Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 596/2003 AI generated

Appeal against refusal of admission to legal profession without exam dismissed; lower court judgment upholding applicant's right to exemption affirmed

Case Number Decizia nr. 596/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Bar Association, thereby upholding the lower court's judgment that annulled the administrative decisions refusing the applicant's admission to the legal profession. The dispute concerned an action for the annulment of two administrative decisions rejecting the plaintiff's request to be admitted as a lawyer without taking the professional exam, based on his status as a former legal counsel with over ten years of service. The decisive legal basis was Article 16(2)(b) of Law No. 51/1995, which grants the right to exemption from the exam for those who have served as legal counselors for at least ten years; the Court held that the Bar Association's reliance on Article 28(9) of the Statute (requiring application five years before standard retirement age) was legally erroneous because this provision entered into force after the application was submitted, and under the principle of non-retroactivity of law, it could not be applied to reject the claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, art. 304 C. proc. civ; Appeal against refusal of admission to legal profession without exam dismissed; lower court judgment upholding applicant's right to exemption affirmed: În ce privește temeiul juridic al deciziilor de respingere emise de organele de conducere ale Uniunii – art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat - instanța a constatat că acesta este inaplicabil speței, întrucât textul invocat a intrat în vigoare după depunerea cererii de către reclamant, iar legea nu retroactivează.

Keywords

AI generated
admission to the bar right to legal counsel legal profession judicial law administrative dismissal legal status

Cited Legislation

AI generated
art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995
Referitor la critica privind interpretarea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată, întrucât aceasta excede temeiul de drept al emiterii actelor atacate, examinarea sa devine inutilă.
art. 304 C. proc. civ
Împotriva sentinței a declarat recurs U.A.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 31 ianuarie 2002, reclamantul S.I. a chemat în judecată U.A.R., solicitând, în temeiul Legii nr. 29/1990, anularea deciziilor nr. 1.094 și nr. 8.499 din 13 iunie și respectiv, 15 decembrie 2001, prin care i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat, ca nelegale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este absolvent al Facultății de Drept București, din anul 1971 și a funcționat în calitate de consilier juridic timp de peste 10 ani, încât, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată, refuzul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, este nejustificat.

Argumentul Comisiei Permanente și al Consiliului U.A.R., pentru respingerea cererii, nu are în opinia reclamantului, suport legal, deoarece obligativitatea depunerii cererii de primire în avocatură, cu cel puțin cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, este ulterioară depunerii cererii, fiind prevăzută prin art. 28 alin. (9) din Statut, în vigoare din 31 mai 2001, iar, pe de altă parte, acest termen a și fost respectat.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 258 din 22 mai 2002, a admis acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a obligat pârâta să emită, în favoarea reclamantului, decizia de primire în profesia de avocat, fără examen.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că potrivit art. 16 alin. (2) lit. b)) din Legea nr. 51/1995, cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, iar reclamantul îndeplinește aceste condiții.

În ce privește temeiul juridic al deciziilor de respingere emise de organele de conducere ale Uniunii – art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat - instanța a constatat că acesta este inaplicabil speței, întrucât textul invocat a intrat în vigoare după depunerea cererii de către reclamant, iar legea nu retroactivează.

Împotriva sentinței a declarat recurs U.A.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 C. proc. civ.

În acest sens, prin motivele de recurs se susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată, în sensul că a transformat „posibilitatea” primirii în avocatură, „în certitudine” și că „formula cu 5 ani înainte de pensionare” este un principiu aplicabil, „fiindcă profesia de avocat nu poate fi considerată o profesie a pensionarilor din alte profesii”.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că este temeinică și legală, iar recursul, nefondat.

Astfel, din conținutul deciziei nr. 1094 din 13 iunie 2001, a Comisiei Permanente a U.A.R., prin care a fost respinsă cererea reclamantului, de acordare a scutirii de examen, pentru primirea în profesia de avocat, rezultă că această soluție este întemeiată pe dispozițiile art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat.

Același temei juridic este evocat și în decizia nr. 8499 din 15 decembrie 2001, a Consiliului U.A.R., prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva actului administrativ anterior menționat.

Or, așa cum a constatat și prima instanță, textul în discuție care prevede obligativitatea depunerii cererii pentru primirea în avocatură „cu cel puțin cinci ani anterior împlinirii vârstei standard de pensionare în sistemul de pensii și asigurări din care face parte”, a intrat în vigoare la peste 3 luni de la data depunerii de către reclamant, a cererii.

Cum legea civilă nu retroactivează, măsura organelor de conducere ale U.A.R., de respingere a cererii și a contestației reclamantului, fundamentată pe norma juridică în discuție, este greșită.

În plus, din actele dosarului rezultă că la data depunerii cererii de primire în profesie – 27 februarie 2001, reclamantul nu avea împlinită vârsta de 60 de ani, încât, în raport cu vârsta standard de pensionare, de 65 ani și condiția celor cinci ani anteriori este îndeplinită.

Referitor la critica privind interpretarea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată, întrucât aceasta excede temeiul de drept al emiterii actelor atacate, examinarea sa devine inutilă.

În consecință, recursul se privește ca nefondat și ca atare, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.A.R., împotriva sentinței civile nr. 528 din 22 mai 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.