Refugee status for ethnic persecution: sufficiency of authenticated witness declarations under O.G. 105/1999 and H.G. 127/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ înregistrată la data de 18 septembrie 2007 reclamantul C.G. a solicitat să se dispună anularea Hotărârii nr. 20183 din 27 august 2007 emisă de pârâtă cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost refugiat din motive etnice, împreună cu familia sa din comuna Ciucea în localitatea Turda, județul Cluj iar pârâta C.J.P. Cluj a recunoscut fratelui său statutul de refugiat.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 298 din 10 martie 2008 a admis acțiunea formulată de C.G.

A anulat hotărârea C.J.P. Cluj nr. 20183 din 27 august 2007 și a obligat această autoritate să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1941 – 15 noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 iulie 2005.

Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că declarațiile autentificate ale martorilor T.G. și P.C., precum și actele de stare civilă ale reclamantului atestă cu caracter unitar împrejurarea că acesta din urmă împreună cu părinții săi s-au refugiat în perioada noiembrie 1941 – noiembrie 1944, din comuna Ciucea în localitatea Turda, județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice iar în practica relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că declarațiile martorilor date în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 constituit probe care fac dovada refugiului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut în esență că potrivit legii ar trebui să avem două surse de informație care să indice împreună aceleași date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu iar instanța de judecată nu a manifestat maximă diligență și nu a administrat toate probele necesare pentru relevarea adevărului și formarea unei intime convingeri.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

a) a fost deportata în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate;

b) a fost privata de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;

c) a fost strămutată în alta localitate decât cea de domiciliu;

d) a făcut parte din detașamentele de munca forțată;

e) a fost supraviețuitoare a trenului morții;

f) este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, daca ulterior nu s-a recăsătorit."

„Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege” (art. 61 din O.G. nr. 105/1999).

În cauză, declarațiile autentificate ale martorilor T.G. și P.C., precum și actele de stare civilă ale reclamantului, atestă cu caracter unitar împrejurarea că acesta din urmă, împreună cu părinții săi s-au refugiat în perioada noiembrie 1941 – noiembrie 1944, din comuna Ciucea în localitatea Turda, județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice.

Aceste declarații provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate.

Pe de altă parte, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă, în sensul că declarațiile martorilor date în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 constituie probe care fac dovada refugiului iar în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului, situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului fiind de notorietate presiunile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare.

Astfel că până la înscrierea în fals, în ceea ce privește declarațiile autentificate administrate în cauză, având în vedere și dispozițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999, ele constituie dovezi certe ale calității de persoană refugiată din motive etnice a reclamantului C.G.

În considerarea celor de mai sus, constatând și faptul că fratelui reclamantului i s-a recunoscut calitatea de refugiat din motive de persecuție etnică, pentru o soluționare unitară a litigiilor instanței judecătorești, se va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 298 din 10 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.