Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 590/2003 AI generated

Compulsory binomial tariff structure for industrial electricity consumers under OUG 63/1998

Case Number Decizia nr. 590/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the State National Company for Irrigation and Drainage, upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the company's challenge; the lower court's finding that the regulatory agency’s decision was lawful remains in force. The dispute involved the company’s attempt to nullify an administrative decision by the National Regulatory Authority for Energy (ANRE) which mandated the application of a binomial electricity tariff structure for its irrigation and drainage activities instead of a monominal household tariff, arguing the measure was illegal and violated its right to choose tariffs. The court held that the appellant, as an industrial consumer, was legally obligated to pay a binomial tariff consisting of a fixed power term and a variable energy consumption term, and that the applicable clauses were mandatory minimum standards in the framework supply contract established by an unchallenged regulatory decision; therefore, the company could not unilaterally classify itself as a household consumer or circumvent the statutory tariff structure. The decisive legal basis was Article 39(f) of Government Emergency Ordinance No. 63/1998 on electricity and thermal energy, which requires a binomial tariff structure for industrial consumers and those assimilated to them, confirming that the regulatory authority correctly applied the law in enforcing the mandatory contractual clauses.

Legislator headnote

AI generated

art. 39 lit. f) din O.U.G. nr. 63/1998; Compulsory binomial tariff structure for industrial electricity consumers under OUG 63/1998: Or, potrivit art. 39 lit. f) din O.U.G. nr. 63/1998, privind energia electrică și termică, „pentru consumatorii industriali, precum și pentru cei asimilați acestora, tariful trebuie să aibă o structură binominală, respectiv un termen fix dependent de putere și un termen variabil, în funcție de cantitatea de energie consumată.

Keywords

AI generated
tariff dispute electricity supply consumer contract energy supply contract framework decision challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art. 39 lit. f) din O.U.G. nr. 63/1998
39 și nici într-un caz nu se poate clasifica de la sine putere, pentru un tarif aplicabil consumatorilor casnici (art. 39 lit. f) din O.U.G. nr. 63/1998).

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 57/1999
536 din 30 mai 2001 și că nici într-un caz nu a contestat decizia nr. 57/1999, a A.N.R.E.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.N. Î.F. SA, sucursala Ialomița, a chemat în judecată A.N.R.E., solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să constate nulitatea relativă a deciziei nr. 1718 din 4 septembrie 2001, emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia, a cărei anulare o solicită, pârâta a obligat-o să utilizeze pentru plata energiei electrice consumate la activități de irigații și desecare, tariful Binom, în locul tarifului Monom, măsură netemeinică și nelegală, întrucât:

1) prin decizia atacată se încalcă prevederile O.U.G. nr. 63/1998, privind energia electrică și termică și

2) pârâta încalcă prevederile deciziei A.N.R.E. nr. 157 din 11 octombrie 1999, potrivit cărora, „tariful este ales liber de către consumator, dintre tarifele practicate de furnizor, pentru nivelul de tensiune și categoria respectivă de consumatori, cu respectarea prevederilor legale.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1448 din 30 octombrie 2001, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând că ceea ce solicită reclamanta, este modificarea unor clauze minimale obligatorii, privind aplicarea unor categorii de tarife, clauze prevăzute în decizia nr. 57/1999, a Președintelui A.N.R.E., care stă la baza răspunsului nr. 1718/2001 și care nu a fost contestată de reclamant. A mai susținut și că reclamanta este consumator industrial, și nu casnic, și de aceea i se aplică tariful Binom, și nu Monom.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs S.N. Î.F. SA, sucursala Ialomița.

Recurenta a susținut în esență că:

1) Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii de natura pricinii.

Astfel, aceasta arată că a atacat soluția dată de A.N.R.E., urmare a contestației sale nr. 6052 din 10 iulie 2001, împotriva deciziei nr. 536 din 30 mai 2001 și că nici într-un caz nu a contestat decizia nr. 57/1999, a A.N.R.E.

2) Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât însăși A.N.R.E. a făcut abstracție de interpretarea corectă a textelor de lege, aplicând în cazul S.N. Î.F – urilor, tarifele de tip Binom, în locul celor de tip Monom.

Recursul este nefondat.

În fapt, S.N. Î.F. SA București, sucursala Ialomița, a solicitat prin cererea de chemare în judecată, anularea deciziei președintelui A.N.R.E. nr. 536 din 30 mai 2001 și obligarea A.N.R.E., la emiterea unei decizii care să stabilească aplicarea unui tarif de monom la stațiile de irigații și desecare.

Or, potrivit art. 39 lit. f) din O.U.G. nr. 63/1998, privind energia electrică și termică, „pentru consumatorii industriali, precum și pentru cei asimilați acestora, tariful trebuie să aibă o structură binominală, respectiv un termen fix dependent de putere și un termen variabil, în funcție de cantitatea de energie consumată.

Contractul–cadru de furnizare a energiei electrice elaborat de A.N.R.E., este un contract cu caracter comercial, atipic, conținând unele clauze obligatorii, apărute din necesitatea intervenției statului în raporturile juridice, cărora le dă naștere datorită faptului că prin acest contract sunt reglementate raporturi dintr-un sector cu caracter de monopol natural.

Clauzele atacate de recurenta-reclamantă sunt clauze minimale, obligatorii, cuprinse în contractul-cadru de furnizare a energiei electrice, aprobat prin decizia președintelui A.N.R.E nr. 57/1999, decizie care, însă, nu a fost contestată de reclamantă. Pe de altă parte, această decizie nu este încălcată, atâta vreme, cât potrivit dispozițiilor art. 39 pct. 1, propunerile de sistem de tarifare sunt atributele unităților de producere, transport, distribuție energie electrică, și nu atributul consumatorului, al beneficiarului.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, reclamanta poate opta pentru un tarif, dar numai dintre cele elaborate în condițiile art. 39 și nici într-un caz nu se poate clasifica de la sine putere, pentru un tarif aplicabil consumatorilor casnici (art. 39 lit. f) din O.U.G. nr. 63/1998).

În consecință, examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspctele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.N. Î.F. SA, sucursala Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1448 din 30 octombrie 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.