State agency ordered to pay damages for restituted real estate after appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC M. SA Constanța a chemat în judecată pe pârâții A.V.A.S. București și M.F.P. București și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2.575.946 lei, cu titlu de despăgubiri pentru trei imobile, ca urmare a restituirii în natură către foștii proprietari.

Prin sentința nr. 47/COM din 11 ianuarie 2008, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocate de pârâta A.V.A.S. București și a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă, obligată fiind aceasta la plata sumei de 2.575.946 lei.

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă acțiunea față de pârâtul M.F.P. București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești irevocabile, reclamanta SC M. SA Constanța a restituit în natură, foștilor proprietari, imobilele situate în Constanța.

Totodată, s-a reținut că prin sentința nr. 19/COM din 24 ianuarie 2007, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea reclamantei SC M. SA Constanța, în contradictoriu cu A.V.A.S. București și s-a constatat cuantumul despăgubirilor în sumă de 2.575.946 lei, soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, care prin decizia nr. 3353 din 26 octombrie 2007, a respins ca nefondate recursurile reclamantei și pârâtei.

A mai reținut instanța că, prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, s-a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea judecătorească sus menționată, iar potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foștii proprietari, a bunurilor imobile preluate de stat. Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (2) din Legea nr. 99/1999, instituțiile publice au obligația de a plăti societăților comerciale, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor, către foștii proprietari.

Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, care prin decizia nr. 137/COM din 11 septembrie 2008, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S. București.

Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs pârâta A.V.A.S. București, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, a prematurității și autorității lucrului judecat, admiterea apelului, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a solicitat suspendarea executării sentinței nr. 47/COM din 11 ianuarie 2008, menținută prin decizia nr. 137/COM din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7201 și art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că anterior introducerii cererii de chemare în judecată, nu a fost îndeplinită procedura concilierii prealabile și că în mod greșit a fost suspendată judecarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 15/36/2004 al Curții de Apel Constanța.

A mai susținut recurenta că decizia criticată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., în sensul că după ce a obținut constatarea unui drept, reclamanta a solicitat realizarea acestuia printr-o acțiune separată, motiv pentru care consideră cererea formulată a fi inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția autorității lucrului judecat, recurenta a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ.

Pentru motivele, arătate, recurenta a solicitat admiterea excepțiilor invocate, admiterea apelului, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recurenta reiterează susținerile făcute atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de control judiciar, aspecte asupra cărora s-au pronunțat cel două instanțe.

Așa cum rezultă din actele dosarului și din considerentele deciziei recurate, instanța de judecată a reținut în mod judicios că reclamanta a îndeplinit procedura prevăzută de dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., potrivit convocării cu confirmare de primire de la 12 februarie 2007, astfel încât critica potrivit căreia în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității, se dovedește a fi nefondată. De asemenea, nici critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este întemeiată, având în vedere că față de obiectul celor două cereri de chemare în judecată, instanța a apreciat în mod corect că se impune luarea acestei măsuri, până la pronunțarea unei soluții irevocabile în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., se constată că a făcut de asemenea obiectul analizei instanței de control judiciar, care a reținut în mod corect că promovarea prezentei acțiuni în realizare nu era ținută de existența unei hotărâri anterioare de constatare a dreptului.

Mai mult decât atât, conținutul art. 111 C. proc. civ. statuează principiul subsidiarității acțiunii în constatare, în raport cu acțiunea în realizare, astfel încât, recurenta avea cel mult posibilitatea invocării excepției mai sus-evocate, în fața instanței ce s-a pronunțat asupra cererii în constatarea dreptului.

Referitor la excepția autorității lucrului judecat în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ., pretins a fi fost încălcate, se constată că în mod corect s-a reținut că în cauză nu există tripla identitate de natură să conducă la admiterea excepției, obiectul celor două cereri fiind diferit, astfel încât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textul legal sus citat.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite a sentinței nr. 47/COM din 11 ianuarie 2008, menținută prin decizia nr. 137/COM din 11 septembrie 2008, având în vedere soluționarea recursului declarat împotriva deciziei sus menționate, la acest termen, urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect.

Pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

În considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 137/COM din 11 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC M. SA Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19 martie 2009.