Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2326/2009 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal against dismissal of appeal for lack of interest in criminal bodily injury case

Case Number Decizia nr. 2326/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for annulment (contestație în anulare) filed by the two defendants, upholding the lower court's dismissal of their appeal as inadmissible and ordering each defendant to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute arose from a criminal case for bodily injury, where the Court of Appeal had initially dismissed the defendants' appeal against the trial court's guilty verdict as inadmissible; the Supreme Court then dismissed a subsequent appeal against that admissibility ruling because it was not a challengeable decision under Article 385^1 of the Code of Criminal Procedure, leading the defendants to file for annulment based on violations of human rights and access to justice. The decisive legal basis for the final dismissal was Article 386 and Article 391(2) of the Code of Criminal Procedure, which stipulate that a challenge for annulment is admissible only against definitive judgments and exclusively for specific, exhaustive statutory grounds (such as procedural citation errors or double jeopardy), none of which were met by the generic arguments invoking constitutional rights, and specifically because the challenged decision itself was not a definitive judgment eligible for such an extraordinary remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 72 C. pen, art. 3851 C. proc. pen, art. 386 C. proc. pen, art. 387 alin. (2) C. proc. pen, art. 391 alin. (2) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of extraordinary appeal against dismissal of appeal for lack of interest in criminal bodily injury case: Referitor la cererea de contestație în anulare, art. 387 alin. (2) C. proc. pen. prevede că în cuprinsul acesteia, pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.

Keywords

AI generated
grounds for cassation code of criminal procedure rights of access human rights violations statutory basis grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
art. 72 C. pen
Încadrarea juridică dată faptelor a fost corectă în raport de starea de fapt reținută, pedepsele au fost just individualizate, avându-se în vedere pericolul social prezentat de faptele comise, cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților, cu respectarea dispozițiilor art. 52 și art. 72 C. pen.
art. 3851 C. proc. pen
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că dispozițiile art. 3851 C. proc. pen.
art. 386 C. proc. pen
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
art. 387 alin. (2) C. proc. pen
Referitor la cererea de contestație în anulare, art. 387 alin. (2) C. proc. pen.
art. 391 alin. (2) C. proc. pen
În materia acestei căi extraordinare de atac, art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia nr. 168 din 19 martie 2009 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpații P.M. Jr. și P.M. Sen. împotriva deciziei penale nr. 14 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul penal nr. 5596/306/2007.

Prin decizia penală nr. 14 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul penal nr. 5596/306/2007, au fost respinse recurile declarate de inculpații P.M. Jr. și P.M. Sn. împotriva sentinței penale nr. 551 din 15 octombrie 2008 a Judecătoriei Sibiu.

În considerentele deciziei Tribunalului Sibiu s-a reținut că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt din speță, în baza amplului probatoriu administrat în condițiile respectării principiilor desfășurării procesului penal. S-a stabilit că cei doi inculpați în data de 21 ianuarie 2006, pe fondul unor neînțelegeri anterioare au lovit-o pe partea vătămată inculpat, după ce a coborât dintr-un autobuz, cu pumnii și picioarele, și apoi cu o cheie, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Încadrarea juridică dată faptelor a fost corectă în raport de starea de fapt reținută, pedepsele au fost just individualizate, avându-se în vedere pericolul social prezentat de faptele comise, cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților, cu respectarea dispozițiilor art. 52 și art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 168 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, au declarat recurs inculpații P.M. Sen. și P.M. Jr. Ambele recursuri au fost respinse ca inadmisibile, prin decizia penală nr. 1691 din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. arată expres și limitativ, hotărârile care pot fi atacate cu recurs și că hotărârea atacată nu se încadrează între acele hotărâri, fiind definitivă.

Împotriva deciziei penale nr. 1691 din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au formulat contestație în anulare contestatorii P.M. Jr. și P.M. Sen. care a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 4406/1/2009.

În motivare au invocat dispozițiile art. 386 lit. c) și lit. d) C. proc. pen., susținând că în mod greșit ultima instanță de recurs le-a respins recursurile ca inadmisibile, săvârșindu-se o gravă încălcare a drepturilor omului și, totodată fiind încălcat accesul liber la justiție instituit prin legea fundamentală a României.

Examinând prezenta contestație în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a. când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b. când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare,

c. când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe în dosar,

d. când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă,

e. când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 3851 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1)

Referitor la cererea de contestație în anulare, art. 387 alin. (2) C. proc. pen. prevede că în cuprinsul acesteia, pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.

În materia acestei căi extraordinare de atac, art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevede că mai întâi instanța verifică admisibilitatea în principiu a contestației în anulare care este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, urmând ca examinarea temeiniciei contestației în anulare să aibă loc ulterior procedurii admisibilității în principiu.

Or, trecând la verificarea admisibilității în principiu, se constată că motivele invocate de contestatori nu sunt dintre cele expres și limitativ arătate de textul art. 386 C. proc. pen.

Totodată se constată că nici hotărârea atacată cu contestație în anulare nu este dintre cele la care se referă textul art. 386 C. proc. pen.

Sub acest aspect se constată că a fost formulată contestație împotriva unei decizii prin care au fost respinse recursurile ca inadmisibile întrucât fuseseră promovate împotriva unei decizii pronunțate tot în calea de atac a recursului.

Pentru aceste motive, urmează ca, Înalta Curte de Casație și Justiție să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii P.M. Jr. și P.M. Sen împotriva deciziei penale nr. 1691/ din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.