Refugee pension status claim time-barred by strict 30-day filing deadline following administrative decision communication
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the County Pension House and reversed the lower court's judgment, ultimately dismissing the claimant's action as time-barred. The dispute concerned the annulment of a pension authority decision refusing to recognize the claimant as a refugee ("strămutat") on the basis that he was born in Suceava County during his parents' internal displacement from the former Romanian territories in 1940. The decisive legal basis was Article 7(4) of Emergency Order No. 105/1999, which imposes a strict 30-day deadline for filing a lawsuit following the communication of the administrative decision; the court found that the action, filed on November 24, 2008, was untimely because the decision was officially communicated on September 18, 2008, and the claimant's mere allegation that the signature on the receipt of service was not his did not constitute sufficient proof to invalidate the document under Article 1169 of the Civil Code. Consequently, the failure to respect the imperative deadline triggered the sanction of forfeiture (decay) under Article 103(1) of the Civil Procedure Code, resulting in the dismissal of the claim for being formulated too late.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 din Legea nr. 189/2000, art. 1169 C. civ; Refugee pension status claim time-barred by strict 30-day filing deadline following administrative decision communication: Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând în principal excepția tardivității acțiunii invocată în raport cu prevederea art. 7 din Legea nr. 189/2000.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, anularea Hotărârii nr. 10451 din 5 septembrie 2008 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre în sensul acordării calității de persoană strămutată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi, S.D. și M., au fost strămutați în anul 1940 din comuna Căzâlgicli, sat Pașabalâ, județul Durustor, în județul Suceva.
A mai precizat reclamantul că s-a născut în perioada în care părinții săi au fost strămutați, fiind astfel îndrituit la beneficiul legii.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție tardivitatea acțiunii, pe fondul cauzei apreciind temeinică și legală hotărârea atacată.
Prin sentința civilă nr. 358 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie.
Cu privire la excepția invocată, prima instanță a reținut că reclamantul a formulat acțiunea cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 105/1999, întrucât comunicarea hotărârii atacate s-a făcut la solicitarea reclamantului, la data de 17 noiembrie 2008.
A apreciat prima instanță că nu poate fi primită susținerea pârâtei în sensul comunicării hotărârii la data de 18 septembrie 2008, dat fiind faptul că pe confirmarea de primire nu este menționată adresa completă a destinatarului, iar reclamantul contestă semnătura de pe acest înscris.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul, născut în perioada de refugiu a părinților săi, se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit la beneficiul legii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând în principal excepția tardivității acțiunii invocată în raport cu prevederea art. 7 din Legea nr. 189/2000.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că reclamantul nu este îndrituit la beneficiul legii, întrucât acesta s-a născut la aproximativ 930 de zile după refugiul tatălui său.
Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârilor referitoare la drepturile prevăzute de acest act normativ, persoană interesată poate formula contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.
Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv confirmarea de primire aflată la fila 6 din dosarul de fond, se constată că hotărârea emisă de pârâtă a fost comunicată reclamantului la data de 18 septembrie 2008, acțiunea introductivă fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 24 noiembrie 2008, așadar cu depășirea termenului prevăzut de lege în acest sens.
Simpla afirmație a reclamantului în sensul că semnătura de pe confirmarea de primire nu i-ar aparține, nu este de natură a infirma valabilitatea acestui înscris.
De reținut sub acest aspect este regula înscrisă în art. 1169 C. civ. potrivit căruia sarcina probei aparține aceluia care "face o propunere înaintea judecății"
Se constată că în cuprinsul confirmării de primire în speță sunt completate toate rubricile existente, în speță numele primitorului, și anume S.G., calitatea de destinatar a acestuia și data la care s-a efectuat comunicarea, respectiv 18 septembrie 2008, cu menționarea corectă a adresei de comunicare.
Neindicarea etajului, pentru care de altfel nu există rubrică în cuprinsul formularul de confirmare a primirii, nu produce confuzie cu privire la adresa de comunicare a hotărârii atacate, atâta vreme cât există mențiunea privitoare la numărul apartamentului la care s-a efectuat comunicarea.
Corespondența purtată ulterior între părți a fost expediată la adresă fără indicarea numărului apartamentului, fiind primită de reclamant și depusă la dosarul cauzei.
În atare condiții, nu se poate reține că hotărârea emisă de pârâtă a fost contestată cu respectarea termenului prevăzut de lege în acest sens.
Având în vedere natura imperativă a acestui termen, rezultă că nerespectarea atrage sancțiunea decăderii, în conformitate cu dispozițiile art.103 alin. (1) teza I C. proc. civ.
În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul admiterii excepției invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 358 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.G. ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2009.