Contestație în anulare inadmisibilă pentru lipsa probelor la dosar; inșelăciune, fals și uz de fals în recidivă

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 2333 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7707/105/2007, s-a decis respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de părțile responsabile civilmente SC C.C. SRL și SC L.S.P. SRL prin lichidator judiciar I.L. și de inculpatul T.M.S., împotriva deciziei penale nr. 32 din 4 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Sa dedus din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 1 octombrie 2007 la 19 iunie 2009.

A fost obligat recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Au fost obligate recurentele părți responsabile civilmente la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în esență cu privire la recursul declarat de către intimatul inculpat T.M.S. că pedeapsa aplicată este corespunzătoare faptelor multiple de înșelăciune, fals, uz de fals comise în mod continuat de către inculpat, în stare de recidivă.

împotriva acestei decizii, la data de 30 iunie 2009, condamnatul T.M.S., a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. e2) C. proc. pen.

În motivarea contestației, acesta a arătat că deși a depus la dosarul instanței de recurs, înscrisuri care atestau că beneficiază de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecția martorilor, respectiv un înscris emis de Direcția Națională Anticoruptie, acesta nu a fost luat în considerare de instanța de recurs, considerând că acest fapt contravine legilor speciale.

Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (11).

Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constată că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul invocat este dintre cele prevăzute în art. 386 lit. e), C. proc. pen., însă în sprijinul contestației nu s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar, astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.M.S. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.M.S., împotriva deciziei penale nr. 2333 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 7707/105/2007.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2009.