Alleged prosecutorial insult and false police testimony: absence of evidentiary confirmation bars criminal liability for perjury.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s prior rejection of the complaint and ordering the appellant to pay 200 lei in judicial costs. The dispute involved a prosecution complaint alleging false testimony by a police officer, who reportedly contradicted other witnesses regarding a prosecutor’s use of offensive language during a proceeding; the lower courts had previously declined to initiate criminal proceedings against the officer. The Supreme Court ruled that the initial non-prosecution resolution was legally grounded because no evidence in the case file confirmed the alleged criminal elements or refuted the officer's consistent statements, citing Article 2781(7) of the Code of Criminal Procedure for the standard of review and Article 38515(1)(b) of the same code as the basis for rejecting the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 260 C. pen, art. 2781 alin. (7) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Alleged prosecutorial insult and false police testimony: absence of evidentiary confirmation bars criminal liability for perjury: The dispute involved a prosecution complaint alleging false testimony by a police officer, who reportedly contradicted other witnesses regarding a prosecutor’s use of offensive language during a proceeding; the lower courts had previously declined to initiate criminal proceedings against the officer. The Supreme Court ruled that the initial non-prosecution resolution was legally grounded because no evidence in the case file confirmed the alleged criminal elements or refuted the officer's consistent statements, citing Article 2781(7) of the Code of Criminal Procedure for the standard of review and Article 38515(1)(b) of the same code as the basis for rejecting the appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for the decision on the dismissal of the appeal and the imposition of judicial costs.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petenta a formulat denunț la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care a sesizat că numita C.Șt., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, în ziua de 19 decembrie 2007, a adresat cuvinte jignitoare avocatului S.G. care dorea să depună o cerere în dosarul nr. 1213/P/2006 în care era cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
Prin rezoluția nr. 16/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu motivarea că faptele nu există, astfel cum a rezultat din probele administrate și declarațiile celor doi lucrători de poliție D.M. și P.E.
Petenta a considerat că cei doi ar fi fost prezenți la discuțiile purtate și nu au spus tot ce știau.
Producerea scandalului a determinat-o pe C.Șt. să se abțină în cauză, iar dosarul a fost preluat de Tribunalul Mehedinți.
Față de faptele sesizate de partea vătămată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.M. și disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți pentru P.E., soluție menținută și de procurorul general.
Împotriva acestei ordonanțe, petenta a formulat plângere, socotind-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen.
Prin sentința penală nr. 22 din 11 februarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea.
Împotriva hotărârii, petiționara a declarat recurs, reiterând motivele invocate în plângere, socotind hotărârea nelegală și netemeinică și în urma casării să se dispună trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru începerea urmăririi penale împotriva numitului D.M.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de petentă prin motivele scrise de recurs, se constată următoarele:
Potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., soluționând plângerea, instanța verifică rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Astfel, din examinarea dosarului se reține că faptele reclamate nu au fost confirmate de nici o probă.
La 19 decembrie 2007, data producerii scandalului reclamat, în sensul că, prim procurorul C.Șt. ar fi adresat jigniri avocatei petentei, și a actelor premergătoare, declarațiile avute în vedere, respectiv a celor doi avocați stagiari au concordat cu declarațiile intimatului, în sensul că prim procurorul nu a folosit cuvinte jignitoare, iar declarația intimatului D.M. nu a fost înlăturată sau infirmată de nici o probă administrată în cauză.
Constatând că actele premergătoare efectuate și în consecință, și sentința pronunțată nu au reținut că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii susținute de petentă a fi fost săvârșită nu sunt îndeplinite, recursul declarat nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.E. împotriva sentinței penale nr. 22 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.
Obligă recurenta petiționară să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2009.