Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3362/2009 AI generated

Public service post and grade supplements: appeal dismissed for lack of legislative basis to quantify amounts

Case Number Decizia nr. 3362/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by public functionaries, thereby upholding the appellate court's final judgment that rejected their lawsuit against the National Customs Authority. The dispute concerned the functionaries' claim for the payment of 25% post and grade supplements starting from January 1, 2004, which were initially denied by the lower instance. The court ruled that although Article 31 of Law No. 188/1999 guarantees these supplements, no specific normative act had been enacted to define their calculation or amount, rendering it impossible for the judiciary to quantify the debts. Citing Constitutional Court Decision No. 820/2008, the court held that judges lack the competence to create legal norms or replace legislative gaps through judicial interpretation when the legislature has not expressly authorized such completion (unlike in specific procedural cases), and thus the claim failed for lack of a legal basis for calculation.

Legislator headnote

AI generated

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, art. 31 din Legea nr. 188/1999, art. 103 C. proc. civ, art. 53 din Constituția, art. 38 C. mun, art. 3041 C. proc. civ; Public service post and grade supplements: appeal dismissed for lack of legislative basis to quantify amounts: Întrucât acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, nu există bază legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, iar în acest caz legiuitorul nu a prevăzut, expres posibilitatea instanței de a complini lipsa unor dispoziții din actul normativ, așa cum s-a întâmplat în cazul art. 103 C. proc. civ. și art.690 Cod civil, invocate de recurent.

Keywords

AI generated
public service judicial law public debt debt payment interpretation of a judgment legislative act

Cited Legislation

AI generated
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că drepturile salariale solicitate de reclamanți, în calitate de funcționari publici în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public.
art. 31 din Legea nr. 188/1999
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, cum a fost modificat și completat prin Legea nr.
art. 103 C. proc. civ
art. 53 din Constituția
1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și legislația internă, respectiv art. 53 din Constituția României și art.
art. 38 C. mun
53 din Constituția României și art. 38 C. mun.
art. 3041 C. proc. civ
304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 24/A din 9 februarie 2008, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții C.S., B.L., M.M., M.D., P.A. și K.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, având ca obiect obligarea acesteia din urmă la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul gradului (suplimentul treptei de salarizare) în procent de 25% din salariul de bază, ambele începând cu data de 1 ianuarie 2004 și până la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că drepturile salariale solicitate de reclamanți, în calitate de funcționari publici în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public.

S-a mai reținut că, deși art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din această lege, prevăd acordarea celor două sporuri, nu a fost adoptat nici un act normativ care se prevadă cuantumul acestora, apreciindu-se, pe cale de consecință că, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar pe de altă parte, cuantificarea lor de către instanță cu nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, care a prevăzut expres că „instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuz pe larg, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cal judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.

S-a mai apreciat că și în ipoteza în care suspendarea legală a acestor drepturi, în perioada 2004 - 2006, nu poate fi luată în considerare, nu se poate face totuși o analogie între prezenta cauză și litigiile având ca obiect plata primelor de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999, cu privire la aceste din urmă drepturi, fiind fără echivoc.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții.

Recurenții au susținut că instanța de fond a dat o interpretare total eronat a prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, prin care a lăsat fără aplicabilitate acest text de lege deși era îndrituită și chiar obligată să reglementeze problema de drept supusă examinării sale, în condițiile în care, la nivelul instanțelor din țară, s-au înregistrat foarte multe litigii și față de împrejurarea că există în legislație exemple în care legiuitorul a lăsat instanțelor judecătorești latitudinea de a stabili, în mod concret, ceea ce nu s-a prevăzut expres, cum este cazul art. 103 C. proc. civ.

S-au invocat în acest sens prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și legislația internă, respectiv art. 53 din Constituția României și art. 38 C. mun.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 161/2003, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul gradului

(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.

(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

În aplicarea acestor dispoziții A.N.A.F. a elaborat un proiect de act normativ, privind salarizarea funcționarilor publici, care reglementează acordarea acestor drepturi salariale.

Întrucât acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, nu există bază legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, iar în acest caz legiuitorul nu a prevăzut, expres posibilitatea instanței de a complini lipsa unor dispoziții din actul normativ, așa cum s-a întâmplat în cazul art. 103 C. proc. civ. și art.690 Cod civil, invocate de recurent.

Pe cale de consecință, nu se poate reține, în speță, nesocotirea legislației și jurisprudenței europene.

Așa fiind, constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.S., B.L., M.M., M.D., P.A. și K.M. împotriva sentinței civile nr. 24/CA din 9 februarie2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2009