Judicial limitation on establishing uncalculated public sector salary supplements and denial of meal vouchers to civil servants

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții O.R.M., ș.a., Sindicatul din Institutul Național de Statistică au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Statistică obligarea acestuia la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv 1 ianuarie 2004 și până la data plății efective, sume care urmează a fi reactualizate în raport de indicele de inflație.

S-a mai solicitat și obligarea pârâtului la plata contravalorii alocației de individuale de hrană, acordate sub forma tichetelor de masă, aferentă perioadei 15 octombrie 2005 - până în prezent, sume actualizate similar.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că drepturile solicitate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, iar rațiunea pentru care aceste sporuri au fost acordate a fost aceea că funcționarul public trebuie să fie salariat corespunzător, având în vedere că legea prevede pentru acesta o serie de incompatibilități și pentru a se putea preveni și sancționa corupția.

Mai arată reclamații că aceste drepturi au fost acordate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, republicată în 21 aprilie 2003, iar începând cu 23 noiembrie 2004, acordarea sporurilor în discuție a fost suspendată prin apariția O.U.G. nr. 92/2004.

În ceea ce privește tichetele de masă, se arată că Legea nr. 142/1998 a prevăzut și pentru salariații din unitățile bugetare, dreptul de a primi tichete de masă, însă în cazul lor, acest drept nu a fost acordat, creându-se astfel discriminare față de alte categorii de salariați din domeniul bugetar.

Au mai arătat reclamanții că prin legile bugetului de stat, s-a restrâns dreptul instituit de Legea nr. 142/1998, iar prin aplicarea acestei legi, se încalcă art. 41 alin. (2) din Constituția României, precum și art. 53 din același act normativ, ca și art. 41 din CEDO.

Pârâtul Institutul Național pentru Statistică a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare, excepția prematurității cererii, în privința punctelor 1, 2 din petitul acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 octombrie 2005.

Prin sentința nr. 3526 din 15 decembrie 2008 Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiate excepțiile netimbrării și prematurității cererii și a admis, în parte, excepția prescripției în ceea ce privește capetele 1 și 2 de cerere, doar pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 25 noiembrie 2004, respingând în consecință aceste capete de cerere pentru perioada indicată; a respins în rest acțiunea formulată de reclamanți ca nefondată.

Referitor la excepția netimbrării acțiunii, Curtea de Apel a reținut că aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată.

De asemenea, Curtea a reținut că și excepția prematurității invocată prin întâmpinare este neîntemeiată. Pretențiile reclamanților de la punctele 1 și 2 din petitul acțiunii se întemeiază pe prevederile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, republicată, Curtea apreciind că acestea conferă drepturi patrimoniale complete, fără a fi condiționate de intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.

În ceea ce privește excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 octombrie 2005, Curtea a apreciat că este întemeiată, doar în ceea ce privește perioada anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2004.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a reținut, în esență, că pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordarea o solicită reclamanții, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea dispozițiilor legale menționate.

Constată Curtea, că în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la. plata unor sume de bani imposibil de calculat.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, Curtea a reținut că acest text de lege privește doar salariații care-și desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă, ceea ce nu este cazul reclamanților funcționari publici.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie conform art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că aprecierea instanței de fond, potrivit căreia prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 n-ar stabili drepturi patrimoniale propriu-zise, ci doar vocația de a le obține, nu poate fi primită, întrucât, dimpotrivă, această normă stabilește drepturi patrimoniale propriu-zise atât în ceea ce privește salariul de bază, cât și cel al sporului pentru vechimea în muncă.

Totodată, mai arată recurenții că instanța de fond nu poate invoca un vid legislativ în soluționarea cauzei cu care a fost învestită, cu referire la modalitatea de calcul.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., precum și cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariate, în condițiile legii.

Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

(3) Dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", însă, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare pentru perioada în care recurenții-reclamanți solicită plata drepturilor în calitate de funcționari publici în cadrul Institutului Național de Statistică, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel fiind, a admite teza reclamanților și a obliga autoritatea să-le acorde suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment începând cu 01 ianuarie 2004 și până la data plății efective, ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.

Or, o asemenea situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești, limitate constituțional la aplicarea dreptului pozitiv și substituirea autorității judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adapta legea de salarizare a funcționarilor publici.

Cu privire la incidența art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că în jurisprudența CEDO s-a reținut, cu valoare de principiu, că drepturile de creanță constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor-Omului, însă, mergând mai departe, CEDO a reținut că „o creanță nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (CEDO, decizia din 18 octombrie 2002, cauza Fernandez-Molina Gonzales și alții împotriva Spaniei).

În cauză, dreptul solicitat de reclamanți la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu își găsește o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenței CEDO, o creanță care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nici motivul de recurs referitor la acordarea sumelor privind contravaloarea tichetelor de masă, nu poate fi reținut, întrucât prin Decizia nr. XIV din 18 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda funcționarilor publici.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O.R.M., ș.a., Sindicatul din Institutul Național de Statistică București împotriva sentinței nr. 3526 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2009.