Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2087/2009 AI generated

Relocation during 1940s wartime fails to meet statutory definition of ethnic persecution under Law 189/2000

Case Number Decizia nr. 2087/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision which rejected the claim to annul the Pension House's refusal to grant benefits. The dispute concerned the application of Law No. 189/2000, where the appellant argued that her family's relocation from the 1940s in Transylvania constituted ethnic persecution and forced displacement (strașmutare). The appellant claimed that state authorities and wartime conditions prevented formal legalization of domicile changes, citing her family's nomadic lifestyle and temporary moves for brick-making work. However, the court held that the appellant failed to prove the specific statutory elements of ethnic persecution required by Article 1, letter c) of Law No. 189/2000, specifically that she was a refugee, expelled, or forcibly displaced in the sense of ethnic persecution, as opposed to voluntary or economic-driven relocations; consequently, the lower court's dismissal of the action was affirmed and the decision became irrevocable.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 3041 C. proc. civ; Relocation during 1940s wartime fails to meet statutory definition of ethnic persecution under Law 189/2000: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, deportată privată de libertate în locuri de detenție sau lagăre, a făcut poarte din detașamente de muncă forțată sau supraviețuitoare a trenurilor morții.

Keywords

AI generated
ethnic persecution refugee transfer of population deportation in asylum proceedings action for annulment wartime internment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 150/F/CA din 21 octombrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, având ca obiect anularea hotărârii nr. 2132 din 3 iulie 2008, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, că reclamanta a atașat la dosar mai multe înscrisuri, dovedind că s-a născut pe raza județului Brașov, în localitatea Hoghiz și a locuit pe raza județului Covasna, de la naștere și până la data soluționării cauzei, din anul 1970 înregistrându-și formal domiciliul și în orașul Baraolt.

A mai reținut instanța că potrivit declarațiilor notariale ale martorilor K.H. și B.B., familia reclamantei a fost nevoită să plece în anul 1940, din localitatea Tohan, județul Brașov, unde lucrau la confecționarea de cărămidă, fiind alungați de Garda de Fier și trimiși în localitatea Baraolt, declarație menținută de martorul K.H. și cu ocazia audierii sale în instanță.

În raport de aceste probe instanța a apreciat că, împrejurarea că familia contestatoarei, alături de alte familii care confecționau cărămidă în locații în care se instalau cu titlu temporar, pe durata activității manufacturiere, au fost trimise în localitatea de domiciliu, sau pe care au declarat-o în acel moment ca localitate de domiciliu, din rațiuni ale momentului respectiv, fără a fi însoțite de părăsirea forțată a domiciliului, a locuinței stabile aparținând familiei evacuate, nu poate fi considerată strămutare în sensul de persecuție etnică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta susținând că, în perioada respectivă încadrarea socio-politică a familiei a influențat viața membrilor acesteia în mod negativ, fiind nevoiți ca în perioada anilor 1940 - 1945 să ducă o viață de nomazi și să se stabilească în diferite localități străine și în comunități cu care nu aveau legături personale, de rudenie.

A mai arătat recurenta că s-a născut, într-adevăr în localitatea Hoghiz, dar familia sa a fost nevoită să se mute în Tohan în vederea realizării unui trai decent, unde se ocupa cu fabricarea de țigle și cărămidă, la fel ca alte zeci de familii, schimbările de domiciliu nefiind legalizate și în condițiile în care instituțiile statului, blocate de război, nu putea elibera adeverințe care să ateste localitatea de domiciliu.

În sprijinul criticilor formulate a fost invocată Decizia nr. 41 din 7 mai 2007 a Plenului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de aceste considerente, recurenta a apreciat că sentința atacată este nelegală și netemeinică și a solicitat modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, deportată privată de libertate în locuri de detenție sau lagăre, a făcut poarte din detașamente de muncă forțată sau supraviețuitoare a trenurilor morții.

Cum cazurile în care o persoană poate beneficia de drepturile recunoscute de această lege, sunt expres și limitativ prevăzute iar recurenta nu a susținut și nici nu a dovedit că s-a aflat în vreuna dintre aceste situații, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea acesteia.

Pe cale de consecință, constatând că potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinței civile nr. 150/F/CA din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2009.