Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 576/2003 AI generated

Peremption of pension litigation appeal due to failure to resume proceedings

Case Number Decizia nr. 576/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal perime, thereby leaving the lower court's dismissal of the claim in force, effectively leaving the pension authority's decision unchallenged. The dispute concerned a challenge to the exclusion of specific periods—including eight months of imprisonment for fraudulent border crossing and unrecorded service years—from the calculation of the claimant's seniority for a pension claim, which had previously been rejected for failing to prove the required 30-year service duration. Relying on Article 248 of the Civil Procedure Code, the court determined that the appeal was perime ex lege because it remained in suspension for over one year due to the appellant's failure to appear at a scheduled hearing or perform any procedural acts to reinstate the case on the docket.

Legislator headnote

AI generated

Peremption of pension litigation appeal due to failure to resume proceedings: În consecință, instanța, prin încheierea de la acea dată, a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Keywords

AI generated
suspension of pension Civil Procedure Code pension calculation social insurance proceedings time limits for seeking redress termination of proceedings
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de Z.A.A. împotriva sentinței civile nr.103 din 28 martie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal au lipsit atât recurentul reclamant Z.A.A. precum și intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Maramureș.

Procedura completă.

S-a referit că recursul a rămas în nelucrare mai mult de un an, judecata acestuia fiind suspendată prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2001.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ la 30 ianuarie 2001, reclamantul Z.A.A. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Maramureș, solicitând anularea ca nelegală a Deciziei nr.R/19390/2000 emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a motivat că în mod neîntemeiat nu i s-au luat în calculul vechimii în muncă perioadele cuprinse în adeverințele depuse în dosarul de pensionare, perioadele menționate în carnetul de muncă, perioadele în care a beneficiat de vechime în grupa superioară de muncă și perioada de 8 luni în care a executat pedeapsă privativă de libertate.

Prin sentința civilă nr.103 din 28 martie 2001, Curtea de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea formulată de Z.A.A. cu motivarea că reclamantul nu a fost în măsură să facă dovada vechimii de 30 de ani necesară înscrierii la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă.

Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs Z.A.A. motivând, în esență, că în mod neîntemeiat nu i s-au luat în calculul vechimii în muncă cele 8 luni în care a executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei.

Din analiza actelor dosarului se constată că la termenul de judecată din 5 decembrie 2001 au lipsit ambele părți, deși procedura de citare fusese legal îndeplinită.

În consecință, instanța, prin încheierea de la acea dată, a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Dosarul a fost repus pe rol în vederea constatării perimării acestuia.

Potrivit art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă, de drept, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an.

În cauză se constată că recurentul, deși legal citat, la termenul de judecată din 5 decembrie 2001 a lipsit și nu a cerut judecarea în lipsă.

De la data suspendării soluționării cauzei – 5 decembrie 2001 și până la termenul de față, a trecut mai mult de un an, pricina rămânând în nelucrare din vina recurentului, care nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării recursului, inclusiv formularea unei cereri de repunere pe rol a dosarului.

În situația dată, urmează a se constata perimat recursul declarat de Z.A.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de Z.A.A. împotriva sentinței civile nr.103 din 28 martie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.