Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2767/2009 AI generated

Eligibility for refugee status reparations requiring proof of ethnic persecution rather than mere relocation.

Case Number Decizia nr. 2767/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice of Romania admitted the appeal filed by the county pension house, vacated the appellate court's decision, and dismissed the claimant's action as unfounded, thereby denying him the status of a refugee and associated financial benefits. The dispute concerned the claimant's eligibility for reparations under Government Ordinance No. 105/1999 for ethnic persecution and forced displacement between 1940 and 1945; specifically, he challenged the administrative refusal to recognize that his family had been refugees after leaving Turda for Cluj in 1940. The court determined that the lower court erred in finding legal grounds for the claim, as the evidence showed the family moved because a military sergeant was re-housed in their home, a circumstance that did not constitute ethnic persecution or forced evacuation as required by the relevant legislation and application norms.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ; Eligibility for refugee status reparations requiring proof of ethnic persecution rather than mere relocation: Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Keywords

AI generated
reparations for ethnic persecution refugee status migration for settlement purposes Roma asylum application grounds for cassation expulsion despite persecution risk
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 29 aprilie 2008, reclamantul B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 22737 din 18 februarie 2008, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Motivându-și cererea, reclamantul a arătat, în esență, că deși a prezentat mai multe înscrisuri în susținerea cererii sale, solicitarea i-a fost respinsă.

Prin sentința civilă nr. 511 din 19 iunie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului B.C., a anulat hotărârea nr. 22737 din 18 februarie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 09 septembrie 1941 – 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2008.

Prin aceeași hotărâre, pârâta a fost obligată la 700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, făcând dovada prejudiciilor suferite ca urmare a refugierii forțate.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamantul nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a putea beneficia de drepturile acordate în considerarea calității de refugiat, întrucât refugierea s-a făcut dintr-un teritoriu liber (aflat sub administrație românească) neputându-se pune problema persecuției etnice.

Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare unui tratat bilateral.

Având în vedere dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză, rezultă că instanța de fond a dat o soluție netemeinică și nelegală.

Astfel, din copia certificatului nr. B/477 din 24 octombrie 1946 eliberat de Primăria Municipiului Cluj, rezultă că la data respectivă, reclamantul B.C., elev, născut în anul 1935, în Turda, a fost luat în evidența acestei primării, în condițiile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 261/1945 pentru reglementarea cetățeniei locuitorilor din Ardealul de Nord.

Într-adevăr, din declarațiile notariale, aflate la dosar, rezultă că familia reclamantului, în toamna anului 1940, a părăsit localitatea Turda pentru a se muta la Cluj, dar din declarația martorului audiat de instanța de fond rezultă că motivul plecării l-a constituit faptul că, în casa acestora fusese strămutat un plutonier de jandarmi din orașul Carei, ceea ce nu poate fi apreciat ca fiind un act de persecuție din motive etnice, cum cer, în mod expres, dispozițiile legale citate mai sus.

Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală, iar recursul declarat urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 511 din 19 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea formulată de reclamantul B.C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2009.