Labor dispute jurisdiction: Competence for workplace accident damages and unemployment benefits under labor law versus civil law

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj, la 20 noiembrie 2006, sub nr. 1823/252/2006, reclamantul Z.N., în contradictoriu cu pârâta SC D.I.C. SRL Lugoj, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să-i plătească concediile medicale actualizate datorită întârzierii la plată, să-i aprobe șomajul și desfacerea contractului de muncă.

Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 7.000 lei daune morale ca urmare a accidentului suferit la locul de muncă.

Prin sentința civilă nr. 152 din 23 ianuarie 2007, în temeiul dispozițiilor prevăzute în art. 2 lit. b1) și art. 158 C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 1411 din 21 iunie 2007, a declinat la rândul său competența soluționării cauzei Judecătoriei Lugoj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a hotărât că obiectul acțiunii îl constituie plata unor despăgubiri care își au izvorul într-un pretins accident „suferit de reclamant la locul de muncă, astfel că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile codului civil și nu cele ale codului muncii, a constatat ivit conflictul negativ de competență și cauza a fost înaintată spre soluționare Curții de Apel Timișoara.

Prin regulatorul de competență nr. 105 din 10 octombrie 2007, această instanță a stabilit că tribunalul Timiș este instanța competentă să soluționeze cauza.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că acțiunea reclamantului are la bază un conflict de drepturi, deoarece acesta se prevalează de calitatea sa de angajat al pârâtei de a pretinde plata concediilor medicale, și a ajutorului de șomaj, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. b1) C. proc. civ.

Împotriva Regulatorului de competență, pârâta SC D.I.C. SRL Lugoj a declarat recurs, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că societățile comerciale nu aprobă și nu plătesc indemnizația de șomaj, că A.L.O.L.M., au o astfel de atribuție, astfel că, în mod greșit s-a reținut că drepturile bănești pretinse de reclamant nu izvorăsc din dreptul civil, competentă să soluționeze cauza fiind Judecătoria Lugoj.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea la plata unor despăgubiri, ca urmare a unui pretins accident de muncă, reprezentând plata concediilor medicale și a ajutorului de șomaj.

Față de obiectul acțiunii și în raport de dispozițiile art. 2 lit. c) (fost b1) înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005) care prevăd că „tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe", se constată că în mod corect s-a statuat prin regulatorul de competență că Tribunalul Timiș este competent să soluționeze cauza.

În aceste condiții, recursul se va respinge ca nefondat în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., cu consecința menținerii soluției pronunțate în regulatorul de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.I.C. SRL, împotriva Hotărârii nr. 105 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2009.