Shareholder exclusion from commercial company: mandatory formal default notice as precondition for dismissal of unpaid capital contribution

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 36 din 19 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 3891/107/2007 a Tribunalului Alba, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC D.P.S. SRL Ocna Mureș împotriva pârâtului P.I. pentru excluderea acestuia din societate.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că solicitarea reclamantei de a se dispune în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 și respectiv art. 11 din Actul constitutiv al societății excluderea pârâtului din societate deoarece nu a adus aportul la care s-a obligat prin hotărârile de majorare a capitalului social din datele de 10 aprilie și 20 august 2007 este nefondată deoarece măsura excluderii este condiționată conform dispozițiilor legale invocate de punerea în întârziere a pârâtului, dovada îndeplinirii acestei formalități nefiind făcută de reclamantă.

De asemenea, arată Tribunalul, susținerea reclamantei conform căreia pârâtul a votat – contrar intereselor societății – pentru cedarea licenței de emisie către o societate comercială concurentă sunt nefondate în lipsa unor înscrisuri care să probeze aceste afirmații.

Pe de altă parte, deși reclamanta prin reprezentantul său tinde să devină societate cu răspundere limitată, cu asociat unic, dat fiind faptul că în actul constitutiv nu există o clauză pentru continuarea existenței societății sub forma unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic, excluderea pârâtului ar avea drept consecință dizolvarea societății reclamante și deschiderea procedurii de lichidare, ceea ce ar conduce la încetarea existenței acesteia.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 72 din 30 mai 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, cu motivarea că deși pârâtul a fost de acord cu majorarea capitalului social, decisă la data de 20 august 2007, acest acord a fost condiționat de restituirea creditelor acordate societății reclamante, iar în lipsa dovezilor care să ateste că aceste sume i-au fost restituite, neîndeplinirea obligației de a participa la majorarea capitalului social nu poate avea drept consecință aplicarea sancțiunii excluderii din societate, fiind de presupus că dacă adunarea generală nu ar fi fost de acord cu această restituire pârâtul nu s-ar fi obligat la majorarea capitalului social.

În privința votului exercitat de pârât contrar intereselor societății, instanța de apel reține că și această critică este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât hotărârea A.G.A. nr. 1/2005 în care s-a discutat despre o eventuală transmitere a licenței de emisie a fost anulată prin sentința nr. 195/2005 a Tribunalului Alba.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC D.P.S. SRL Ocna Mureș, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, recurenta invocă interpretarea eronată de către ambele instanțe a dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și a statutului societății conform cărora era obligat să aducă aportul său la capitalul social al societății, potrivit celor stabilite prin hotărârea adunării generale.

De asemenea, arată recurenta, este inexactă concluzia instanțelor referitoare la neîndeplinirea obligației reclamantei de a restitui pârâtului creditele acordate societății, în condițiile în care acesta nu a depus acte care să dovedească o atare susținere și nici nu s-a prezentat la adunarea generală convocată pentru clarificarea acestei situații, aspect ce nu poate fi imputat societății.

Sub un alt aspect, votul exprimat de pârât pentru cedarea licenței de emisie în favoarea unei societăți ce desfășoară aceeași activitate evidențiază intenția asociatului de a nesocoti interesele societății, această hotărâre A.G.A. fiind, de altfel anulată, împrejurarea fiind considerată însă nerelevantă de către instanțe.

Analizând recursul formulat, cu precizarea că deși recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., sunt dezvoltate doar motivele care fac posibilă, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. încadrarea în drept a acestora în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pct. 10 este abrogat, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.

Potrivit art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 – invocat de reclamantă drept temei al excluderii pârâtului – poate fi exclus din societate „asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat”.

Prin urmare, obligația asociatului de a depune aportul subscris la constituirea capitalului social sau la majorarea acestuia – în condițiile în care legea nu distinge – deși este o obligație comercială în sensul art. 3 pct. 4 C. com., fiind certă, lichidă și exigibilă, iar debitorul este de drept în întârziere conform art. 43 C. com., textul legal anterior citat impune necesitatea punerii în întârziere a asociatului care a neglijat îndeplinirea acestei obligații.

Fiind o condiție expres prevăzută după cum rezultă, în mod evident, din textul legal anterior citat, consecința este aceea că abia după îndeplinirea acestei formalități, în conformitate cu prevederile art. 1079 C. civ., se deschide dreptul la acțiunea în excludere împotriva asociatului debitor.

Din această perspectivă se impune și precizarea că argumentul instanței de apel în sensul că este de presupus că în lipsa acordului societății reclamante de a-i restitui creditele avansate, pârâtul nu s-ar fi obligat la majorarea capitalului social este eronat pentru că potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau ale actului constitutiv sunt obligatorii chiar și pentru asociații care nu au luat parte la adunare sau au votat împotrivă. Prin urmare, în speță, acordul pârâtului era irelevant sub aspectul obligativității hotărârii de majorare a capitalului social.

Cu toate acestea, decizia instanței de apel, este corectă ca mod de soluționare a litigiului, astfel încât nu se impune modificarea sau casarea acesteia, ci doar corectarea motivării în sensul celor anterior menționate.

În privința votului exprimat de pârât contrar intereselor societății, corect au reținut instanțele că o atare susținere nu justifică aplicarea sancțiunii excluderii pârâtului din societate având în vedere că hotărârea A.G.A. în care s-a discutat problema cedării licenței de emisie a fost anulată prin sentința nr. 195/2005 a Tribunalului Alba, adică mult anterior promovării prezentei acțiuni.

În consecință recursul este nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.P.S. SRL Ocna Mureș împotriva deciziei nr. 72/A din 30 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009.