Revendicare of state-expropriated land barred by absolute nullity of pre-1952 private sale deed
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the appeal of the general council for the capital municipality, overturning the Court of Appeals' decision that had granted the property claimants' claim; consequently, the initial trial court’s dismissal of the claim remains in force, resulting in a final victory for the defendant administrative body. The dispute involved a claim for property recovery (revendicare) by two individuals regarding a 209 sq. m. plot in Bucharest, who argued they were the owners despite the state's seizure under Decree No. 111/1951, relying on a private deed of sale from 1952 as their title. The decisive legal basis was the determination that the 1952 private deed of sale was subject to absolute nullity because it failed to comply with the mandatory requirements of Decree No. 221/1950, which required such real estate transactions to be authorized and executed in authentic form; therefore, the deed did not transfer ownership, the claimants lacked standing, and the appeal was dismissed.
Legislator headnote
AI generatedart.304 pct.9 C.proc.civ; Revendicare of state-expropriated land barred by absolute nullity of pre-1952 private sale deed: Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, că bunul a fost preluat cu titlu valabil și că expertiza topo este lovită de nulitate pentru violarea, de către expert, a obligației de a convoca părțile la fața locului.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
D E C I Z I A NR.1013 DOSAR NR.2782/2002
La data de 7 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei civile nr.145 din 3.04.2002 a Curții de Apel București – Secția a IV a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 7 martie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 13 martie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 mai 2000, D.G.și P.M.au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General, pentru revendicarea unui teren în suprafață de 209 m.p., situat în municipiul București, str.Serg.Nițu Vasile, nr.49, sector 4.
Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința nr.9110 din 6 septembrie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea.
Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr.145 din 3 aprilie 2002, a admis apelul reclamanților și, schimbând sentința atacată, a admis acțiunea pentru o suprafață de 200 m.p. teren, cu motivarea că bunul revendicat este proprietatea persoanelor care-l revendică, că a fost preluat abuziv în patrimoniul statului (în baza Decretului nr.111/1951) și că reclamanții au folosința bunului.
Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, că bunul a fost preluat cu titlu valabil și că expertiza topo este lovită de nulitate pentru violarea, de către expert, a obligației de a convoca părțile la fața locului.
Recursul este întemeiat.
Acțiunea în revendicare nu poate avea ca reclamant decât pe proprietarul bunului.
În ipoteza în care părțile își opun titluri, translative sau declarative de proprietate, reclamantul, pentru a câștiga în revendicare, are sarcina, primordială, să justifice valabilitatea titlului său, dedusă din efectul translativ sau declarativ al actului juridic pe care-l consemnează .
În speță, reclamantul a produs convenția de vânzare-cumpărare a bunului, încheiată cu A.C. (ca vânzător), consemnată într-un înscris sub semnătură privată, intitulat “act de vânzare-cumpărare” și datat “15 noiembrie 1952”(f.2 dosar fond), iar pârâtul a opus actul juridic de trecere a bunului în patrimoniul statului prin efectul Decretului nr.111/1951. Numai că, în sensul arătat, reclamantul nu justifică valabilitatea titlului său, de vreme ce actul juridic, reprezentând o înstrăinare între vii a unui teren aflat pe teritoriul Capitalei, n-a fost autorizat și nici încheiat în formă autentică. Adică, tempus regit actum, la facerea actului cerințele imperative ale Decretului nr.221/1950, sancționate cu nulitatea absolută (art.3), n-au fost respectate.
Rezultă că reclamantul a invocat un titlu care, fiind nul absolut, nu a produs efectul translativ de proprietate al vânzării. Până la urmă este vorba de absența dreptului de proprietate, considerent pentru care soluția admiterii acțiunii se verifică a fi nelegală.
Pentru acest motiv, care face de prisos analiza celorlalte motive de casare indicate în cererea de recurs, se impune admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr.145 din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV a civilă.
Modifică decizia în sensul că, respinge apelul reclamanților D.G.și P.M.împotriva sentinței nr.253 din 8 martie 2001 a Tribunalului București – secția a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.