încheierii contractului de asigurare, contract din care rezultă că la momentul producerii riscului de neîncasare a creditului acordat de A.N.A.R. către SC T.P.G. SRL, asigurătorul achita 5.900.000.000 lei. S-a mai constatat că nu au fost dovedite elementele materiale și subiective ale dolului, că deși reclamanta a invocat existența unui artificiu financiar, nu a demonstrat dolul în raport cu operațiunile economico - juridice desfășurate de părți.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de către SC O. SA care a solicitat modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin nr. 470 din 23 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Instanța de apel a reținut și ea că dolul invocat de reclamantă nu a fost dovedit și că din decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș nu rezultă, așa cum a susținut reclamanta, că riscul asigurat a fost produs intenționat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC O.V.I.G. SA solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și constatării nulității contractului de asigurare și a poliței de asigurare de garanție. Recurenta a invocat ca temei de drept al recursului său prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, după ce face sub titlul „Scurt istoric” o prezentare a stării de fapt recurenta susține că „în mod greșit instanța de apel a apreciat că consimțământul asiguratorului nu a fost alterat printr-un viciu de consimțământ și anume prin dol”. În argumentarea acestei susțineri recurenta arată că în dosarul nr. 824/2005 al Curții de Apel Mureș s-a demonstrat că, în speță, riscul asigurat a fost produs în mod intenționat de către contractant, SC T.P.G. SRL, și asigurat, A.N.A.R., D.A. Mureș, prin folosirea de manevre dolosive și emiterea de documente fiscale cu încălcarea gravă a legislației contabile. Ca atare sunt îndeplinite cele două condiții cerute pentru ca dolul să fie considerat viciu de consimțământ de natură a atrage nulitatea contractului de asigurare. Reclamanta - recurentă a fost indusă în eroare prin dol principal comis prin reticență concretizat în necomunicarea scopului urmărit de A.N.A.R., D.A. Mureș, și SC T.P.G. SRL și anume producerea intenționată, sigură a riscului asigurat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

În cadrul motivării recursului său recurenta - reclamantă se referă în mare parte la modul în care trebuie apreciate probele administrate în cauză pentru a se releva dovedirea dolului din partea pârâtelor - intimate la încheierea contractului de asigurare. Este de menționat că aceste aspecte privind aprecierea probelor și, pe baza lor, modul de stabilire a situației de fapt de către instanța de fond și cea de apel nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea extraordinară a recursului, acestea neputând fi încadrate în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs privind existența viciului de consimțământ, în speță a dolului, la data încheierii contractului de asigurare, poate fi încadrat în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar acesta este nefondat. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub acest aspect, făcând o corectă aplicare a legii. De altfel recurenta - reclamantă nici nu indică în recursul său în ce ar consta încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, făcând trimitere mai mult, așa cum s-a arătat, la aprecierea de către instanță a probelor cu privire la alterarea consimțământului asiguratorului.

Singurul aspect de nelegalitate la care se face trimitere privește încălcarea legislației contabile de către pârâtă.

Instanța de apel a reținut, pe baza probelor administrate, că reclamanta nu a dovedit elementele dolului, întrucât acesta nu se prezumă, și asupra acestor aspecte probatorii nu se mai poate statua în recurs.

Dar instanța de apel a reținut, în mod corect, că, la data încheierii contractului de asigurare, consimțământul asiguratorului nu a fost viciat prin dol și că riscul asigurat nu a fost produs intenționat. Mai mult, referindu-se la decizia nr. 2 A din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel Mureș, pronunțată în dosarul nr. 824/2005, la care face trimitere și recurenta, instanța de apel reține că, împotriva susținerilor reclamantei, considerentele hotărârii sunt în sensul că niciuna din părțile contractului de prestări servicii din 27 noiembrie 2003 nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, că acest contract nu și-a produs efectele, astfel că riscul din contractul de asigurare nu s-a produs, acestea fiind și argumentele pentru care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de A.N.A.R. împotriva SC T.P.G. SRL și SC O. SA.

Nici invocatele încălcări ale legislației contabile nu ar justifica reținerea dolului în sarcina pârâtei, dar acest aspect a fost examinat și înlăturat de instanța de apel pe baza probelor administrate, o reapreciere a acestor probe neputând fi făcută în recurs.

Față de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.V.I.G. SA București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 470 din 23 octombrie 2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2009.