Timeliness of appeal against ruling on exception of illegality and limits of judicial correction to operative part

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani secția civilă, sub nr. 1368/40/2008, reclamantul B.M. a solicitat obligarea S.R.I. și a Casei de Pensii din cadrul S.R.I. la recalcularea drepturilor de pensie, și a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului M.P. nr. 1277 din 01 decembrie 1994.

Investită, prin încheierea din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Botoșani, cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamant, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 28 din 13 februarie 2009 a respins atât excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Serviciul Român de Informații - U.M. 0472 București, cât și excepția de nelegalitate a Ordinului Serviciului Român de Informații nr. M.P. nr. 1277 din 01 februarie1994, invocată de reclamantul B.C.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență, următoarele.

In ceea ce privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, instanța a constatat că actul atacat nu are caracterul unui act de comandament militar, astfel cum a susținut, în apărarea sa, prin întâmpinare, pârâtul Serviciul Român de Informații - U.M. 0472 București, instanța constatând în acest sens, că ordinul nr. M.P. nr. 1277 din 01 februarie1994, nu îndeplinește condițiile impuse expres de textul art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004, fiind așadar un simplu act administrativ unilateral, cu caracter individual, ce poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

In ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, o condiție a admisibilității excepției de nelegalitate a actului administrativ este cea privind existența unei legături între respectivul act și dezlegarea fondului litigiului. A reținut însă instanța, că ordinul de punere la dispoziție atacat cu excepția de nelegalitate, nu este un act principal iar decizia de pensionare a cărei anulare a fost cerută pe fondul litigiului, nu este un act accesoriu subsecvent acestuia, a cărui existență să depindă de cea a actului principal. Pe de altă parte, a argumentat în continuare instanța, după eliberarea sa din funcția de conducere și punerea la dispoziție prin ordinul a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, reclamantul a mai desfășurat activitate în această poziție timp de 3 luni, astfel încât nu poate fi acceptată susținerea acestuia că nu ar fi avut cunoștință de acest ordin și nu l-a putut contesta potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În fine, instanța a reținut că ordinul de punere la dispoziție M.P. nr. 1277 din 01 decembrie 1994 este un act emis legal, în temeiul art. 30 din Statutul Corpului Ofițerilor, urmare a cererii reclamantului de pensionare și evident a reorganizării activității biroului în care reclamantul își desfășura activitatea.

Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2009, reclamantul B.M. a solicitat Curții de Apel Suceava îndreptarea și lămurirea dispozitivului acestei sentințe.

Prin sentința civilă nr. 57 din 13 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, constatând că aspectele arătate de reclamant nu privesc nicidecum dispozitivul sentinței, ci se constituie de fapt în nemulțumiri, critici față de hotărârea instanței în întregul ei, aspecte ce țin așadar de competența instanței de recurs - a respins cererea reclamantului ca nefondată.

Reclamantul B.C.M. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Ulterior, reclamantul a declarat recurs și împotriva sentinței civile nr. 57 din 13 martie 2009 a aceleași instanțe.

Mai înainte însă de a examina motivele de recurs, Curtea constată că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 28 din 13 februarie 2009 este tardiv.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul de exercitare a recursului împotriva soluției instanței de contencios administrativ asupra excepției de nelegalitate este de 5 zile de la comunicarea acestei soluții.

Termenul de 5 zile stabilit prin textul legal menționat se calculează potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) C. proc. civ., care arată că "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua în care a început, nici ziua în care s-a sfârșit termenul".

Din actele dosarului rezultă că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 13 februarie 2009, fiindu-i comunicată reclamantului la data de 19 februarie 2009 (fila 41 din dosarul de fond) iar recursul a fost declarat la data de 27 martie 2009 (astfel cum rezultă din data inserată în ștampila poștei aplicată pe plicul aflat la fila 4 din dosarul de recurs).

Calculând termenul de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit regulilor stabilite prin dispozițiile art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care reclamantul avea dreptul să declare recurs împotriva sentinței nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, era cuprins între 20 februarie 2009 și 26 februarie 2009, inclusiv.

Cum data de 26 februarie 2009 a fost depășită de reclamant, rezultă că recursul a fost declarat peste termenul legal prevăzut pentru exercitarea sa.

In aceste condiții, fată de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinței nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, este tardiv formulat, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1) ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

In ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței nr. 57 din 13 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în același dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere iar potrivit dispozițiilor art. 2811 alin. (1) din același cod, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin procedura astfel reglementată nu se poate dispune decât pentru situațiile strict reglementate de textul de lege și, în nici un caz, nu poate duce la schimbarea rezolvării problemei de drept sau a părților în contradictoriu cu care au fost pronunțate

Mai mult, cererea de îndreptare a erorii materiale sau de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătorești trebuie să privească în mod exclusiv erori sau omisiuni existente exclusiv în dispozitivul hotărârii sau să privească clarificarea sau interpretarea a măsurilor dispuse de instanță strict prin dispozitivul hotărârii respective.

Or, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în cauză, aspectele invocate în cererea sa de reclamant, nu priveau nicidecum dispozitivul sentinței, și nu se refereau la „neclarități sau dispoziții potrivnice" sau la erori materiale strecurate în conținutul acestuia, ci priveau aspecte legate de conținutul sentinței, care însă puteau fi analizate asupra corectitudinii, legalității sau temeiniciei doar de către instanța de recurs, și în nici un caz de către instanța fondului.

Astfel fiind, recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe este în mod vădit nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinței nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat iar recursul împotriva sentinței civile nr. 57 din 13 martie 2009 a aceleiași instanțe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2009.