Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1302/2009 AI generated

Validity of judicial service by posting to a multi-floor building and admissibility of appeal restoration after missing deadline

Case Number Decizia nr. 1302/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation, rendering the decision final and upholding the appellate court's rejection of the appellant's appeal as tardy. The dispute concerned a commercial claim by a limited liability company against two other entities, where the initial judgment dismissing the claim for lack of interest was allegedly never received; the appellant sought a restoration of the appeal deadline, arguing that the procedural officer's certification of service by posting was invalid due to incorrect address details (missing floor number) and that the appellate court erred in refusing to admit evidence of forgery against the service proof. The Supreme Court held that the initial service was valid because the appellant had designated the specific address for service and is barred from invoking its own negligence regarding omitted details; furthermore, it determined that the alleged procedural irregularity constituted a relative nullity that was not raised in the first instance, and that the court of appeal lacked subject-matter jurisdiction to investigate allegations of forgery, which fall under criminal jurisdiction, thereby finding no violation of the right to defense under the Constitution or the European Convention on Human Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 921 C. proc. civ, art. 92 alin. (4) C. proc. civ, art. 105 alin. (2) C. proc. civ, art. 100 alin. (4) C. proc. civ, art. 184 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ; Validity of judicial service by posting to a multi-floor building and admissibility of appeal restoration after missing deadline: The dispute concerned a commercial claim by a limited liability company against two other entities, where the initial judgment dismissing the claim for lack of interest was allegedly never received; the appellant sought a restoration of the appeal deadline, arguing that the procedural officer's certification of service by posting was invalid due to incorrect address details (missing floor number) and that the appellate court erred in refusing to admit evidence of forgery against the service proof. The Supreme Court held that the initial service was valid because the appellant had designated the specific address for service and is barred from invoking its own negligence regarding omitted details; furthermore, it determined that the alleged procedural irregularity constituted a relative nullity that was not raised in the first instance, and that the court of appeal lacked subject-matter jurisdiction to investigate allegations of forgery, which fall under criminal jurisdiction, thereby finding no violation of the right to defense under the Constitution or the European Convention on Human Rights.

Keywords

AI generated
validity of service matter in dispute violation of procedural rights restoration of deadline e-justice lack of jurisdiction
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal in cassation as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7174 din 11 iunie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei de interes și a respins ca fiind lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanta SC S.A. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC S.E. SRL, prin lichidator judiciar H.M.E. și SC E.S. SRL.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta SC S.A. SRL, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apelanta a formulat și cerere de repunere în termenul de apel, motivat de faptul că din punctul său de vedere sentința nu a fost comunicată niciodată. Sub acest aspect a susținut că sentința trebuia comunicată la sediul procesual ales, respectiv la sediul apărătorului ales, unde funcționează o registratură.

Prin decizia comercială nr. 438 din 8 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins cererea de repunere în termen și a admis excepția tardivității declarării apelului.

Pe cale de consecință, a respins apelul, ca tardiv formulat.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că cererea de repunere în termen nu îndeplinește cerințele legale, deoarece apelanta nu a făcut dovada unor împrejurări mai presus de voința acesteia care să o fi împiedicat să promoveze calea de atac în termenul legal.

Cât privește excepția tardivității declarării apelului a reținut că, potrivit dovezii de comunicare, sentința pronunțată de judecătorul fondului a fost comunicată apelantei - reclamante la data de 16 iulie 2008 la sediul procesual ales. Pe această dovadă s-a consemnat de către agentul procedural că nu a fost găsită nicio persoană la adresa indicată, comunicarea fiind, deci, realizată prin afișare, cu respectarea art. 921 C. proc. civ.

Au fost, astfel, înlăturate apărările apelantei cu privire la programul de registratură și numărul angajaților care deservesc acest serviciu, pentru a combate cele constatate de agentul procedural, funcționar public. Datorită calității pe care o are, consemnările sale cuprinse în dovada de comunicare se bucură de autoritate, nefiind admisibile probe în combaterea celor constatate de agent, cât și verificarea înscrierii în fals împotriva dovezii de comunicare a sentinței, de către instanță reținându-se sub acest aspect că nu sunt îndeplinite condițiile art. 183 și urm. C. proc. civ., deoarece actul nu a fost produs de vreuna din părți și opus părții care formulează cererea de înscriere în fals.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat recurs invocând critici subsumate motivelor de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 și 5 C. proc. civ.

În privința primului motiv de recurs, a arătat că pretinsa comunicare a sentinței de fond este lovită de nulitate, întrucât afișarea s-a făcut pe ușa principală a locuinței destinatarului deși clădirea este un imobil cu 8 etaje și nu un bloc de locuințe, iar instanța de apel trebuia să dea eficiență, în acest caz, dispozițiilor art. 92 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora pentru clădirile compuse din mai multe imobile, în cazul în care administratorul, portarul sau cel care, în mod obișnuit îl înlocuiește, este lipsă și nu există alte indicații, afișarea se face întotdeauna pe ușa principală a clădirii.

O altă critică vizează afișarea fără indicarea etajului corpului de clădire și cu indicarea greșită a destinatarului, conform art. 92 alin. (3) și (6) C. proc. civ., procedura de comunicare a actelor emise de instanța de fond, pentru clădirile compuse din mai multe imobile, nefiind valabilă, sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în ipoteza în care nu a fost menționat etajul, sau apartamentul, dacă acesta a fost indicat de parte.

Sub acest aspect, s-a arătat că pe dovada de comunicare s-a menționat șoseaua, fără indicarea corpului de clădire și a etajului precum și că afișarea s-a făcut la sediul altei persoane juridice, anume SC S.A. SRL și nu la sediul SCA Ț.Z.A. București, astfel că soluția respingerii cererii de repunere în termen și de respingere a apelului ca tardiv formulat este afectată de nelegalitate.

Prin ultima critică, din cadrul acestui motiv de recurs, s-a arătat că în ipoteza în care s-ar admite ca fiind corectă procedura de comunicare prin afișare, singura posibilitate de a combate atestările agentului procedural era procedura înscrierii în fals, respingerea acestei probe de către instanță fiind nelegală față de dispozițiile art. 100 alin. (4) C. proc. civ. combinat cu art. 180 – art. 184 C. proc. civ.

În cadrul motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. atunci când respingând cererea de înscriere în fals a reținut că împotriva consemnărilor cuprinse în dovada de comunicare a agentului procedural nu se admite niciun fel de probă, încălcându-se astfel dreptul la apărare, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Analizând recursul se găsește nefondat.

Prin cererea de chemare în judecată, recurenta - reclamantă a menționat sediul unde urma să fie citată, sens în care procedura de comunicare a hotărârii instanței de fond a fost îndeplinită prin afișare la adresa destinatarului indicată, cu respectarea art. 92 și art. 921 C. proc. civ., în condițiile în care nicio persoană nu a fost găsită astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ., recurenta - reclamantă nu poate invoca propria culpă sub aspectul lipsei anumitor mențiuni neindicate în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, sancțiunea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în cazul acestei neregularități a actului de procedură, este nulitatea relativă și nu absolută, încât invocarea direct în recurs a acesteia nu este posibilă, conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care, în apel, recurenta - reclamantă nu a adus astfel de critici, ci doar legate de afișarea actului de procedură sub aspectul caracterului excepțional al acesteia și a faptului că, la 16 iulie 2008, la sediul SCA Ț.Z.A., exista personal specializat în preluarea corespondenței, ceea ce face puțin probabilă veridicitatea mențiunii că actul de procedură a fost afișat deoarece „nicio persoană nu a fost găsită”.

Cât privește încălcarea art. 100 alin. (4) C. proc. civ. combinat cu art. 180 – art. 184 C. proc. civ., este adevărat că procedura cercetării falsului este la îndemâna părților și în ipoteza actului întocmit de agentul procedural dar instanța civilă nu era competentă material să constate falsul, în cauză, competența aparținând instanței penale, cât timp nu s-a făcut dovada, că acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris pentru a se putea analiza pe cale incidentală, falsul, conform art. 184 C. proc. civ., iar din dosar nu rezultă că partea a solicitat suspendarea judecății și sesizarea organelor competente.

Prin urmare, nici din acest punct de vedere, nu se poate reține nelegalitatea hotărârii, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, soluționarea excepției de tardivitate a apelului prin calcularea termenului de apel în raport de data comunicării hotărârii instanței de fond reeșită din actul de procedură și aceea a datei declarării căii de atac, este legală.

Prin ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probei privind constatarea falsului de către instanță, motiv, de asemenea, nefondat pentru considerentele deja arătate, respingerea probei de către instanță când nu sunt îndeplinite condițiile legii neechivalând, în cauză, cu încălcarea dreptului la apărare prevăzut în Constituție și de C.E.D.O.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 438 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2009.