Recognition of refugee status under ethnic persecution law based on witness testimony and documentary corroboration

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 512 din 19 iunie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 22674 din 13 februarie 2008, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15septembrie 1940 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile cuvenite începând cu data de 1 noiembrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză, constând din înscrisuri, declarația autentificată a martorului G.V., el însuși beneficiar al dispozițiilor legii și depoziția, în fața instanței, dată de martorul M.M., sunt unanime în a dovedi situația de refugiată a reclamantei, din localitatea Sâncraiu în comuna Buteni, urmare a persecuției etnice suferite, în speță, fiind îndeplinite cerințele art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 potrivit cărora, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, susținând că potrivit legii sunt necesare două surse de informație care să indice împreună aceleași date referitoare la motivul, împrejurările și perioada refugiului, pentru a fi coroborate în favoarea reclamantei, în timp ce instanța a avut în vedere o singură depoziție, astfel încât datele insuficiente și contradictorii ce rezultă în acest caz, pot decide în defavoarea reclamantei.

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face, 2000, cu acte oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

În speță, sunt realizate aceste exigențe legale, întrucât martorii menționați mai sus, atât în declarația autentificată cât și depoziția dată în fața instanței au fost unanimi în susținerile lor, privind refugiul intimatei și motivul etnic ce l-a determinat, relatări confirmate și de înscrisurile depuse în probațiune.

Așa fiind, instanța de fond a apreciat, în mod judicios, ca fiind îndeplinite, în speță, cerințele Legii nr. 189/2000.

Față de aceste considerente, constatând că potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 512 din 19 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, ecția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2009.