Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3003/2009 AI generated

Withdrawal of appeal against transfer of complaint against prosecutor’s non-prosecution resolution to chief prosecutor

Case Number Decizia nr. 3003/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by taking act of the appellant's withdrawal, thereby leaving the lower court's judgment in force and obliging the appellant to pay 200 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned a procedural challenge to a prosecutor's resolution that dismissed criminal charges for negligence in service on the grounds that the elements of the offense were not met and the statute of limitations had expired; the appellant had initially filed this complaint directly with the appellate court rather than the competent disciplinary or hierarchical authority. Relying on Article 278(1) and Article 278^1 of the Code of Criminal Procedure, the appellate court had determined the complaint was incorrectly addressed and ordered it transferred to the chief prosecutor, a decision the appellant subsequently withdrew on appeal, leading the High Court to apply Article 385^4 in relation to Article 369 of the Code of Criminal Procedure to record the withdrawal and impose costs on the appellant.

Legislator headnote

AI generated

art. 278 alin. (1) C. proc. pen, art. 192 alin. (3) C. proc. pen, art. 249 C. pen, art. 228 alin. (6) C. proc. pen, art. 369 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Withdrawal of appeal against transfer of complaint against prosecutor’s non-prosecution resolution to chief prosecutor: Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva actelor procurorului se rezolvă de prim-procurorul parchetului, iar, conform art. 2781 alin. ultim. C. proc. pen., plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent, astfel încât plângerea trimisă direct la instanța de judecată, prin pășirea peste una dintre verigile procedurale obligatorii va fi îndreptată către organul judiciar competent.

Keywords

AI generated
withdrawal of criminal complaint criminal prosecution charging of procedural costs grounds for cassation disciplinary transfer statute of limitations
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 189 de la 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 4990/2/2009 (1325/2009 ), în temeiul art. 278 1 alin. ultim C. proc. pen. raportat la art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a fost trimisă plângerea împotriva rezoluției din data de 18 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București din dosarul nr. 11966/P/2008 formulată de petentul persoană interesată T.A., la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pe data de 2 iunie 2009 pe rolul acestei instanțe de judecată a fost înregistrată plângerea formulată de petentul T.A.

În motivarea plângerii a arătat că procurorul C.R. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și-a încălcat atribuțiunile de serviciu și i-a favorizat pe făptuitorii medici, față de care a dispus neînceperea urmăririi penale, ca efect al prescripției răspunderii penale, în loc să facă precizări cu privire la existența infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.

A fost atașat dosarul nr. 11966/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

La termenul de astăzi, la solicitarea curții de apel, petentul personal a precizat faptul că a formulat plângere împotriva rezoluției din data de 18 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, din dosarul nr. 11966/P/2008 și nu plângere penală împotriva procurorului C.R.

Având în vedere această precizare, curtea din apel, din oficiu, a pus în discuție trimiterea plângerii la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Analizând actele și lucrările dosarelor, curtea de apel a reținută că, prin rezoluția din data de 18 februarie 2009 din dosarul nr. 11966/P/2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) și g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale fără a menționa expres făptuitorii pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și a intervenit prescripția răspunderii penale, constatând că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, împotriva căreia petentul persoană interesată a formulat plângere, trimisă prin serviciul poștal, înregistrată pe rolul acestei instanțe de judecată pe data de 2 iunie 2009.

Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva actelor procurorului se rezolvă de prim-procurorul parchetului, iar, conform art. 2781 alin. ultim. C. proc. pen., plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent, astfel încât plângerea trimisă direct la instanța de judecată, prin pășirea peste una dintre verigile procedurale obligatorii va fi îndreptată către organul judiciar competent.

În consecință, în temeiul art. 2781 alin. ultim C. proc. pen. raportat la art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a trimis plângerea împotriva rezoluției din data de 18 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București din dosarul nr. 11966/P/2008 formulată de petentul, persoană interesată T.A., la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, iar, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. a constatat că au rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționatul T.A., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de astăzi, în recurs s-a prezentat recurentul petiționar T.A., aflat în stare de arest, într-o altă cauză, lipsind intimații A.D., P.T., reprezentat de apărător ales, avocat O.A. și I.R.

Procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intimatul I.R., referitor la care s-a primit o adresă că este plecat în Germania.

Apărătorul intimatului P.T. a învederat că procedura nu este îndeplinită, având cunoștință de la clientul său că intimatul I.R. se află în Germania.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că apreciază îndeplinită procedura de citare.

Apărătorul intimatului a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Fiind întrebat de către instanță dacă își menține recursul, în raport cu dispoziția instanței de fond de a trimite plângerea la primul procuror, recurentul petiționar a precizat că își retrage recursul declarat.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de retragerea recursului de către petiționar.

Înalta Curte, în raport cu declarația recurentului petiționar T.A., în sensul retragerii recursului declarat, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, în baza art. 3854 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de petiționarul T.A. împotriva sentinței penale nr. 189 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de retragerea recursului declarat de recurentul petiționar T.A. împotriva sentinței penale nr. 189 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 septembrie 2009.