Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2962/2009 AI generated

Appeal against refusal of automatic cessation of preventive detention barred by prohibition of recourse

Case Number Decizia nr. 2962/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant against the Pitești Court of Appeal’s September 8, 2009 decision, which had rejected his request for the automatic cessation of his preventive detention, thereby leaving the detention order in force and obliging the defendant to pay 200 lei in judicial costs to the state. The dispute centered on whether the defendant’s preventive arrest should be automatically terminated under Article 140 of the Code of Criminal Procedure, given that the first-instance ruling annulling his conviction was not yet final. The court held that the appeal was procedurally barred because Article 141(1), last sentence, of the Code of Criminal Procedure explicitly provides that decisions rejecting requests for the revocation, substitution, or automatic cessation of preventive measures are not subject to any form of judicial appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 350 C. proc. pen, art. 140 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Appeal against refusal of automatic cessation of preventive detention barred by prohibition of recourse: Pentru aceste considerente Înalta Curte, conform art. 385/15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat.

Keywords

AI generated
sentence of detention code of criminal procedure appealability of remand decision revocation of suspended sentence barring of penalties by limitation prohibition of excessive immissions

Cited Legislation

AI generated
art. 350 C. proc. pen
300/2 și art. 350 C. proc. pen.
art. 140 C. proc. pen
S-a apreciat, în consecință, că inculpatul nu se află în situațiile prevăzute de art. 140 C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 8 septembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 1061/46/2006 s-a constatat că nu a încetat starea de arest a inculpatului S.I., nefiind aplicabile prevederile art. 160/b, art. 300/2 și art. 350 C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că inculpatul este arestat în baza unei hotărâri de condamnare, iar hotărârea primei instanțe prin care s-a anulat sentința de condamnare nu este definitivă. S-a apreciat, în consecință, că inculpatul nu se află în situațiile prevăzute de art. 140 C. proc. pen. care menționează cauzele de încetare de drept a măsurii arestării preventive și nici în cele prevăzute de art. 350 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.I. criticând-o pentru netemeinicie, solicitând casarea acesteia și punerea sa în libertate.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin încheierea de ședință recurată, deși nu se menționează expres, s-a dispus respingerea cererii formulate de inculpat prin apărător de încetare de drept a măsurii arestării preventive. în dispozitivul încheierii se menționează că se „constată că nu a încetat de drept starea de arest preventiv", iar în cuprinsul acesteia instanța motivează, așa cum s-a prezentat mai sus, de ce apreciază că inculpatul nu se află într-una din situațiile prevăzute de lege pentru încetarea de drept a arestării preventive.

Potrivit art. 141 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen. „încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."

Întrucât prin încheierea recurată de inculpat instanța a respins cererea de încetare de drept a arestului preventiv, recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil, în raport de dispozițiile procedurale mai sus evocate.

Pentru aceste considerente Înalta Curte, conform art. 385/15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarate de inculpatul S.I. împotriva încheierii de ședință din 8 septembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 1061/46/2006.

Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2009.