Request to Suspend Emergency Government Ordinance on Pensions Held Inadmissible as Non-Administrative Act

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Primăria sectorului 1 al Municipiului București, Consiliul Local al sectorului 1 al Municipiului București și Primarul sectorului 1 al Municipiului București, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României au solicitat instanței suspendarea executării O.U.G. nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu.

În motivarea cererii de suspendare reclamanții au arătat că prin aplicarea ordonanței a cărei suspendare o cer, s-ar provoca o perturbare gravă serviciilor prestate de autoritățile administrației publice locale din sectorul 1 al Municipiului București și s-ar crea o pagubă iminentă unui mare număr de angajați ai Primăriei, întrucât o mare parte dintre angajați cumulează pensia cu salariul.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de interes.

Pe fondul cererii, pârâtul a arătat că suspendarea O.U.G. nr. 230/2008 nu se justifică întrucât Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe, constatându-se că aceasta este contrară art. 115 alin. (6) din Constituție și prin urmare, ordonanța este suspendată de drept.

Prin sentința civilă nr. 387 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu de către instanță și în acest temei a respins acțiunea reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

A apreciat că O.U.G. nr. 230/2008 a cărei suspendare s-a solicitat de către reclamantă, nu este un act administrativ în sensul contenciosului administrativ și, prin urmare, suspendarea executării acesteia în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este admisibilă.

A mai considerat că cererea este inadmisibilă, pentru că, în speță, ordonanța de guvern are valoare de lege prin ea însăși, necontribuind la punerea în executare a unei legi ori la organizarea executării unei legi.

A calificat excepția lipsei de interes a reclamanților, invocată de către pârât ca fiind o excepție de fond și observând că excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu de către instanță, primează excepției lipsei de interes, nu s-a mai pronunțat cu privire la această din urmă excepție.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamanții au arătat că în mod greșit prima instanță a considerat că ordonanțele de urgență au valoare de lege, Constituția României făcând distincție între cele două categorii de acte normative.

În conținutul recursului reclamanții au mai arătat că dacă ordonanțele ar fi avut valoare de lege, nu ar fi putut fi supuse procedurii contenciosului administrativ.

Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul reclamanților, ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ „actul administrativ este actul cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice…”.

În conformitate cu dispozițiile art. 107 din Constituția României, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, iar potrivit prevederilor art. 115 alin. (4) din legea fundamentală Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

În alin. (5) al articolului constituțional menționat se stipulează că ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată, iar în alin. (7) al aceluiași text se statuează că aceste ordonanțe se aprobă sau se resping prin lege.

În cauză reclamanții au solicitat suspendarea executării O.U.G. nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu, act normativ care nu are natura juridică a unui act administrativ, fiind un act cu putere de lege, adoptat de autoritatea executivă în virtutea delegării legislative reglementate de art. 115 din Constituția României și supus aprobării Parlamentului.

Cum procedura de suspendare a executării instituită prin art. 14 și art. 15 din Lega nr. 554/2004 are ca obiect numai un act administrativ unilateral [definit prin art. 2 alin. (1) lit. c), teza întâi din aceeași lege, menționat anterior] rezultă că o ordonanță de urgență nu este susceptibilă de a fi supusă suspendării executării în sensul dispozițiilor art. 14-15 din Lega nr. 554/2004.

Așa fiind, hotărârea pronunțată de instanța de prim rang este legală și temeinică, și pe cale de consecință recursul reclamanților va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții Primăria sectorului 1, Consiliul Local al sectorului 1, Primarul Sectorului 1 împotriva sentinței civile nr. 387 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2009.