Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2594/2009 AI generated

Finality of appellate decisions in annulment proceedings under Art. 392(4) CPP renders subsequent cassation appeal inadmissible

Case Number Decizia nr. 2594/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision that rejected the prior appeal in annulment. The dispute concerned a procedural challenge to a recusal request involving judges of the Sannicolau Mare District Court; the appellant attempted to recuse the entire court or the judges deciding on his previous recusal petition, leading lower courts to transfer the case, dismiss the recusal for lack of jurisdiction, and subsequently reject the related appeals as inadmissible. Applying Article 392(4) of the Code of Criminal Procedure, the Court held that a decision rendered on an appeal against a decision issued on appeal is final, meaning the avenues of legal recourse were exhausted, and thus the subsequent appeal was inadmissible under Article 29(2) and Article 385^15(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, with the appellant also ordered to pay 100 lei in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 52 alin. (5) C. proc. pen, art. 52 alin. (51) C. proc. pen, art. 51 alin. (2) C. proc. pen, art. 3851 alin. (2) C. proc. pen, art. 392 alin. (4) C. proc. pen, art. 29 pct. 2 C. proc. pen; Finality of appellate decisions in annulment proceedings under Art. 392(4) CPP renders subsequent cassation appeal inadmissible: The dispute concerned a procedural challenge to a recusal request involving judges of the Sannicolau Mare District Court; the appellant attempted to recuse the entire court or the judges deciding on his previous recusal petition, leading lower courts to transfer the case, dismiss the recusal for lack of jurisdiction, and subsequently reject the related appeals as inadmissible. Applying Article 392(4) of the Code of Criminal Procedure, the Court held that a decision rendered on an appeal against a decision issued on appeal is final, meaning the avenues of legal recourse were exhausted, and thus the subsequent appeal was inadmissible under Article 29(2) and Article 385^15(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, with the appellant also ordered to pay 100 lei in judicial costs.

Keywords

AI generated
annulment proceedings judicial law code of criminal procedure related proceedings scope of review in cassation preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 52 alin. (5) C. proc. pen art. 52 alin. (51) C. proc. pen art. 51 alin. (2) C. proc. pen art. 3851 alin. (2) C. proc. pen art. 392 alin. (4) C. proc. pen art. 29 pct. 2 C. proc. pen art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen art. 192 alin. (2) C. proc. pen
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Provision explicitly cited in the dispositive as the legal basis for rejecting the appeal as inadmissible.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive regarding the legal consequences or costs associated with the dismissal of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petentul T.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 408/R din 16 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul acestuia.

S-a reținut că în dosarul nr. 70/295/2009 petiționarul a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor de la Judecătoria Sânnicolau Mare.

Cum nu s-a putut constitui legal completul de judecată, cauza s-a trimis Tribunalului Timiș.

Analizând dosarul cauzei, tribunalul a constatat că la data de 18 februarie 2009 a fost recuzat judecătorul cauzei de către petent, iar dosarul a fost repartizat altui complet de judecat în vederea soluționării cererii de recuzare.

S-a constatat, că acest din urmă complet, a fost sesizat cu soluționarea cererii de recuzare și nu se putea dezinvesti de soluționare prin trimiterea cauzei la instanța superioară nefiind incidente disp. art. 52 alin. (5) C. proc. pen. la momentul sesizării sale, iar împrejurarea că în starea de fapt privind cererea depusă la 18 februarie 2009 făcea referire la întreaga instanță, nu prezintă relevanță sub aspectul competenței completului de a soluționa cererea.

Potrivit art. 52 alin. (51) C. proc. pen. este inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării.

Instanța a apreciat că o astfel de cerere, chiar dacă ar fi fost formulată de petent, nu justifica înaintarea dosarului la instanța superioară întrucât erau incidente în cauză prevederile art. 51 alin. (2) C. proc. pen., dispoziție care stipulează că cererea de recuzare poate privi doar acei judecători care compun completul de judecată.

În aceste condiții, tribunalul nu a analizat pe fond cererea și a dispus trimiterea dosarului la instanța de fond pentru soluționarea cererii de recuzare.

Împotriva încheierii nr. 38 din 23 martie 2009 a Tribunalului Timiș, petiționarul a declarat recurs la Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia nr. 408/R din 16 aprilie 2009, a respins ca inadmisibil recursul petentului, nefiind îndeplinite disp. art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii T.M. a formulat contestație în anulare nemulțumit fiind de modul de soluționare a cauzei.

Astfel, prin decizia penală nr. 506/R din 14 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara a dispus respingerea contestației în anulare formulată de contestator, motivând că această contestație privește o decizie prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator împotriva unei încheieri pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat recurs.

Potrivit art. 392 alin. (4) C. proc. pen. decizia prin care se soluționează contestația în anulare împotriva unei decizii pronunțate în recurs este definitivă la fel ca și decizia din recurs.

Analizând cauza de față, se constată că recursul contestatorului vizează o hotărâre pronunțată în recurs, astfel fiind epuizate căile de atac.

Față de aceste considerente și față de disp. art. 29 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul contestatorului ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul contestator T.M. împotriva deciziei penale nr. 506/R din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar contestator să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 7 iulie 2009.