Telecommunications pole infrastructure: property rights versus statutory access obligations in absence of regulatory compulsion

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC R. SA - D.T. a chemat în judecată S.R.C.S. SA devenită SC R.C.S. R.D.S. și a solicitat instanței ca prin sentința care se va pronunța să o oblige pe pârâtă să desființeze pe cheltuiala sa rețelele de cablu TV amplasate pe stâlpii de telecomunicații proprietatea SC R. SA, iar în caz contrar să fie autorizată reclamanta să desființeze aceste rețele de cablu pe cheltuiala societății pârâte, cu daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere până la ridicarea efectivă a rețelei de cablu TV.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat art. 480 C. civ. pentru a-și susține dreptul de a dispune de bunurile din patrimoniul său în care sunt incluși și stâlpii de telecomunicații. A mai susținut reclamanta că în lipsa unui acord încheiat cu societatea pârâtă, amplasarea de către aceasta din urmă a propriilor rețele de cabluri și instalații pe un număr de 1386 de stâlpi de telecomunicații este ilegală și abuzivă.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care prin sentința nr. 2586 din 25 februarie 2008 a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să desființeze pe cheltuiala sa, rețelele de cablu TV și instalațiile componente amplasate pe un număr de 1386 de stâlpi de telecomunicații proprietatea reclamantei sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 50 lei pe zi calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii iar în caz contrar a autorizat reclamanta să desființeze pe cheltuiala pârâtei acele rețele.

Pentru a ajunge la această soluție instanța de fond a reținut că pârâta SC R.C.S. and R.D.S. SA este autorizată să furnizeze și să instaleze rețele de cablu, de comunicații electronice pentru clienții săi, că reclamanta operează acest domeniu și că pârâta fără acordul expres al reclamantei și în lipsa unei convenții în acest sens a procedat la montarea unor rețele de cablu pe un număr de 1386 de stâlpi de telecomunicații proprietatea reclamantei. A mai reținut instanța că deși reclamanta este obligată să acorde acces și altor furnizori de pe piața serviciilor de comunicații electronice la rețeaua proprie, această obligație nu este de natură să-i încalce dreptul de proprietate. În sensul acestei concluzii a fost citată O.G. nr. 34/2002, art. 480 C. civ. și H.C.G.M.B. nr. 105 din 4 octombrie 2006 prin care s-a interzis poziționarea supraterană a rețelelor tehnico-edilitare, inclusiv a celor de telecomunicații urmând ca rețelele existente să fie reamplasate în subteran.

Sentința nr. 2585 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 406/2008 a respins criticile apelantei pârâte privind netemeinicia și nelegalitatea soluției.

A reținut Curtea de Apel, că pârâta a procedat la montarea unor rețele de cablu și instalații specifice pe stâlpii de telecomunicații care aparțin în proprietate reclamantei încălcându-i dreptul de proprietate. Pentru montarea propriei rețele pe stâlpii aparținând reclamantei, instanța de apel a reconfirmat faptul că apelanta nu a avut încheiată convenție cu intimata SC R. SA. În fine au fost considerate lipsite de relevanță susținerile SC R.C.S. and R.D.S. SA în legătură cu liberul acces și dreptul de amplasare a cablurilor pentru instalațiile specifice pe stâlpii proprietatea reclamantei intimate pentru motivul că nu a existat un acord în acest sens, încheiat cu proprietarul căruia i-a fost încălcat dreptul de proprietate.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, a declarat recurs SC R.C.S. and R.D.S. SA, prin care a dezvoltat critici de nelegalitate întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestei critici recurenta a invocat prevederile O.U.G. nr. 79/2002 și ale O.G. nr. 34/2002 privind accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 527/2002. În calitate de operator cu putere semnificativă recurenta a arătat că intimata SC R. SA are o serie de obligații chiar dacă rețeaua de comunicații construită anterior înființării SC R. SA a intrat în proprietatea sa. În fine, cu trimitere la dispozițiile art. 12 lit. b) din O.G. nr. 34/2004, autoarea a arătat că pentru situațiile în care unele elemente de infrastructură aparțin R. SA acestea pot fi utilizate și de R.C.S. and R.D.S. SA prin încheierea unor contracte care să reglementeze modul de operare.

Cu aceste argumente recurenta pârâtă s-a considerat îndreptățită să solicite modificarea soluțiilor anterior pronunțate și, în fond, admiterea acțiunii.

Intimata prin întâmpinare a susținut că în calitate de proprietar al rețelei de telecomunicații R. are dreptul să dispună asupra rețelei proprii iar cedarea dreptului de folosință nu poate fi realizată decât cu acordul său prin încheierea unei convenții în conformitate cu art. 942, art. 948 C. civ. A mai susținut intimata că Agenția Națională de Reglementare în Comunicații i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra rețelei de telecomunicații și dreptul de a dispune exclusiv și absolut de această rețea cu obligația de a se conforma planului de urbanism general și zonal conform normelor Uniunii europene iar recurenta nu îndeplinește cerințele O.U.G. nr. 79/2002 și ale O.G. nr. 34/2002. În consecință a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea unei hotărâri atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Criticile recurentei întemeiate pe acest motiv vizează teza a doua a articolului menționat și anume aplicarea greșită a legii. În opinia recurentei s-au încălcat prevederile art. 10 lit. a) din O.G. nr. 34/2002 întrucât intimata nu a răspuns solicitărilor sale de a-i conferi prin acord dreptul de acces la propria infrastructură, deși în altă situație R. SA a încheiat acorduri cu alți furnizori de rețele pentru servicii. Se observă că prin această critică se invocă în realitate faptul că recurenta a fost discriminată în raport cu alți operatori pentru considerentul că există convenții încheiate cu aceștia din urmă în timp ce cu societatea SC R.C.S. and R.D.S., acest acord nu s-a realizat. Critica este nefondată în raport cu împrejurările speței și cu reglementarea la care a făcut trimitere recurenta.

Dispozițiile art. 10 lit. a) și art. 12 din O.G. nr. 34/2002 vizează dreptul autorității de reglementare de a impune operatorilor, în speță R., anumite obligații de nediscriminare constând în aplicarea unor condiții echivalente în circumstanțe echivalente. Potrivit acestor norme se poate impune de Autoritatea de reglementare obligația de a permite accesul la utilizarea unor elemente ale rețelei și infrastructuri în special în cazul în care se consideră că accesul sau impunerea unor clauze împiedică dezvoltarea unei piețe concurențiale. În raport de aceste prevederi se constată că, în speță, nu există nicio probă din care să rezulte că Autoritatea de reglementare i-a impus operatorului măsurile prevăzute în reglementările menționate. Dimpotrivă, față de caracterul dispozitiv al normei exprimată printr-o posibilitate a Autorității de reglementare care „poate impune” operatorilor anumite obligații, se constată că în situația particulară a SC R.C.S. and R.D.S. nu s-a dispus o astfel de măsură ci prin răspunsurile date societății de cablu Autoritatea a reconfirmat libertatea de voință a intimatei în negocierea unor convenții în considerarea intereselor comerciale aparținând operatorului. Rezultă așadar, că soluțiile anterior pronunțate prin care s-a dat eficiență dreptului de proprietate aparținând intimatei nu au încălcat prevederile O.G. nr. 34/2002 sau ale O.G. nr. 79/2002. Aprecierea condițiilor eficientizării asupra propriei activități pentru asigurarea unui serviciu de calitate, cu alte cuvinte a interesului comercial, îi revine intimatei așa încât în lipsa unei convenții cu societatea de cablu dreptul său de proprietate nu poate fi afectat. Mai este de reținut că nu există nicio dovadă din care să rezulte că s-a declanșat o procedură de către Agenția Națională de Reglementare în Comunicații instituită conform O.G. nr. 34/2002 și O.G. nr. 79/2002 prin care să-i fie impusă o anumită conduită operatorului în legătură cu societatea de cablu recurentă.

Nici ultima critică întemeiată pe dispozițiile art. 12 lit. b) din O.G. nr. 32 nu este de natură să ducă la concluzia că soluția pronunțată de Curtea de Apel este nelegală întrucât dreptul recurentei de a negocia încheierea unei convenții nu a fost negat ci, dimpotrivă, acest drept de acces nu s-a realizat datorită nerespectării condițiilor de exercitare care sunt reglementate de art. 22 și art. 23 din O.U.G. nr. 79/2002 printre acestea aflându-se și condițiile de urbanism care sunt impuse de normele europene.

În consecință față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC R.C.S. & R.D.S. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 406 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2009.