Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2988/2009 AI generated

Maintenance of preventive detention after first-instance conviction under Art. 5(1)(a) ECHR

Case Number Decizia nr. 2988/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the defendants, thereby upholding the Court of Appeal's decision to extend their preventive detention and obligating the appellants to pay 200 lei in judicial costs each, half of which was advanced by the Ministry of Justice for official defense. The dispute concerned the legality of continued pre-trial detention after the defendants had been convicted in the first instance of high-risk drug trafficking and illegal possession, with the defense arguing for release based on a reassessment of their legal status. The court ruled that the preventive detention remained justified and legal under Article 160b(3) of the Code of Criminal Procedure because the initial grounds for legitimate suspicion were confirmed by the first-instance conviction, and additionally, the detention was supported by new grounds under Article 5(1)(a) of the European Convention on Human Rights, which permits detention based on a conviction pronounced by a competent tribunal.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art.160b alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 160b C. proc. pen; Maintenance of preventive detention after first-instance conviction under Art. 5(1)(a) ECHR: Curtea de Apel București, secția I penală, în calitate de instanță de apel, prin încheierea de ședință nr. 9838/3/2009 din 8 septembrie 2009 a amânat din motive de ordin procedural soluționarea căilor de atac declarate de inculpații D.T. și C.I. la data de 29 septembrie 2009, perioadă în care a menținut arestarea preventivă în cauză a inculpaților-apelanți sus-menționați, în conformitate cu dispozițiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
pre-trial detention european Convention on Human Rights right to remain code of criminal procedure grounds for cassation European legal status
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Curtea de Apel București, secția I penală, în calitate de instanță de apel, prin încheierea de ședință nr. 9838/3/2009 din 8 septembrie 2009 a amânat din motive de ordin procedural soluționarea căilor de atac declarate de inculpații D.T. și C.I. la data de 29 septembrie 2009, perioadă în care a menținut arestarea preventivă în cauză a inculpaților-apelanți sus-menționați, în conformitate cu dispozițiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel instanța de control judiciar a constatat că cei doi inculpați au fost condamnați în primă instanță, prin sentința penală nr. 592/F din 12 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și deținere ilegală de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., numai pentru primul inculpat, la pedepse principale rezultante de 11 ani închisoare și respectiv 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, situație juridică în baza căreia s-a apreciat că se mențin nemodificate temeiurile inițiale ce au ocazionat arestarea preventivă în cauză a inculpaților potrivit art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., impunându-se privarea în continuare de libertate a acestora și la momentul procesual actual în conformitate cu dispozițiile art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

2. Recursurile în termen declarate împotriva încheierii amintite de către inculpații-apelanți D.T. și C.I. cu solicitarea de a se reaprecia situația lor juridică actuală în sensul revocării arestării preventive și punerii în libertate a acestora prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art.160b alin. (2) C. proc. pen., sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 160b C. proc. pen. (având titlul marginal „Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății”) instanța este obligată să verifice periodic, dar numai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive [alin. (1)] putând dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive și punerea de îndată a inculpatului „dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate” [alin. (2)] ori menținerea arestării preventive „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate” [alin. (3)].

Din examinarea lucrărilor dosarului și a încheierii atacate rezultă că instanța de apel a făcut în mod justificat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. întrucât arestarea preventivă a inculpaților cu începere de la 17 februarie 2009 a fost luată/prelungită pentru cazul legal prevăzut de art.148 lit. f) C. proc. pen. și cu respectarea garanțiilor procesuale din art. 1491, art. 150 și art. 159 C. proc. pen., iar temeiurile inițiale de bănuială legitimă privind săvârșirea de către inculpați a unor infracțiuni grave pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, au fost confirmate ulterior prin condamnarea acestora în primă instanță prin sentința penală nr. 592/F/2009 în baza art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., pentru coinculpatul D.T., la pedepse rezultante de 11 ani închisoare și respectiv 6 ani închisoare.

În plus, condamnarea în primă instanță, chiar nedefinitivă, justifică menținerea arestării preventive a inculpaților-apelanți pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată și de statul român prin Legea nr. 30/1994, respectiv „dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”.

Ca atare, solicitarea inculpaților-recurenți de aplicare în cauză a dispozițiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen. este lipsită de temeiuri justificative în fapt, urmând a se menține încheierea atacată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurenții-inculpați să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.T. și C.I. împotriva încheierii din 8 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 9838/3/2009.

Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 septembrie 2009.