Criminal cassation on penalty individualization for minor perpetrator of rape: adequacy of suspended sentence versus mitigation factors
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecution's appeal, thereby upholding the lower courts' rulings that convicted a minor defendant for rape and suspended the execution of a three-year prison sentence under a four-year probationary term. The dispute concerned the appropriateness of the penalty, with the prosecution arguing for the removal of judicial mitigating circumstances and the imposition of actual imprisonment, while the defendant had previously appealed for lighter treatment, both of which were rejected by the first and second instances; the Supreme Court affirmed that the factual findings and legal qualification were correct, and that the suspension was justified given the defendant's status as a first-time offender, his cooperation, and the partial reparation of damages. The decision relied on the Romanian Penal Code provisions regarding the individualization of penalties for minors (Arts. 72, 99, 100), the specific crime of rape involving a child (Art. 197(1) and (3)), and the procedural grounds for cassation and review of mitigation factors (Arts. 74, 861, 863, 3856–3859).
Legislator headnote
AI generatedart. 76 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 71 alin. (2) C. pen, art. 861 C. pen, art. 110 C. pen, art. 1101 C. pen, art. 863 alin. (1) C. pen; Criminal cassation on penalty individualization for minor perpetrator of rape: adequacy of suspended sentence versus mitigation factors: The dispute concerned the appropriateness of the penalty, with the prosecution arguing for the removal of judicial mitigating circumstances and the imposition of actual imprisonment, while the defendant had previously appealed for lighter treatment, both of which were rejected by the first and second instances; the Supreme Court affirmed that the factual findings and legal qualification were correct, and that the suspension was justified given the defendant's status as a first-time offender, his cooperation, and the partial reparation of damages. The decision relied on the Romanian Penal Code provisions regarding the individualization of penalties for minors (Arts. 72, 99, 100), the specific crime of rape involving a child (Art. 197(1) and (3)), and the procedural grounds for cassation and review of mitigation factors (Arts. 74, 861, 863, 3856–3859).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the cassation appeal as unfounded, which is explicitly cited in the operative part preceding the final decision.
Full text
Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 127 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Galați, a fost condamnat inculpatul P.G., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (faptă din 18 septembrie 2006).
În baza dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului P.G. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Potrivit art. 861 C. pen., art. 110 C. pen. și art. 1101 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, precum și a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului P.G., pe durata unui termen de încercare de patru ani.
Conform art. 1101 C. pen., în referire la art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul P.G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați, la datele fixate de acest serviciu;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpatului P.G. asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că inculpatul P.G. a achitat părții civile T.M., prin reprezentantul T.R., suma de 5.000 RON, reprezentând daune morale și suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.
S-a luat act că partea civilă T.M., prin reprezentantul legal T.R., a renunțat la restul pretențiilor civile solicitate.
S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei (la urmărirea penală), să fie virat Baroului Galați din fondurile Ministerului Justiției.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Partea vătămată T.M. locuiește în comuna Cavadinești, județul Galați, fiind consătean cu inculpatul P.G.
La data de 18 septembrie 2006, în jurul orei 18,00, partea vătămată se juca împreună cu fratele său mai mic, martorul T.A., pe un podeț la intrarea în sat, pe șoseaua care vine dinspre Galați.
În același timp și inculpatul P.G. se plimba cu bicicleta pe șosea. Ajungând lângă partea vătămată și fratele acesteia, inculpatul i-a întrebat dacă vor să se plimbe cu bicicleta și, urmare acceptului celor doi, inculpatul i-a luat pe rând și i-a plimbat cu bicicleta.
La un moment dat, în timp ce o plimba pe partea vătămată, inculpatul a pierdut controlul bicicletei, astfel că amândoi au căzut în șanțul de pe marginea drumului, din apropierea unui lan de porumb.
Inculpatul i-a cerut părții vătămate să meargă în lanul de porumb, aceasta acceptând, fără a cunoaște intenția inculpatului. După ce au intrat în lanul de porumb, inculpatul a dezbrăcat-o pe partea vătămată de pantaloni și, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, a întreținut un raport sexual anal cu aceasta.
Întrucât partea vătămată a început să plângă, rugându-l pe inculpat să înceteze, acesta a întrerupt actul sexual și, după ce s-a îmbrăcat, a transportat-o pe partea vătămată cu bicicleta la locul unde se juca fratele său, precizându-i să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Când a ajuns acasă, mama părții vătămate, T.R., observând-o pe aceasta că plânge, a întrebat-o ce s-a întâmplat, partea vătămată relatând părinților săi că a fost violată.
Imediat părinții părții vătămate, împreună cu aceasta, s-au deplasat la locuința inculpatului pentru a-i reproșa agresiunea sexuală săvârșită.
În prezența numiților P.C., fratele inculpatului, F.L. și P.M., inculpatul a recunoscut fapta săvârșită, ulterior participând la cercetarea la fața locului și arătând modul în care a comis fapta.
La data săvârșirii faptei, partea vătămată avea vârsta de 8 ani și 4 luni, iar inculpatul vârsta de 16 ani și 6 luni.
Din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 984/ E din 19 septembrie 2006 a rezultat că partea vătămată a suferit o leziune traumatică la nivelul mucoasei anorectale, care ar fi putut fi produsă în cadrul unui raport sexual anal, o echimoză palpebrală stângă, care ar fi putut fi produsă prin lovire activă cu un corp dur, leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale și care pot data din 18 septembrie 2006.
Situația de fapt descrisă mai sus și vinovăția inculpatului pentru fapta comisă au rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv: declarațiile părții vătămate, ale reprezentantului acesteia, ale martorilor P.M. și F.L., procesul-verbal de reconstituire, planșele foto, raportul de constatare medico-legală, coroborate cu declarațiile inculpatului.
În drept, fapta inculpatului minor P.G., care la data de 18 septembrie 2006, a întreținut un act sexual anal cu partea vătămată T.M., în vârstă de 8 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul P.G., criticând-o pe motive de netemeinicie.
Parchetul, în susținerea apelului promovat, a precizat că hotărârea pronunțată de prima instanță este netemeinică sub aspectul cuantumului și al modalității de executare a pedepsei, solicitând ca, în rejudecare, să se înlăture circumstanțele atenuante recunoscute în favoarea inculpatului, iar ca modalitate de executare a pedepsei să se dispună privarea de libertate.
În apelul declarat, inculpatul P.G. a criticat hotărârea ca netemeinică, apreciind că nu s-a dat o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante recunoscute și nu au fost avute în vedere, la individualizarea pedepsei, datele care caracterizează persoana sa.
Prin decizia penală nr. 39/ A din 12 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de minori și familie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpatul P.G. împotriva sentinței penale nr. 127 din 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 6933/121/2007.
În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul-apelant la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând instanței, în raport de gravitatea faptei săvârșite și de consecințele acesteia, înlăturarea circumstanțelor atenuante recunoscute în favoarea inculpatului P.G., aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de textul sancționator, de 5 ani închisoare, iar ca modalitate de executare a pedepsei, privarea de libertate.
Înalta Curte, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.
În conformitate cu prevederile art. 100 C. pen., la alegerea sancțiunii, măsură educativă sau pedeapsă, care se aplică infractorului minor se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală a minorului, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Prin urmare, la alegerea sancțiunii care se aplică infractorului minor, instanța trebuie să țină seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și de elementele de natură să caracterizeze persoana minorului.
Întrucât infracțiunea comisă de inculpat este de o gravitate deosebită, în mod corect, prima instanță a apreciat că stabilirea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea inculpatului, aplicându-i-se o pedeapsă.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că, în mod just, prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., având în vedere conduita bună avută de acesta anterior comiterii faptei (adeverința eliberată de preotul paroh și caracterizarea făcută de dirigintele său de la seminarul Teologic Sf. Apostol Andrei), stăruința pe care inculpatul a depus-o pentru acoperirea prejudiciului (acesta a achitat reprezentantului părții civile suma de 55 milioane lei vechi, cu titlu de daune morale și suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, astfel că reprezentantul legal al părții vătămate nu a mai formulat alte pretenții civile în cauză), precum și atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei, inculpatul colaborând cu organele judiciare.
Pe de altă parte, întrucât din cuprinsul referatului de evaluare a rezultat că inculpatul a manifestat motivație pentru schimbare, având o atitudine pozitivă față de partea vătămată, că a fost interesat de evoluția sa socio-profesională, în prezent fiind elev, a recunoscut și regretat fapta comisă, Înalta Curte apreciază că pronunțarea condamnării, chiar și fără executarea pedepsei, constituie un avertisment pentru acesta de a nu mai comite pe viitor alte fapte penale, pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare asigurând realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Modalitatea de executare, suspendarea sub supraveghere, a fost corect aleasă, raportat la circumstanțele reale și la datele personale ale inculpatului, care este la primul impact cu legea penală, astfel încât Înalta Curte apreciază că recursul declarat de parchet este nefondat.
Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 39/ A din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul P.G.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.G. până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 39/ A din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul P.G.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.G. până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.