Recognizing deportee status under Law 189/2000; sufficiency of witness testimony to prove duration of ethnic persecution when official records are incomplete

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 23 octombrie 2008, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, Comisia de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, să se dispună anularea hotărârii nr. 41 din 9 octombrie 2008 și să i se recunoască statutul de deportat în Transnistria pentru perioada 15 septembrie 1941 – 1943.

Motivându-și cererea, reclamantul a arătat, în esență, că s-a născut pe teritoriul fostei URSS, în lagărul din Transnistria, iar ulterior a fost înregistrat ca având cetățenia română. A motivat că nu a fost înregistrat la naștere, prin faptul că părinții săi erau neștiutori de carte, înregistrarea nașterii fiind efectuată ulterior, în municipiul Caracal.

Consideră că este îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 8 din 8 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului C.G.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul nu a făcut dovada deportării, declarațiile autentificate depuse la dosar necoroborându-se cu înscrisurile emise de Arhivele Statului, potrivit cărora numai tatăl reclamantului, I.C., ar fi fost evacuat, la o dată ulterioară celei la care reclamantul susține că s-ar fi născut.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul C.G., considerând-o netemeinică și nelegală.

Recurentul critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că a făcut dovada că a fost deportat împreună cu părinții săi în U.R.S.S. la 13 septembrie 1942, fiind născut în luna iunie 1942, iar înregistrarea nașterii s-a făcut ulterior, la 3 martie 1943, în municipiul Caracal.

Menționează că această situație se datorează faptului că etnia căreia îi aparține ducea o viață nomadă, iar părinții săi erau neștiutori de carte.

Consideră că instanța de fond nu a făcut o analiză concretă a situației sale și nici nu i-a pus în vedere suplimentarea probatoriului pentru a-și forma o convingere deplină asupra cauzei deduse judecății.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Dolj a solicitat respingerea recursului, pe considerentul că, din actele depuse la dosar, rezultă că recurentul s-a născut la 3 martie 1942 în municipiul Caracal, nefiind justificată solicitarea acestuia de a beneficia de drepturile prevăzute de lege, începând cu anul 1942.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței menționate persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții pe motive etnice.

Printre situațiile prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 105/1999 sunt și cele referitoare la:

- deportarea în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate [lit. a)];

- strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu [lit. c)];

- supraviețuitorii terenului morții [lit. e)].

Prin normele pentru aplicarea ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare unui tratat bilateral.

Art. 4 din Normele menționate prevede că dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarație cu martori.

De asemenea, în cuprinsul acelorași norme, se mai prevede că, în situația în care persoana în cauză dovedește cu acte oficiale data de la care a început perioada de persecuție pe motive etnice, fără să rezulte când încetează aceasta, se poate face uz de proba cu martori pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se solicită drepturi conform legii.

Din cuprinsul materialului probator existent la dosar, rezultă, după cum a reținut și instanța de fond, că declarațiile de martor nu se coroborează cu înscrisurile depuse. Însă, având în vedere complexitatea perioadei istorice vizate, precum și susținerile recurentului referitoare la posibilitatea completării probatoriului, se impunea să se permită reclamantului administrarea unor probe suplimentare, care să ducă la aflarea adevărului.

Nelămurind pe deplin aspectele cauzei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, astfel că recursul declarat urmează a fi admis potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar cauza să fie trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu suplimentarea probatoriului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.G. împotriva sentinței nr. 8 din 8 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal .

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2009.