Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1050/2009 AI generated

European arrest warrant surrender postponement: misapplication of arrest warrant execution timing vs. maintained preventive detention during pending domestic proceedings

Case Number Decizia nr. 1050/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the appeals filed by both the prosecution and the requested person, partially vacating the lower court's sentence to remove the erroneous order to maintain preventive arrest until effective surrender; consequently, the court ordered the immediate release of the requested person and imposed a measure of obligation not to leave the domicile locality, while maintaining the lower court's decision to postpone surrender under the European Arrest Warrant (EAW) pending the final resolution of unrelated domestic criminal proceedings. The case concerned the execution of a German EAW for multiple counts of theft and armed robbery, where the lower court had incorrectly ordered continued detention instead of following statutory procedures for postponed surrender. The decisive legal basis lay in Articles 90(11), 90(13), 94(3), and 97(1) of Law No. 302/2004 (as amended by Law No. 222/2008) and Articles 145(1), (2), and (3) of the Code of Criminal Procedure, which mandate that when surrender is postponed, the arrest warrant is executed only upon the cessation of postponement grounds, and that released individuals are subject to specific non-custodial measures.

Legislator headnote

AI generated

art. 90 din Legea nr. 302/2004, art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 53 C. pen, art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, art. 88 din Legea nr. 302/2004, art. 94 alin. (3) din Legea nr. 302/2004; European arrest warrant surrender postponement: misapplication of arrest warrant execution timing vs. maintained preventive detention during pending domestic proceedings: The case concerned the execution of a German EAW for multiple counts of theft and armed robbery, where the lower court had incorrectly ordered continued detention instead of following statutory procedures for postponed surrender. The decisive legal basis lay in Articles 90(11), 90(13), 94(3), and 97(1) of Law No. 302/2004 (as amended by Law No. 222/2008) and Articles 145(1), (2), and (3) of the Code of Criminal Procedure, which mandate that when surrender is postponed, the arrest warrant is executed only upon the cessation of postponement grounds, and that released individuals are subject to specific non-custodial measures.

Keywords

AI generated
European arrest warrant preventive detention pending proceedings custodial sentence grounds for cassation code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 90 din Legea nr. 302/2004
47/MAE din 11 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 90 din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea autorităților judiciare germane, respectiv Parchetul Koblenz, pentru executarea mandatului european de arestare nr.
art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
2080Js51275/2005, privind persoana solicitată C.(fost S.)G., iar, în temeiul art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr.
art. 53 C. pen
art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004
S-a procedat la audierea persoanei solicitate conform art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 și s-a constatat că în cauză nu este incident nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, enumerate în art.
art. 88 din Legea nr. 302/2004
302/2004 și s-a constatat că în cauză nu este incident nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, enumerate în art. 88 din Legea nr. 302/2004.
art. 94 alin. (3) din Legea nr. 302/2004
(13) din aceeași lege prevede că, după întocmirea sentinței prevăzute la art. 94 sau a încheierii prevăzute la alin.
art. 94 alin. (3) din Legea nr. 222/2008
Main ground for vacating the lower court's order to maintain arrest, mandating that the arrest warrant be executed only upon cessation of postponement grounds.
art. 90 alin. (11) din Legea nr. 222/2008
Legal basis for imposing the measure of obligation not to leave the domicile locality upon the requested person's release.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 94 alin. (3) din Legea nr. 222/2008

Main ground for vacating the lower court's order to maintain arrest, mandating that the arrest warrant be executed only upon cessation of postponement grounds.

art. 90 alin. (13) din aceeași lege

Cited in conjunction with Article 94(3) to specify the execution timing of the arrest warrant when surrender is postponed.

art. 90 alin. (11) din Legea nr. 222/2008

Legal basis for imposing the measure of obligation not to leave the domicile locality upon the requested person's release.

art. 145 C. proc. pen.

Applied to detail the specific conditions and obligations attached to the non-custodial measure of preventing departure from the locality.

art. 145 alin. (1)1 lit. a)-d) C. proc. pen.

Specifies the individual conduct rules (appearance, police check-in, residence stability, weapon ban) imposed on the released person.

art. 145 alin. (2)1 și (22) C. proc. pen.

Applied to enforce notification obligations and consequences regarding the violation of the imposed measures.

art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

Cited to warn the person of the legal consequences of failing to comply with the imposed obligations.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47/MAE din 11 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 90 din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea autorităților judiciare germane, respectiv Parchetul Koblenz, pentru executarea mandatului european de arestare nr. 2080Js51275/2005, privind persoana solicitată C.(fost S.)G., iar, în temeiul art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, a fost amânată predarea persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 204/86/2005 al Tribunalului Suceava.

Totodată, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 26 februarie 2009, prin ordonanța nr. 424/11/5/2009, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și arestată de Curtea de Apel Bacău la 27 februarie 2009.

A fost menținută măsura arestării persoanei solicitate până la predarea efectivă către autoritățile judiciare germane emitente, însă nu mai mult de 180 de zile, ce se calculează de la momentul luării acestei măsuri.

Pentru a pronunța sentința mai sus-menționată, s-au reținut, în esență, următoarele:

Persoana solicitată se află în curs de urmărire penală fiind emis împotriva sa, de către autoritățile judiciare germane, respectiv Parchetul Koblenz, mandatul european de arestare nr. 2080Js51275/2005, pentru săvârșirea a patru infracțiuni prevăzute de dispozițiile art. 242 alin. (1), art. 243 alin. (1) nr. 1, art. 249, art. 250 alin. (2) nr. 1, art. 253, art. 255, art. 22, art. 23, art. 25 alin. (2) și art. 53 C. pen. german, constând în următoarele:

- la 25 noiembrie 1999, persoana solicitată, împreună cu S.V.L. și cu un alt coautor neidentificat, a intrat în Filiala Casei de Economii din Friesack/Brandenburg, de unde au sustras 3600 mărci germane;

- în noaptea de 20 din 21 aprilie 2005, aceeași persoană solicitată a furat, prin efracție, împreună cu o altă persoană neidentificată, un autoturism Opel Vectra;

- în dimineața zilei de 24 aprilie 2005, împreună cu persoana rămasă neidentificată, s-au deplasat cu autoturismul furat la Banca Westerwaldbank din Grobmaischeid, unde, înarmați cu o armă de foc, au pătruns mascați și, sub amenințări, au sustras 123.362,64 Euro din seiful băncii, iar, apoi au fugit de la locul faptei;

- la 9 mai 2006, persoana solicitată, împreună cu un coautor neidentificat, au pătruns mascați, în anticamera unei alte bănci din Germania și au încercat să jefuiască banca, însă a fost declanșată alarma, iar ei au reușit să fugă.

Instanța a reținut că persoana solicitată refuză să se predea autorităților germane, considerând acuzațiile aduse, ca fiind nedrepte.

S-a procedat la audierea persoanei solicitate conform art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 și s-a constatat că în cauză nu este incident nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, enumerate în art. 88 din Legea nr. 302/2004.

Drept urmare, a fost admisă cererea Parchetului Koblenz, însă, având în vedere că persoana solicitată se află în curs de judecată în fața Curții de Apel Suceava, pentru alte fapte decât cele care fac obiectul mandatului european de arestare, s-a decis amânarea predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 204/86/2005 al Tribunalului Suceava.

Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și persoana solicitată.

Prin recursul parchetului, s-a solicitat casarea, în parte, a sentinței, referitor la dispoziția instanței de menținere a măsurii arestării preventive a persoanei solicitate până la predarea efectivă către autoritățile judiciare germane emitente, cu motivarea că această dispoziție este contrară prevederilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, ce statuează că, în cazul în care predarea persoanei a fost amânată, mandatul de arestare prevăzut de art. 90 alin. (13) din aceeași lege este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

Recurentul intimat persoană solicitată a cerut admiterea recursului declarat de parchet, pentru aceleași motive, cu precizarea că el a fost cercetat și achitat pentru fapte similare în Germania și a solicitat să se dispună față de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile sunt, în parte, fondate.

Potrivit art. 94 alin. (3) din Legea nr. 222/2008, în cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunțării hotărârii, aceasta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art. 90 alin. (13) este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

Totodată, art. 90 alin. (13) din aceeași lege prevede că, după întocmirea sentinței prevăzute la art. 94 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9) ale art. 90, după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare.

În cauză, instanța de fond a amânat corect predarea persoanei solicitate, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, dar, contrar prevederilor art. 94 alin. (3) din aceeași lege, a dispus menținerea măsurii arestării persoanei solicitate până la predarea efectivă către autoritățile judiciare germane emitente, însă nu mai mult de 180 de zile, calculate de la momentul luării acestei măsuri.

Așa fiind, urmează a admite recursurile parchetului și persoanei solicitate și să fie casată, în parte, sentința atacată, numai cu privire la dispoziția sus-menționată, care va fi înlăturată.

Această dispoziție greșită urmează a fi înlocuită, potrivit art. 94 alin. (3) din Legea nr. 222/2008 cu referire la art. 90 alin. (13) din aceeași lege, în sensul de a se dispune ca mandatul de arestare nr. 8/MAE, emis la 27 februarie 2009, să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a recurentului persoană solicitată C.(fost S.)G., dacă nu este arestat în altă cauză.

Recursul declarat de persoana solicitată împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat să se dispună față de ea obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, Adjud, este, de asemenea, fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (11) din Legea nr. 222/2008, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanța dispune față de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispozițiile art. 145 C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, în situația în care ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Constatând că dispozițiile textului de lege mai sus­menționat sunt incidente în cauză, urmează ca, în baza art. 90 alin. (11) din Legea nr. 222/2008 cu referire la art. 145 C. proc. pen., să se dispună față de recurentul persoană solicitată C.(fost S.)G. măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, Adjud.

Pe durata măsurii, persoana solicitată va fi obligată să respecte următoarele măsuri prevăzute de art.145 alin. (1)1 lit. a)-d) C. proc. pen.:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la Poliția localității Adjud, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Totodată, se va face aplicarea dispozițiilor art. 145 alin. (2)1 și (22) C. proc. pen. și i se va atrage atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de recurentul persoană solicitată C.(fost S.)G. împotriva sentinței penale nr. 47/MAE din 11 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Casează sentința penală atacată, numai cu privire la dispoziția de menținere a măsurii arestării persoanei solicitate C.(fost S.)G., până la predarea efectivă către autoritățile judiciare germane emitente, însă nu mai mult de 180 de zile, ce se calculează de la momentul luării acestei măsuri, dispoziție pe care o înlătură.

În baza art. 94 alin. (3) din Legea nr. 222/2008 cu referire la art. 90 alin. (13) din aceeași lege, dispune ca mandatul de arestare nr. 8/MAE, emis la 27 februarie 2009, să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Dispune punerea de îndată în libertate a recurentului persoană solicitată C.(fost S.)G., dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 90 alin. (11) din Legea nr. 222/2008 cu referire la art. 145 C. proc. pen., dispune față de recurentul persoană solicitată C.(fost S.)G. măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, Adjud.

Pe durata măsurii, persoana solicitată este obligată să respecte următoarele măsuri prevăzute de art. 145 alin. (1)1 lit. a)-d) C. proc. pen.:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b)să se prezinte la Poliția localității Adjud, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Face aplicarea dispozițiilor art. 145 alin. (2)1 și (22) C. proc. pen.

Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată C.(fost S.)G., în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2009.