Revocation of Penitentiary Civil Servant: Mandatory Factual Motivation and Proportionality of Managerial Dismissal

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 130 din 11 decembrie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei F.C., formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.P., a anulat Decizia nr. 256 din 7 mai 2008 emisă de D.G.A.N.P. și a dispus repunerea reclamantei în funcția de conducere și în drepturile anterioare emiterii deciziei. Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 2980 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că Decizia nr. 256 din 07 mai 2008 emisă de D.G.A.N.P., prin care reclamanta F.C. a fost revocată din funcția de șef serviciu II asistență psiho-socială și educație, din cadrul Penitenciarului Târgu Mureș, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 512 din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din A.N.P., este nelegală.

A constatat instanța că, deși față de principiul neretroactivității legii civile, motivele prevăzute de art. 512 alin. (1) - (5) puteau fi avute în vedere doar după data de 11 februarie 2008 - data publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 4/2008, prin care aceste prevederi au fost introduse în textul legii nr. 293/2004, inspecția ce a precedat măsura revocării din funcție a avut loc în zilele de 4 și 5 februarie 2008, așadar anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții.

Instanța a constatat că decizia de revocare nu a fost întemeiată și pe dispozițiile alin. (2) al art. 512 din Legea nr. 293/2004, deși criteriile legale menționate în cuprinsul acestui alineat trebuiau avute în vedere în emiterea deciziei atacate, în cuprinsul deciziei nefăcându-se, de altfel,referire nici la condițiile cerute în cuprinsul alin. (3) și (5) ale aceluiași articol.

Totodată, instanța a apreciat că întrucât la data numirii în funcția de conducere reclamanta a îndeplinit criteriile de vechime, comportament, comunicare, aptitudini profesionale și morale și chiar manageriale, trebuie acceptat că revocarea din funcția în care a fost promovată nu poate fi hotărâtă în mod arbitrar, o atare decizie putând fi luată numai atunci când exista dovezi clare că funcționarul în cauză nu mai corespunde exigențelor funcției de conducere în care a fost promovat și care reprezintă un drept dobândit, ce generează raporturi juridice specifice atribuțiilor și obligațiilor derivând din exercitarea funcției de conducere.

A considerat instanța că față de introducerea art. 512 în Capitolul V al Legii nr. 293/2004 intitulat „Modificarea-punerea la dispoziție, suspendarea din funcție și încetarea raporturilor de serviciu", revocarea din funcția de conducere a funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare echivalează cu o sancțiune disciplinară pentru motive imputabile funcționarului.

Totodată, față de împrejurarea că legea specială nu prevede cerințele minimale pe care trebuie să le cuprindă decizia de revocare din funcția de conducere și cum potrivit dispozițiilor art. 81 din Legea nr. 293/2004, aceasta se completează cu prevederile cuprinse în legislația muncii, instanța a constatat că nelegalitatea deciziei atacate rezultă și din neîndeplinirea tuturor cerințelor impuse de dispozițiile art. 62 alin. (2) C. muncii sub sancțiunea nulității absolute: respectiv motivarea în fapt, indicarea căii de atac și a instanței competente să o judece.

împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea, reținând că legea specială, nr. 293/2004, nu prevede cerințele minimale pe care trebuie să le cuprindă decizia de revocare din funcția de conducere, dar potrivit art. 81, ea se completează cu legislația muncii, care impune motivarea în fapt și în drept și precizarea termenului în care decizia poate fi atacată la instanța judecătorească.

În opinia recurentei-pârâte, decizia contestată este supusă prevederilor art. 512 din Legea nr. 293/2004, ale căror cerințe le respectă întocmai, iar motivele de fapt învederate în documentele anexate sunt suficiente pentru a proba temeinicia revocării intimatei-reclamante din funcția de conducere.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - reclamantă a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, arătând că recurenta-pârâtă nu a expus în concret motivele de recurs și nu a procedat la o dezvoltare a acestora, așa cum prevede art. 3021 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că sentința recurată este legală și temeinică, fiind rezultatul unei analize riguroase și exhaustive a materialului probatoriu administrat în cauză, și a argumentat această apărare prin ample referiri la situația de fapt rezultată din probe și la normele naționale și convenționale incidente.

Excepția nulității recursului a fost respinsă în ședința publică din 29 mai 2009, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Actul atacat în contencios administrativ este Decizia nr. 256 din 7 mai 2008, prin care Directorul general al A.N.P. a dispus revocarea din funcție a intimatei-reclamante în temeiul art. 512 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 293/2004 și al art. 4 lit. b) din Competențele de gestiune a resurselor umane ale ministrului justiției, directorului general al A.N.P. și directorilor unităților subordonate, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2790/C/2004.

Decizia nu a fost motivată în fapt, în preambulul ei făcându-se doar o referire la propunerea înaintată de directorul Penitenciarului Târgu Mureș, prin adresa din data de 8 aprilie 2008.

Din conținutul acestei adrese rezultă că a fost analizată activitatea Serviciului Educație și Asistență Psihosocială din cadrul Penitenciarului Târgu Mureș începând cu data de 1 ianuarie 2008 și s-a constatat existența unor divergențe între șeful serviciului (intimata - reclamantă) și subordonații acesteia, divergențe care creează pericolul scăderii performanței profesionale a întregului sector, ceea ce denotă exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale în ceea ce privește organizarea eficienței, comportamentul și comunicarea cu subalternii. În consecință, directorul penitenciarului a propus revocarea din funcția de conducere și numirea într-o altă funcție, conform art. 512 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 293/2004.

Concret, dintre atribuțiile manageriale prevăzute generic în art. 512 alin. (1) din Legea nr. 293/2004: organizarea eficientă; comportamentul și comunicarea; asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale, au fost constatate exercitarea necorespunzătoare a celor detaliate în alin. (3) și (5): comportamentul și comunicarea și aptitudinile manageriale.

Numai că, așa cum a reținut și prima instanță, propunerea formulată de directorul penitenciarului la data de 8 aprilie 1008 s-a fundamentat pe rezultatele unei inspecții efectuate în perioada 4 februarie – 5 februarie 2008, din dispoziția directorului general al A.N.P., consemnate în nota nr. 204597 (nedatată), în finalul căreia se propunea „efectuarea unei inspecții de către o echipă din cadrul Direcției Inspecție – A.N.P., care să aibă ca obiective evaluarea complexă a activităților profesionale desfășurate de către șeful serviciului educație și asistență psihosocială, cât și de către personalul din subordine, de la data ultimei inspecții efectuate de Corpul de control al administrației centrale la începutul lunii octombrie 2006 (având în vedere învinuirile reciproce ale părților privind lipsa de profesionalism în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu), precum și cercetarea acuzațiilor privind încălcarea, de către doamna subinspector șef F.C., prin comportamentul manifestat față de colectiv, a prevederilor statutului de funcționar public cu statut special“.

Inspecția a fost efectuată abia ulterior propunerii de revocare din funcție, în perioada 29 – 30 aprilie 2008, iar rezultatele au fost consemnate în nota de informare nr. 207352/DIP din 6 mai 2008, care a concluzionat în sensul că verificările pe linie de specialitate au relevat lipsa de profesionalism și implicare în buna desfășurare a activităților de educație și asistență psihosocială a întregului personal din cadrul serviciului.

Acestea fiind etapele derulate în procedura administrativă finalizată cu revocarea din funcție a intimatei-reclamante, instanța de fond a reținut corect că decizia contestată nu a fost motivată în fapt, simpla trimitere la propunerea din data de 8 aprilie 2008 nefiind de natură să acopere cerința motivării.

Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului în conduita administrativă, menită să facă posibilă verificarea temeiurilor și efectelor deciziei administrative și, prin intermediul acestora, a proporționalității măsurii dispuse cu împrejurările care au determinat-o și cu interesul public pe care era chemată să îl ocrotească.

Motivarea a devenit astfel o veritabilă condiție de validitate a actului administrativ, care se impune cu precădere în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale, subiective, în vederea identificării și verificării respectării limitei de demarcație între marja de acoperire de care dispune administrația publică și arbitrariul în conduita acesteia.

Dintr-o altă perspectivă, este de menționat că împrejurările reținute în concluziile notei de inspecție nr. 207.352 /DIP/ din 6 mai 2008 nu sunt de natură să justifice sancțiunea extremă a revocării din funcția de conducere.

Este adevărat că neindicarea în decizie a termenului de contestare și a instanței competente să o cenzureze nu atrage, prin ea însăși, nulitatea actului supus analizei, atâta vreme cât intimata - reclamantă nu a suferit nici o vătămare în acest mod, adresându-se instanței competente în termenele și condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Considerentele expuse anterior, legate de neîndeplinirea cerinței motivării și de netemeinicia măsurii dispuse, conferă însă consistența soluției de admitere a acțiunii pronunțate de prima instanță.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare sau de casare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte în recurs, dar Înalta Curte va face aplicarea alineatului (3) al aceluiași articol, diminuând onorariul avocatului în raport cu amploarea demersurilor efectuate în cadrul acestei etape procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul M.J.L.C. – A.N.P. împotriva sentinței nr. 130 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante F.C. suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 29 mai 2009.